Mihaela Ursuleasa, aplaudată pentru ultima oară la Ateneul Român

Trupul neînsufleţit al Mihaelei Ursuleasa a părăsit Ateneul Român, unde admiratorii şi apropiaţii i-au adus joi un ultim omagiu, aplaudând-o minute în şir pentru ultima dată în acest loc, unde pianista a concertat în urmă cu numai două luni.
Romania TV
09 aug. 2012, 20:36
Mihaela Ursuleasa, aplaudată pentru ultima oară la Ateneul Român

Sicriul cu trupul neînsufleţit al Mihaelei Ursuleasa a fost scos din clădirea Ateneului Român după ora 20.00, fiind ulterior depus la capela cimitirului Bellu, unde pianista va fi înmormântată vineri, la ora 9.30.

Înainte ca sicriul să fie scos din Ateneul Român, în jurul orei 19.00, a avut loc o ceremonie de comemorare a pianistei, incluzând o slujbă religioasă şi cuvântările unora dintre personalităţile aflate la Ateneu.

Pianistul Nicolae Licareţ, directorul artistic al Filarmonicii „George Enescu”, a amintit că exact în urmă cu două luni, joi, 7 iunie, Mihaela Ursuleasa se afla în sala mare a Ateneului Român, interpretând Concertul nr. 2 de Frédéric Chopin, împreună cu Orchestra Filarmonicii Enescu, sub bagheta lui Horia Andreescu.

„Cariera ei a fost strălucită, publicul român a iubit-o şi în acel concert a primit-o cu aplauze, cu sinceritate şi cu o mare dragoste. La fel a reuşit să cucerească şi publicul de pretutindeni”, a spus Nicolae Licareţ.

„Toate obstacolele partiturilor grele de pian le-a depăşit cu uşurinţă şi cu strălucire. În calea vieţii, însă, a fost mai greu. Dumnezeu a vrut să revină pe pământ românesc”, a mai spus Licareţ.

Prezent la ceremonia de la Ateneul Român, criticul muzical Dumitru Avachian a prezentat cariera pianistei şi modul în care aceasta a evoluat, spunând printre altele că „se poate vorbi la Mihaela Ursuleasa de acele revelaţii ce privesc natura spirituală a muzicii”.

Dirijorul Horia Andreescu a amintit de asemenea de concertul susţinut cu Mihaela Ursuleasa în urmă cu două luni, la Ateneul Român, şi a spus: „Dragă Mihaela, m-am bucurat şi am fost fericit să cântăm împreună, să gândim împreună, să comunicăm împreună, cu orchestra şi cu publicul care ne-a ascultat”.

Şi soprana Felicia Filip s-a adresat, printre lacrimi, pianistei: „Mihaela, eşti o învingătoare, o aleasă a lui Dumnezeu, ce te aşteaptă astăzi cu braţele deschise, aşteptând în acelaşi timp să îi cânţi. Iar nouă ne rămân amintirile întâlnirilor şi îţi promitem să ascultăm mereu, mereu strălucirea sunetelor tale cereşti”.

„Numele Mihaelei Ursuleasa se alătură prea grăbit marilor pianişti care au precedat-o – Dinu Lipatti şi Tudor Dumitrescu”, a spus, la rândul său, secretarul de stat în Ministerul Culturii Victor Opaschi. El a precizat că Mihaela Ursuleasa va fi înmormântată într-un loc de veci care aparţine familiei pianistei şi în care sunt înmormântaţi şi bunicii artistei.

Printre cei prezenţi la ceremonia comemorativă de la Ateneul Român s-au numărat şi Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei, şi Irina Cajal, subsecretar general la Ministerul Culturii.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al Mihaelei Ursuleasa a fost scos din clădirea Ateneului după ora 20.00, fiind urmat de fetiţa pianistei, Stefanie, şi de mama acesteia, Agripina, dar şi de zecile de persoane prezente la ceremonie, care au aplaudat minute în şir, până la plecarea cortegiului funerar spre cimitirul Bellu. Totodată, şi unii dintre oamenii aflaţi în parcul din faţa Ateneului s-au ridicat să o aplaude pe artistă.

Pianista Mihaela Ursuleasa a fost găsită decedată pe 2 august, în apartamentul ei din Viena, de impresara sa, Andreea Butucariu. Ursuleasa, care avea 33 de ani, se stabilise la Viena de foarte mulţi ani, unde locuia cu mama ei şi fetiţa sa.

Autorităţile vieneze au indicat drept cauză probabilă a morţii pianistei – care era cetăţean austriac de foarte mulţi ani – o comoţie cerebrală.

Născută pe 27 septembrie 1978, Mihaela Ursuleasa a avut şansa, la vârsta de 13 ani, să fie ascultată de celebrul dirijor Claudio Abbado, care i-a oferit posibilitatea de a-şi construi întreaga pregătire muzicală printr-o bursă de studii la Viena, la clasa profesorului Heinz Medjimorec. Momentul decisiv al carierei sale a fost câştigarea marelui premiu la una dintre cele mai importante competiţii internaţionale, „Clara Haskil”, din Elveţia – în 1999. Au urmat apariţii sub bagheta lui Claudio Abbado la Viena, la Festivalul de la Sankt Petersburg şi München, recitaluri la Roma, Frankfurt, Davos, Festivalul Schleswig-Holstein.

Mihaela Ursuleasa a concertat regulat alături de Filarmonicile din Hamburg, Köln, Bamberg, Rotterdam, Dresda şi orchestrele Wiener Symphoniker, Concertgebouw din Amsterdam, Tonhalle din Zürich, Cincinatti Symphony Orchestra, de orchestrele radio din Viena, Varşovia, Berlin. A avut apariţii încununate de succes la Carnegie Hall, Royal Symphony Hall.

Printre dirijorii cu care a colaborat se numără maeştri de seamă ai baghetei, ca Wolfgang Sawallisch, Paavo Järvi, Gerd Albrecht, Kurt Sanderling, Sir Neville Marriner şi Dennis Russel Davies.

De un real succes s-au bucurat recitalurile ei din China, Japonia (cel de la Tokyo fiind inclus în ciclul „Pianişti ai anului 2001”) sau debutul londonez, în martie 2002, în Seria Internaţională de Recitaluri Harrods, la complexul South Bank. Ecourile excelente ale recitalului de debut în Canada (august 2005) i-au adus artistei noi invitaţii pentru anul 2006 – recitaluri şi concert cu Orchestra Simfonică din Montreal.

Parteneră rafinată în muzica de cameră, Mihaela Ursuleasa a apărut adesea la cele mai prestigioase festivaluri europene, îndeosebi alături de violonista Patricia Kopacinskaia.

DailyBusiness
Metoda finlandeză de încălzire. Cum poți avea o casă călduroasă fără a cheltui prea mulți bani pe facturi
Spynews
Marius Niţă i se alătură Geaninei Ilieş la pupitrul Ştirilor Antena Stars
Bzi.ro
Cum arată Andreea Esca în costum de baie, la 52 de ani! Vedeta și-a lăsat fanii mască! – FOTO
Fanatik.ro
”Regina pastelor” a dezvăluit secretul celor mai bune paste carbonara. N-ai nevoie de multe ingrediente, nu durează mult să le faci și vor ieși ca la restaurantele din Italia
Capital.ro
Verdict clar pentru Călin Georgescu. S-a anunțat finalul: Fără relevanță
Playtech.ro
Cum sună vocea copiilor lui Meghan Markle și ai Prințului Harry. Archie și Lilibet, auziți pentru prima dată
DailyBusiness
Umilința supremă pentru Cluj. Capitala Ardealului coboară pe locul 5 într-un clasament neașteptat al orașelor din România!
Adevarul
Pata de petrol din Marea Neagră se extinde. Ce spune Putin despre dezastrul ecologic
wowbiz.ro
Detalii bombă despre bebelușul Monicăi Gabor și al lui Mr. Pink! Când a născut, de fapt, fosta soție a lui Irinel Columbeanu și cum arată acum? | EXCLUSIV
Spynews
Ce cuvinte trebuie să rostești pentru a atrage banii în viața ta. Cum poți manifesta abundența
Spynews
Cum arată mașina care poate sări peste gropile din asfalt. Cu cât se vinde un astfel de vehicul
Evz.ro
Irinel Columbeanu, impresionat de o femeie. Vorbe la superlativ
Ego.ro
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
kanald.ro
Bursele de excelență pentru elevii olimpici nu au fost modificate de Ordonanța trenuleț! Se vor raporta la salariul minim actual, de 4.050 de lei brut
Cancan.ro
Irinel Columbeanu reacționează după ce a aflat că Monica Gabor are un băiețel: „Nu îi voi scrie niciun mesaj, las…”
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu nu mai are nicio șansă. Propria greșeală care îi anulează victoria: Respins!
StirileBZI
Amendă de până la 3.000 de lei pentru românii care fac asta! Certurile cu vecinii încep de la această lege
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, ce apariție în Australia! Vedeta a atras toate privirile
stirilekanald.ro
Andrei, băiatul de 15 ani ucis în bătaie de prieteni, dus pentru ultima dată acasă. Bunica îl plânge cu lacrimi amare: „A fost abandonat de mamă și de tată”
substantial.ro
Mel Gibson dezvăluie detalii despre noul său proiect cinematografic: ‘The Resurrection of the Christ’
MediaFlux
SCHIMBARE ESENȚIALĂ privind PENSIA. TOTUL va fi ONLINE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Noul secretar de stat UDMR de la Ministerul Finanțelor: „Cunoașterea limbii maghiare este obligatorie”