„Micul Patriot” Tudor Limbean a deschis drum pentru Rareş Prisacariu la „Românii au talent”: „Toţi românii să vină în ţară şi să luptăm pentru steagul nost”

Tudor Limbean – MICUL PATRIOT din Alba, a luat patru de ”DA” cu o poezie îndrăzneață, creație proprie, la o ediţie ""Românii au talent" din anii anteriori.
Filip Stan
16 mai 2023, 11:30

„Micul Patriot” Rareș Prisacariu, un copil de 7 ani din Botoșani, a fost votat câștigător al emisiunii „Românii au Talent”. Anunțul a stârnit o dezbatere aprinsă pe rețelele sociale. În timp ce unii utilizatori i-au lăudat recitalurile, unele cu tentă naționalistă, alții spun că au fost concurenți mult mai talentați care ar fi meritat să câștige.

Sunt foarte emoționat pentru că am putut să fac o impresie bună și pentru că oamenii m-au votat. Mă așteptam ca oamenii să mă voteze, dar nu mă așteptam să câștig premiul cel mare „Românii au talent”. Parcursul emisiunii a fost foarte frumos, am avut foarte multe emoții și cred că de asta am transmis atât de mult” a spus Rareș, după ce a aflat că este marele câștigător, relatează ProTV.

Nu este singurul copil-minune care a încercat să ajungă în inimile românilor cu un mesaj patriotic. Tudor Limbean a fost deschizător de drumuri. La sfârşitul lunii aprilie, Majestatea Sa Margareta și ASR Principele Radu au deschis porțile Domeniului Regal Săvărșin alături de „Micul Patriot”.

Elev al Liceului de Arte „Regina Maria”, Palatului Copiilor Alba Iulia și Sebeș, Tudor Limbean a călcat pe urmele marelui compozitor Ludwig van Beethoven, musafir al baronului András junior și al soției lui, contesa Júlia, la Săvărșin în 1807. Tudor este din Vințu de Jos. Și-a descoperit talentul la 3 ani, de când a mers la grădiniță și la toate serbările educatoarea îl punea primul în program. Are peste 100 de diplome, peste 35 trofee și 42 medalii de la concursuri. Cântă cu patos muzică patriotică, recită într-o manieră impresionantă și dansează.

EXCLUSIV Florin Zamfirescu face scut pentru Rareş Prisacariu: „Suntem înconjuraţi de cretini, nu ai nevoie de aporbarea unor imbecili pentru a merge mai departe”

Un moment emoționant  a fost şi de 1 Decembrie 2022, la Alba Iulia: Micul Patriot, Gino, Vlad Lință și Corul Theotokos au interpretat imnul „Deșteaptă-te, române!”.  Cu ocazia Zilei Naționale a României, Casa de Cultură a Studenților și-a dorit să facă, albaiulienilor și românilor de pretutindeni, un cadou de suflet la aniversarea a 104 ani de la Înfăptuirea Marii Uniri.

 

Tudor Florin Limbean a fost primul care a  impresionat pe scena de la ”Românii au talent” difuzată de ProTv. ”Micul Patriot” în vârsta de 10 ani a venit la ”Românii au talent” cu o poezie îndrăzneață și cu o atitudine pe măsură. Tudor este din Vințu de Jos. Și-a descoperit talentul la 3 ani, de când a mers la grădiniță și la toate serbările educatoarea îl punea primul în program.

La 5 ani, de Sfântă Marie, a avut loc un mare spectacol în localitate și a jucat călușarii. Acolo, pe loc, a învățat o poezie satirică, iar la final, a urcat ultimul pe scenă și a prezentat poezia în fața tuturor.

Spune că nu a făcut cursuri, totul a venit natural, din talent; abia de curând a început să urmeze cursuri de specialitate. Este înscris la Palatul Copiilor din Sebeș, unde face parte din ansamblul Plaiuri Sebeșene. Studiază și actorie, pian, muzică populară. Recită poezii patriotice și este supranumit Micul Patriot.

