Miki nu se simte jignită de Ion Țiriac.
„Eu m-am întâlnit foarte puțin cu el și în trecut, nu prea ne-am intersectat, cred că l-am văzut la Wimbledon, în 2019, când am și jucat împotriva Simonei în turul 2.
Cu acel comentariu, eu am lăsat-o așa cum a fost. Dacă n-a știut să-mi să rostească numele, asta este, nu vreau să mă bag în discuții. Sper doar că dânsul a apreciat munca mea și rezultatele mele, cu susținerea puțină pe care am avut-o în cariera sportivă. Indiferent că știe cum mă cheamă sau nu.
Poate după ce mă las de tenis o să ne întâlnim personal și o să schimbăm câteva vorbe așa, friendly”, a declarat Mihaela Buzărnescu în podcastul „Profu’ de Sport”.
În octombrie 2019, Ion Țiriac a ridiculizat-o pe Mihaela Buzărnescu. La acea vreme, reacția afaceristului a luat prin surprindere lumea sportului.
„Sunt mai bucuros decât toată România la un loc pentru cadoul pe care Simona Halep ni l-a făcut. Mă refer la Wimbledon. Dar au fost sincope și acolo. Halep, care n-a jucat deloc bine la începutul Wimbledonului… Și am văzut asta în turul 2 cu Buzărescu… Cu Buzunărescu… Pentru că am fost acolo. Au jucat amândouă mediocru!”, a declarat Ion Țiriac, în octombrie 2019.
De-a lungul timpului, Ion Țiriac a avut conflicte cu mai multe jucătoare din circuit. Printre ele, chiar Serena Williams.
În vârstă de 34 de ani, Mihaela Buzărnescu a ajuns pe locul 180 în clasamentul mondial. Cea mai bună clasare a bifat-o în 2018, locul 20 WTA.