Mihaela Runceanu a fost o artistă liberă și o profesoară dedicată elevilor ei, fiind considerată una din „vocile de aur” ale anilor ’80. Moartea ei prematură a șocat toată țara, dar, după mai bine de 30 de ani de la tragedie, muzica ei încă răsună din boxele noilor generații.
Admiratorii săi publică frecvent melodii și fotografii pe conturile de Facebook dedicate artistei, iar, de două ori pe an, familia, foștii elevi și fanii se adună să cânte în amintirea ei. Mihaela Runceanu a fost ucisă la vârsta de 34 de ani, cu o lună înainte de Revoluție și n-a mai apucat să se bucure de libertaea pe care și-o dorea, după cum spune Andreea Runceanu, verișoara regretatei artiste și fondatoarea trupei Amadeus.
Mihaela Runceanu s-a născut pe 4 mai 1955, la Buzău, iar muzica a pasionat-o încă din copilărie. Pe când se afla cu mama ei într-un magazin, a fost întrebată ce păpușă își dorește, iar ea și-a ales o vioară mică, pentru că asta i-a plăcut, povestea mama ei cu ani în urmă, potrivit Historia.
Când a mai crescut, a studiat muzica la școala elementară și a fost elevă la Liceul de Muzică și Arte Plastice din Buzău. A fost șefă de promoție la absolvirea liceului și, mai apoi, a fost admisă la Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu”. În paralel a urmat cursurile Școlii Populare de Artă din București.
Mihaela Runceanu a devenit profesoară de vioară, iar în anii ’80 a început să predea la Școala Populară de Artă din București, unde i-au fost elevi Adrian Enache, Mădălina Manole, Silvia Dumitrescu și Nicola.
Artista se diferenția costumele sale și prezența scenică, care o apropiau de solistele din Occident, cu toate că se lovea de limitele regimului comunist. Ea își dorea enorm să se bucure de succesul elevilor ei.
„Prin cei dinaintea mea şi prin cei care-mi urmează în pasiunea pentru muzică mă simt într-o perpetuă «ştafetă» a generaţiilor”, spunea cântăreața.
Mihaela Runceanu considera că rolul profesorului era să valorifice vocea elevilor, dar și personalitatea lor artistică, să le dea sfaturi privind mișcarea scenică și alegerea repertoriului.
„Ştiu o grămadă de secrete care pot masca unele limite sau chiar defecţiuni ale vocii, transformându-le de fapt în plusuri de efect artistic. Trebuie să fii şi pedagog, dar şi psiholog. Trebuie să fii şi un bun modist, să poţi sfătui interpretul să-şi găsească acel costum de scenă care îl avantajează. Sunt atât de multe lucruri de făcut pentru lansarea lui pe scenă, încât nu reuşesc niciodată să mă plictisesc”, spunea artsita.
Ultimul concert al Mihaelei Runceanu a fost pe 28 octombrie 1989, la Sala Radio, primul și singurul în care a văzut-o Andreea Runceanu, care atunci avea doar 9 ani. Câteva zile mai târziu, în dimineața de 1 noiembrie, în jurul orei 01.00, Mihaela a murit. Un bărbat, o cunoștință, așa cum s-a prezentat el în discuțiile cu reporterii, după eliberarea din închisoare la 17 ani de la crimă, a strangulat-o cu un cablu de telefon, a stropit-o cu benzină și i-a dat foc.
În garsoniera ei, de pe Șoseaua Mihai Bravu din București, Mihaela Runceanu și Daniel Cosmin Ștefănescu, care îi făcea rost de casete video și pe care îl cunoscuse prin niște prieteni comuni, au început să se uite la filme. Artista era indispusă din cauza unei probleme personale, așa că a vrut să meargă la culcare și stabilise cu bărbatul ca el să plece după ce se termină filmul. Ștefănescu a profitat de faptul că Mihaela adormise și s-a apucat să fure bunuri din casă.
Un videocasetofon Panasonic și un televizor Telecolor ar fi fost printre obiectele pentru care bărbatul a omorât-o când artista s-a trezit din cauza zgomotului.
Românii au fost șocați de crima sadică, o durere și o tristețe cuprinzând întreaga populație. Oamenii au ignorat restricțiile vremii și s-au adunat în fața caselor Mihaelei Runceanu din București și din Buzău pentru a-și lua rămas bun.
Criminalul a ispășit 17 ani din pedeapsa de 25 de ani de închisoare, iar mai apoi și-a continuat viața. A plecat din România, presat de privirile și cuvintele oamenilor care îi aminteau la fiecare pas de crima comisă. Acesta a ales să poposească prin diferite țări străine mai multă vreme, mai apoi s-a stabilit pentur o mai bună bucată de timp în Londra.