Mihaela Rădulescu este implicată activ într-o acţiune împotriva violenţei domestice, alături de binecunoscuta trupă Taxi. Ea a declarat răspicat că nu a fost niciodată lovită de un bărbat.
„Sunt împreună cu cei de la Taxi în campania împotriva violenţei. Legislaţia e proastă la noi, un bărbat care îşi bate femeia se alege doar cu o amendă sau poate nici cu aia. Nu am avut drame de genul acesta, Doamne fereşte! Dacă m-ar fi lovit vreodată un bărbat, ar fi murit pe loc. Credeţi-mă, toată viaţa am făcut sport. Am avut însă prietene care au fost bătute, aşa că, dacă pot da o mână de ajutor, o fac”, a declarat Mihaela Rădulescu.