Mihaela Borcea, primele declaraţii după ce a aflat că fostul său soţ, Cristi Borcea, rămâne în închisoare. Ce spune despre copii

Mihaela Borcea a oferit primele declaraţii pentru Antena Stars, după ce s-a aflat că fostul acţionar al FC Dinamo nu va ieşi din închisoare. Aceasta a vorbit despre cei trei copii ai ei, dar şi despre echipa pe care a format-o cu fostul acţionar, pe timpul când cei doi erau căsătoriţi.
Filip Stan
02 nov. 2017, 09:50
Mihaela Borcea, primele declaraţii după ce a aflat că fostul său soţ, Cristi Borcea, rămâne în închisoare. Ce spune despre copii

Proiectele erau ale lui Cristi, el le-a dus mai departe. E vorba de echipă, am învăţat foarte multe de la el. Amândoi am învăţat pe parcursul anilor ce este bine şi cum este bine. Puterea asta vine de la Dumnezeu. Eu sunt obişnuită şi, atunci, normal că orice nu te doboară, te întăreşte. O femeie frumoasă şi deşteaptă nu trebuie să stea în saloanele de înfrumuseţare. Le poate face în cinci minute.

Toţi trei (n.r. copiii) sunt ocupaţi cu şcolile şi încerc să-i îndrum, nu sunt o mamă perfectă, încerc să am o conversaţie, să le spun ce e bine.Pe tema fetelor nu prea stă de vorbă cu mine, dar cu mine nu, stă de vorbă cu tatăl lui. În primul rând mă consider prietenă. Nu voi face nimic din ceea ce ei nu doresc să facă. Dacă n-am făcut-o cât ei au fost mici, nu m-aş băga nici în alegerile lor. Ei trebuie să ştie ce şi cum. Le-am creat proprial or personalitate şi nu e nevoie să le spun eu să meargă pe drumul ăsta, le pot da un sfat, dar nu mai mult de atât„, a declarat Mihaela Borcea pentru Antena Stars.  

Fostul acţionar al FC Dinamo, Cristian Borcea, se află la Penitenciarul Jilava după ce a fost condamnat definitiv, în anul 2014, de Curtea de Apel Bucureşti, la şase ani şi patru luni de închisoare cu executare, în dosarul transferurilor de jucători. Mihaela şi Cristi Borcea au fost căsătoriţi în perioada 1988–2011. Femeia de afaceri şi fostul şef de la Dinamo au împreună 3 copii: Patrick şi gemenii Michael Angelo şi Antonia Melissa.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Vijelii puternice în România. Vântul a mișcat mașinile care erau parcate. Imagini incredibile / FOTO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Lidl bagă la raft trei produse pe care foarte mulți români se bat să le cumpere. Sunt în toate magazinele de sâmbătă, 12 aprilie. Au prețuri excelente, se vor vinde ca pâinea caldă, pentru că nu sunt mereu la ofertă
Capital.ro
S-a dat ordin în România. Au fost activate mecanismele de urgenţă. Interzis de astăzi, 11 aprilie
Playtech.ro
Ce conţine telemeaua de vacă marca Pilos. Mulţi români o iau din Lidl fără să citească eticheta
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Convorbiri interceptate. Soldați ruși blocați pe front mănâncă medicamente și câini. „Au mâncat chiar și Theraflu!”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru este însărcinată la 48 de ani! Fiica Andei Călugăreanu a dat vestea, în premieră, pentru WOWbiz. Cum a aflat că va mai avea un copil? „Sper să pot să duc sarcina până la capăt”
Spynews
Robert Lele anunță despărțirea de Andra Volos? Mesajul ciudat pe care l-a postat și l-a sters imediat: ”Ne-am separat” | FOTO
Spynews
Armin Nicoară, prima imagine cu fiul său, Amir Efrem. Micuțul a venit pe lume cu puțin timp în urmă / FOTO
Evz.ro
Val de seisme fără precedent. Este alertă maximă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Cine e Georgiana Lobonț. Biografie, CV și familie. Cum a ajuns pe culmile succesului și câți copii are artista
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Doliu imens. S-a stins cea mai frumoasă femeie. A fost o stea a lumii: Eleganță, forță și frumusețe
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Horoscop de weekend 11–13 aprilie 2025. Este o perioadă încununată de succes
MediaFlux
Prăbuşirea pensiilor publice: Românii vor primi doar 30% din salariu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii