„Pentru mine era foarte important sa salvez imaginea partidului in comunitatea ieseana. E a doua comunitate din Romania, nu poti sa iesi pe strada sa te arate de fiecare data cu degetul omul care te-a votat. Esti obligat moral, intelectual si din toate punctele de vedere sa spui ca nu este lucrul care ne reprezinta si ca trebuie sa-l corectam repede”, si-a explicat Mihai Chirica pozitia publica cu privire la adoptarea OUG 13/2017, transmite Agerpres.
Edilul a spus ca social-democratii trebuie sa duca la indeplinire programul de guvernare pe care si l-au asumat, deoarece in caz contrar si-ar pierde orice credibilitate.
„Dintr-o criza se iese printr-o masura radicala. Trebuie o comunicare permanenta, astfel incat sa aratam ca ne intereseaza aceasta guvernare. Este cel mai revolutionar program de guvernare care s-a probat in ultimii 20 de ani. Nu iti permiti sa il ratezi, pentru ca daca l-ai ratat nu te mai crede nimeni niciodata”, a explicat Mihai Chirica.