MIGRAŢIA aleşilor locali. 19 primari şi consilieri din Maramureş au trecut la PSD

Un număr de 19 aleşi locali - primari, viceprimari, consilieri locali şi judeţeni din Maramureş s-au înscris în Partidul Social Democrat (PSD), graţie Ordonanţei nr. 55/2014.
Iulian Tudor
25 sept. 2014, 08:34
MIGRAŢIA aleşilor locali. 19 primari şi consilieri din Maramureş au trecut la PSD

Preşedintele PSD Maramureş, Gabriel Zetea, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că majoritatea celor care au ales să se alăture social-democraţilor provin din Partidul Democrat Liberal (PDL) şi Partidul Naţional Liberal (PNL), scrie Agerpres.

‘Aleşii locali au decis să facă pasul spre PSD, convinşi fiind de faptul că o mare parte dintre proiectele comunităţilor locale pot fi realizate într-o formulă politic administrativă în folosul cetăţenilor. O parte dintre noii colegi revin în partid după perioadă de timp în alte organizaţii politice’, a spus Gabriel Zetea.

Liderul filialei a anunţat, astfel, trecerea la PSD a doi primari, cinci viceprimari şi 12 consilieri locali şi judeţeni.

‘În acest moment putem spune că Uniunea Social Liberală (USL) s-a refăcut, iar în Consiliul Judeţean (CJ) Maramureş deţinem o majoritate împreună cu Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR) şi Partidul Conservator (PC). PSD va avea 9 consilieri judeţeni, UNPR – 6, iar PC – 2, plus preşedintele CJ. Din acest moment CJ Maramureş deţine o majoritate confortabilă, care-i permite să decidă în termeni corecţi toate proiectele de interes judeţean‘, a precizat Gabriel Zetea.

Ordonanţa nr. 55/2014 le permite aleşilor locali să renunţe la partidul pe listele căruia au primit funcţii, aceştia având dreptul să decidă cu privire la acest lucru în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ, respectiv 2 septembrie. Actul normativ nu a întrunit însă votul deputaţilor.

CITEŞTE ŞI DNA a început URMĂRIREA PENALĂ în cazul ordonanţei care dă liber la migraţie aleşilor locali

 

DailyBusiness
AUR, anunţ de ultimă oră pentru susţinătorii săi: „Refuzăm să girăm o farsă. Suntem într-un punct mai grav decât în noiembrie”
Spynews
Violeta Bănică și-a sărbătorit iubitul! Fiica Andreei Marin a postat imagini superbe cu partenerul ei | FOTO
Bzi.ro
Delia a încins internetul filmându-se în ipostaze sexy! „Ți-ai pus silicoane!“
Fanatik.ro
Cum îți dai seama dacă ai un șarpe în grădină. Semnele care îți arată clar că trebuie să iei niște măsuri drastice
Capital.ro
S-a decis soarta lui Călin Georgescu. George Simion a anunțat personal decizia AUR: Rămânem...
Playtech.ro
Meteorologii Accuweather anunță vreme neobișnuită în iunie 2025. Vești proaste pentru prima lună a verii
DailyBusiness
Românii, „salahorii” Europei: Muncim cel mai mult, dar trăim cel mai puțin!
Adevarul
Șansele lui George Simion la CCR. Anunțul liderului AUR de a contesta alegerile, analizat de experți
wowbiz.ro
Gigi Becali, interviu tăios după acuzațiile lui George Simion. Mesajele secrete pe care cei doi și le-au transmis în privat: "Îl iert, dar nu am ce discuta cu un om ca ăsta"
Spynews
O româncă a fost dată dispărută în Toscana! Mașina Denisei a fost găsită abandonată | FOTO
Spynews
”Rămâi surd la insulte”. Jador, mesaj cu subînțeles după ce s-a confirmat că a condus drogat
Evz.ro
Netflix pregătește o poveste tulburătoare. Continuarea unui serial care te va ține în suspans
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
Ce a postat Mădălina Ghenea în ziua în care noua iubită a milionarului Grigor Dimitrov, fostul partener al româncei, a scris că adoră „fiecare centimetru” din el
kanald.ro
Tinerii între 11 și 26 de ani se pot vaccina gratuit împotriva HPV. Legea a fost adoptată de Parlament
Cancan.ro
BREAKING | Anca Alexa, un cunoscut tehnician dentar din Iași, a murit subit în propriul cabinet 😢
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A căzut cortina! George Simion a recunoscut în al 12-lea ceas: Cu Călin Georgescu mă...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta campioană e însărcinată! Vedeta Survivor s-a afișat cu iubitul
stirilekanald.ro
Autobuz școlar, spulberat de un sinucigaș. Cel puțin 6 copii au murit, alți 44 sunt răniți grav
Mioara Velicu și Steliana Sima au primit distincții de la Ilie Bolojan. Cum au reacționat când au fost sunate chiar de președintele interimar: ”Eu am rămas încremenită. Am zis că cine știe cine își bate joc de mine” / EXCLUSIV
MediaFlux
Lista scurtă de premieri a lui Nicușor Dan. Se caută cea mai bună variantă și un semn de la PSD
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Mozaicurile din Iznik și vizita Papei Leon al XIV-lea: o reîntoarcere simbolică în leagănul creștinismului