Copilul patriot Tudor Limbean, mesaj cutremurător pentru români. „Să fim uniţi şi să nu ne batem joc de ţară” VIDEO emoţionant

La Românii au talent a venit însoțit de mama și de bunica sa. Lui Florin Călinescu, micuțul din Vințu de Jos i-a spus că vrea să devină un actor la fel de bun ca și el. Florin Călinescu: ”Să-ți spun ceva: ești mai bun ca mine la 10 ani”

Tudor Limbean a lasat o și provocare pentru Andra: ”Aș vrea să fac un duet cu fetița ta Eva. As vrea sa facem o melodie împreună.”

 

Bursă de 1000 de lei pentru ”Micul patriot”, Tudor Limbean, de la Universitatea ”1 Decembrie” din Alba Iulia

Tudor Limbean, cunoscut ca ”micul patriot”, a primit o bursă de 1000 de lei. Inițiativa a fost făcută publică de către rectorul Universității din Alba Iulia, Daniel Breaz. ”Nu e de ajuns ca o țară să dea talente, ea trebuie să știe a le ține vii”, spunea Nicolae Iorga.

Având același crez, Universitatea ,,1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a decis ca pe parcursul anului 2022 să acorde o bursă în valoare de 1000 lei lui Tudor Limbean, un tânăr talentat din Vințu de Jos, astfel încât acesta să aibă oportunitatea de a se dezvolta pe plan artistic și personal.

Îi doresc multă inspirație și energie, astfel încât să ajungă la performanța de a reprezenta cu succes România pe scena artistică a lumii!”, a anunțat Daniel Breaz.

Vocea micuţului Tudor, copilul de doar opt ani din ţinutul Apusenilor răsună într-un strigăt disperat către toţi românii. „Să fim uniţi şi să nu ne batem joc de ţară!” a fost îndemnul micului patriot Tudor Limbean din judeţul Alba, după violenţele de la protestele din 10 august.

Când am văzut cum au bătut-o pe jandarmeriţa aia nu mi-a plăcut, m-am dezamăgit total. Aşa că nu mai vrau să fiu jandarm şi vreau să fiu militar ca să ajut tot oamenii. Şi eu vreau să ajut oamenii, să nu ne batem joc de ţara asta că părinţii, bunicii, străbunicii, stră-străbunicii au apărat ţara asta. Ei au arat cu boii, au arat cu caii, cu vacile şi acuma noi plecăm din ea?. Dumn…. ăla de sus are grijă numai dacă noi sunteţi uniţi, să nu mai fie în nicio ţară români. Numai acolo. Aşa este. Pentru că alţii pleacă în Belgia, în Italia, în Spania, în Africa… Să nu mai plecaţi şi să veniţi aici. Aici. Aici la ţara noastră şi să apărăm steagul ăsta. Şi să luaţi hainele populare din ladă. Să le luaţi! Şi cântecele,  patriotismul nostru să le aduceţi înapoi! Să veniţi aici”, a spus Tudor Limbean.

„Prin cântecele mele vreau să unesc românii. Să vină în România înapoi. Şi să nu se mai bată. Să fim buni şi uniţi. Că astfel pierim”, a mai spus copilul.

Tudor Limbean, "Micul Patriot"

Reacția vedetelor din România după ce Rareș Prisacariu a câștigat Românii au talent

Rareș Prisacariu câștigat sezonul 13 al show-ului Românii au talent, după ce a obținut cea mai mare susținere din partea fanilor emisiunii. Rezultatul votului publicului a stârnit un val de simpatie în rândul fanilor emisiunii, care îl consideră pe puștiul din Botoșani un miracol.

Rareș Prisacariu, puștiul de 7 ani din Botoșani, i-a impresionat pe cei mai mulți telespectatori cu talentul său oratoric, memoria incredibilă și înclinația sa naturală spre lectură și cultură în general.

Românii care l-au votat în finala Românii au talent sezonul 13 au apreciat dragostea pentru cultură și lectură transmisă de părinții săi încă de la o vârstă fragedă. Însă, Gina și Marius Prisacariu au transmis un mesaj foarte clar încă după preselecții.

Nu a fost niciodată forțat să învețe ceva, să participe undeva obligatoriu sau să fie obosit din cauza unui efort deosebit. Face totul din plăcere, cu o dragoste infinită pentru Eminescu și pentru locurile natale. Rareș a învățat o multitudine de poezii și texte în proză, propuse sau pe care și le alege singur”, dezvăluia atunci Gina Prisacariu.

Cum au reacționat vedetele după victoria lui Rareș Prisacariu

Andra a transmis un mesaj emoționant pe Instagram după finala câștigată de puștiul de 7 ani. Artista, care face parte din juriul emisiunii, îi întrevede copilului un viitor strălucit dacă va continua să iubească poezia și cartea.

Rareș, mi se pare incredibil că la o vârstă atât de fragedă reușeșți să cucerești scenă și juriul, dar și publicul din sală și din fața televizoarelor. Și, DA, ai reușit să îi cucerești câștigând marele trofeu! Mă emoționează faptul că ai doar 7 ani, că ai toate posibilitățile în fața ta. 

Am spus de când te-am văzut, viitorul sună bine și sunt convinsă că tu poți ajunge acolo unde ți-ai propus. Îți doresc mult succes pentru că visul tău să devină realitate!”.
Pavel Bartoș: „Bravo Rareș Prisacariu, bravo tuturor finaliștilor, bravo întregii echipe din spatele camerelor , care merita toate aplauzele noastre, bravo colegiilor mei din juriu, bravo nouă @smiley_omul!”.

Virgil Ianțu, care l-a avut pe Rareș în emisiunea Copiii spun cu Virgil Ianțu, a avut și el un mesaj pentru băiat: „Felicitări lui Rareș Prisacariu, câștigătorul sezonului cu numărul 13 Românii au talent!”, a scris realizatorul TV, îndemnându-i pe internauți să-l urmărească pe Facebook.

Rareș Prisacariu este cel mai tânăr câștigător al emisiunii Românii au talent, iar prestațiile lui din sezonul 13 Românii au talent fost primite diferit de cei care l-au urmărit pe scenă.

Dana Budeanu a reacționat după ce unii au contestat victoria lui Rareș Prisacariu: „Ești o minune de copil! Punct! Au sărit pe ține pentru că așa sar ei pe tot ce-i Dumnezeiesc, copile! Nu se uită la copiii lor, care nu mai au copilărie, care nu știu ce-i aia bunătate, compasiune, bucurie! Copii ca el! Cum să nu știe un copil de șapte ani cine-i Dumnezeu?”.


Marian Godină a transmis și el un mesaj pe Facebook: „Eu nu cred că acel copil, cel care a câștigat Românii au talent, e un copil abuzat. Eu cred că e un copil îngrijit, foarte bine crescut, care are parte de o educație aleasă. Aleasă de părinți, desigur, că doar nu-i aleg educația comentatorii de pe net. 

Mai cred că are un talent de orator, cel mai probabil la pachet cu mult antrenament, și o memorie foarte bună. Sunt foarte mulți adulți care nu ar fi capabili să memoreze texte atât de lungi.

L-aș fi votat vreodată pe acel copil? Cu siguranță nu. De altfel, nici nu cred că cineva i-a votat talentul oratoric și cred că pe nimeni nu ar fi impresionat dacă ar fi recitat ceva din Shakespeare, la fel cum nimeni nu ar fi fost impresionat nici de aceleași versuri, dar recitate de un adult”.

Micul Patriot Rareș Prisacariu, mesaj după ce a câștigat Românii au talent

Băiatul de 7 ani din Botoșani s-a bucurat cu măsură pentru câștigarea trofeului Românii au talent sezonul 13. Rareș Prisacariu a dovedit multă modestie într-un mesaj postat luni, pe pagina sa oficială de Facebook.

Experiența de la Romanii au talent a adus lângă mine oameni minunați, prieteni și îmi amintesc, cu plăcere, despre momentele frumoase pe care le-am petrecut împreună. Toți participanții pe care i-am cunoscut sunt deosebit de talentați și foarte prietenoși. Ne-am susținut unii pe alții, ne-am jucat și am învățat de la fiecare multe povești. Felicitări tuturor, de la mic la mare, sunteți strălucitori!”, se arată în mesajul postat pe rețeaua socială.

DailyBusiness
Oferta momentului în România! iPhone cu 0 lei avans
Spynews
Ce relație are acum Cătălin Botezatu cu copiii lui. Designerul și-a ținut familia privată: ”Asta e cel mai important”
Bzi.ro
Ia cei mai mulți bani pentru concertele de Crăciun! Andra nu mai este primul loc
Fanatik.ro
Țara unde merg din ce în ce mai mulți turiști. Are munți spectaculoși și lacuri impresionante, prețuri mici, dar e considerată cea mai periculoasă din lume
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru români. Crește de aproape 3 ori: „S-a mărit și se va mări din ce în ce mai mult”
Playtech.ro
Doamne cum arăta Anamaria Prodan înainte să-și micșoreze sânii!!! Imaginile secrete au SCĂPAT pe net
DailyBusiness
Ai planuri pentru luna octombrie? Meteorologii anunță cum va fi vremea în fiecare zi, toată luna
Adevarul
„Am mâncat sandvișuri uriașe cu creveți la aceeași masă cu KGB-ul” . Jens Stoltenberg a dezvăluit cum a încercat să recruteze un agent sovietic
wowbiz.ro
Jador nu s-a putut abține după declarația publică a Oanei Ciocan! Ce a făcut artistul, când a auzit ce a spus fosta iubită despre el, în plin scandal cu Zanni?
Spynews
Ziua Educației 2024. Cele mai frumoase mesaje și felicitări pentru învățători și profesori
Spynews
Claudia Pătrășcanu i-a făcut o urare lui Gabi Bădălău de ziua lui de naștere: ”Nu aștept să mi se răspundă niciodată”. În ce relații este cu fostul soț
Evz.ro
Vin ninsorile în România. Unde vor cădea mari cantități de precipitații
Ego.ro
Elena Udrea, de nerecunoscut!!! Fosta blondă de la Cotroceni, extrem de slabă și cu părul creț
Prosport.ro
FOTO. Ea e considerată cea mai sexy mamă a unui fotbalist din întreaga lume. La 40 de ani, arată mai bine ca multe tinere de 20 de ani
kanald.ro
Oana Roman, în doliu! Vedeta a pierdut o persoana dragă: „A plecat brusc și tragic!”. Despre cine este vorba?
Cancan.ro
Mario Fresh, primele declarații după despărțirea de Alexia Eram: 'A fost o decizie dificilă pentru amândoi!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Adio, maestre! A murit actorul cu voce ca de înger: O zi pe care nu doream să o trăiesc
StirileBZI
Cei care cumpără de pe Temu sau Shein vor plăti taxe mai mari! Comanda trebiie să fie mai mare de 750 de lei!
Prosport.ro
FOTO. A dansat twerk în fața ei, după ce a sugrumat-o! Cea mai controversată luptătoare
stirilekanald.ro
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
substantial.ro
Tragedie în Bistrița: O familie găsită moartă din cauza unei scurgeri de gaz
MediaFlux
Se MODIFICĂ aceste PENSII! Casa de Pensii a EXPLICAT EXACT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
„Insula Cailor” de la Galați, „sălașul piraților” de la Dunăre, de zeci de ani ostrov al cailor sălbatici