„Reuniunea prezintă o importanţă deosebită având în vedere rolul pe care România şi l-a asumat din perspectiva Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene şi preluării efective a mandatului începând cu ianuarie 2019, dar şi a faptului că următoarea ministerială de acest gen este planificată să se desfăşoare, în luna ianuarie, la Bucureşti”, indică MApN.
Potrivit sursei citate, reuniunea de la Viena are ca obiectiv continuarea dialogului la nivel înalt pe o temă de maximă actualitate – apărarea europeană.
„Primul subiect pe agendă va fi angajamentul Uniunii Europene în regiunea Balcanilor de Vest, cu accent pe implementarea aspectelor de securitate şi apărare ale Strategiei UE pentru această zonă. Discuţiile vor avea loc în prezenţa adjunctului secretarului general al NATO şi a adjunctului pentru operaţii de menţinere a păcii al Secretarului General al ONU”, se precizează în comunicatul MApN.
Dezbaterile de joi vor viza demersurile europene pentru consolidarea securităţii şi apărării la nivelul UE şi se vor focaliza pe trei elemente principale – constituirea Facilităţii europene pentru pace (FEP), revizuirea Capabilităţii militare de planificare şi conducere a operaţiilor UE (MPCC), respectiv continuarea eforturilor de implementare a Cooperării structurate permanente (PESCO) şi asigurarea coerenţei cu celelalte iniţiative din domeniul apărării promovate la nivelul UE (CARD, EDF), arată sursa citată.