Noi detalii în ancheta privind SPIONAREA ministrului Carmen Dan. S-a aflat cui aparţine microfonul găsit în casă

Microfonul descoperit în casa ministrului de Interne, Carmen Dan, a fost montat de o persoană privată, şi nu în baza unui mandat de siguranţă naţională, arată datele anchetei. Dispozitivul ar avea anul de fabricaţie 2009 şi ar costa în jur de 300 de euro, potrivit news.ro.
Romania TV
28 dec. 2017, 08:30
Noi detalii în ancheta privind SPIONAREA ministrului Carmen Dan. S-a aflat cui aparţine microfonul găsit în casă

Potrivit unor surse apropiate anchetei, pe eticheta dispozitivului este trecut anul de fabricaţie 2009, iar preţul este evaluat la aproximativ 300 de euro, datele de până acum arătând că ar fi fost montat de către o persoană fizică, şi nu în baza unui mandat de siguranţă naţională.

În urma verificărilor, anchetatorii au ridicat inclusiv butucul de la uşa apartamentului din Bucureşti în care ministrul Carmen Dan locuieşte cu chirie.

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, miercuri, la Antena 3, că expertiza tehnică a fost finalizată în dosarul deschis la Parchetul General pentru violare de domiciliu.

La sfârşitul lunii noiembrie, ministrul a anunţat că a găsit în apartamentul închiriat în care locuieşte un dispozitiv de înregistrare şi a sesizat Poliţia pentru demararea unei anchete. Ministrul a precizat că a făcut plângere pentru violare de domiciliu. Purtătorul de cuvânt al SRI Ovidiu Marincea a afirmat atunci că dispozitivul este unul ieftin.

DailyBusiness
Pensionarii sunt obligați să returneze banii! Au primit pensii mai mari din greșeală
Spynews
Mucenicii Dubai sunt la mare căutare. Câți bani sunt dispuși românii să scoată din buzunar pentru cel mai căutat desert al momentului
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Cum se păstrează corect brânza ca să nu dezvolte bacterii. Raftul din frigider unde trebuie să stea
Capital.ro
Verdict definitiv pentru Călin Georgescu. Decizia dată azi de Curtea de Justiție a UE
Playtech.ro
Greşeala poliţistului de la Rutieră care te scapă de amendă. Detaliul care trebuie verificat pe procesul verbal
DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Adevarul
Competiția UE-SUA pentru resursele Ucrainei. De ce nu a vorbit nimeni până la Trump despre mineralele ucrainenilor
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Miruna de la Mireasa și-a emoționat fanii cu o imagine cu fiica ei! Cum și-a surprins fosta concurentă bebelușul | FOTO
Spynews
Carmen Șerban, adevărul despre "fiica secretă". Artista spulberă zvonurile conform cărora ar avea un copil
Evz.ro
Revenire de senzație în TV. Pauza de mulți ani a luat final
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Bani în plus pentru pensionari de la 1 aprilie 2025: Cine sunt seniorii care urmează să primească 250 de lei pe lună după Mica Recalculare
Cancan.ro
Acest tânăr a comandat o omletă în restaurantul lui Dani Oțil. Când a venit nota de plată, a crezut că este o eroare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Singurul candidat care îl poate învinge pe Călin Georgescu. Turul 2 este decisiv. Nu are șanse
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
Rusia caută muncitori migranți în afara fostelor republici sovietice
MediaFlux
Prima reacție a Rusiei după decizia lui Donald Trump de a suspenda ajutorul militar pentru Ucraina
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă