Micuţul koala emite sunete la fel de grave ca elefantul

În pofida faptului că nu sunt animale mari, masculii de koala emit sunete la fel de grave ca elefanţii, datorită unui organ unic, cu scopul de a-şi semnala prezenţa femelelor, arată cercetători britanici.
Cristina Dinu
03 dec. 2013, 07:29
Micuţul koala emite sunete la fel de grave ca elefantul

Tonalitatea acestor strigăte este de circa 20 de ori mai gravă decât ar fi normal ţinând seama de mărimea marsupialului australian, apreciază autorii unui studiu publicat luni în revista ştiinţifică americană Current Biology.

Masculul de koala are două coarde vocale suplimentare, situate în afara laringelui”, unde se găsesc celelalte coarde vocale, caracteristică anatomică neobservată până acum la mamiferele terestre, spune Benjamin Charlton de la Universitatea Sussex (Marea Britanie), principalul autor al studiului.

„Am demonstrat de asemenea că masculii koala îşi folosesc aceste coarde vocale suplimentare pentru a produce aceste sunete extrem de grave”, adaugă el.

Koala emite sunetele continuu inspirând şi expirând aerul, cum fac şi măgarii când rag, arată cercetătorul.”‘Din câte ştim, singurul exemplu de organ vocal specializat aflat în afara laringelui la mamifere sunt cele două buze fonice la balenele cu dinţi, pe care le folosesc pentru ecolocaţie”, spune Benjamin Charlton. El a anunţat că va merge, alături de alţi cercetători, să observe încă o dată alte mamifere, pentru a confirma dacă masculul de koala este singurul cu această caracteristică vocală.

DailyBusiness
Dani Oțil dă lovitura cu o nouă afacere, în 2025. Cât costă un abonament la studioul său de yoga și pilates
Spynews
Ajutor de 800 lei pentru o categorie de pensionari din România! Ce venit maxim trebuie să ai
Bzi.ro
Andra a avut parte de o surpriză neașteptată în Canada! Ce a făcut un mare campion
Fanatik.ro
Proiectul riscant pus la cale de Ungaria la nici 10 kilometri de granița cu România. ”Este inacceptabil în 2025”
Capital.ro
Final pentru Călin Georgescu. Va fi înlocuit. I se pregătește lovitură de grație
Playtech.ro
Cine este Delia Dinu, femeia de lângă Iohannis? A plâns la ceremonie şi a făcut un gest uimitor. FOTO
DailyBusiness
Ajutor de la stat pentru părinții nou-născuților în 2025. Ce sume de bani primești în primii ani de viață ai copilului
Adevarul
Un antrenor abuzator se iubește în taină cu o campioană din tenis: fără mine, culegeai cartofi în Rusia
wowbiz.ro
Alina Sorescu, șocată de discuția dintre Alex Ciucu și mama lui: „O să ajungă ca Mădălina Manole”
Spynews
Ce semn divin i s-a arătat soțului Ancăi Molnar: “Am lăsat paharul în mașină vreo două ore…” | FOTO
Spynews
Cum arată Viorel Stegaru, după cinci ani de la prima apariție la televizor! Alături de cine a fost filmat | FOTO
Evz.ro
Desertul care amintește de bunici. O porție nu e de ajuns
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. El are 72 de ani, ea doar 24. Milionarul nu mai are nicio jenă și se afișează cu ea peste tot
kanald.ro
Dan Diaconescu, prima reacție după ce ar fi fost condamnat la 8 ani şi 4 luni de închisoare cu executare: ''Văd acum că gluma se îngroașă.''
Cancan.ro
Frumușelul de la Antena 1, tradus de soţie: s-a vrut starletă de Only şi… Infidelitate, certuri, împăcări, un divorț și doi copii prinși la mijloc
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Adio, Călin Georgescu! Dezvăluirea care îl îngroapă definitiv. Legături cu temutul GRU
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Vicecampioana olimpică și-a arătat tatuajele și piercing-ul dintr-o zonă delicată
stirilekanald.ro
"Unde nimerea, acolo îi băga cuțitul" O tânără mamă din București a fost măcelărită de propriul soț. Femeia a cerut ca bărbatul să fie monitorizat, dar a fost ignorată
substantial.ro
Dezvăluirea documentelor legate de Jeffrey Epstein, inclusiv lista clienților săi, în pregătire
MediaFlux
LOVITURĂ pentru românii care merg la MEDICUL DE FAMILIE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine a pierdut un cangur alb în București?