„Regretăm faptul că a trebuit să ajungem la o moțiune de cenzură devreme ce nu a fost altă soluție, devreme ce în momentul de față discutăm de un fost coleg de-al nostru care se joacă de-a guvernarea, care se joacă de-a puterea executivă într-un stat membru al Uniunii Europene. Nu avem altă soluție decât să apelăm la mijlocul constituțional pentru a rezolva această situație de criză și aceasta e moțiunea de cenzură. Moțiunea de cenzură va trece miercuri fără niciun fel de problemă și vă spun lucrul acesta pe calcule foarte precise„, a spus Fifor, la Antena 3.
Europarlamentarul Cătălin Ivan a arătat că, în cazul în care moțiunea de cenzură va trece, PSD nu va mai avea premier, mai ales că a avut ”dificultăți” cu președintele Iohannis și după alegerile parlamentare.
„Sunt convins că membrii de partid și din Camera Deputaților și din Senat vor înțelege că PSD nu va mai avea premier dacă această moțiune va trece. Știm cât de greu ne-a fost cu Klaus Iohannis să punem premier. Acum, cu atât mai mult nu va pune premier„, a adăugat Cătălin Ivan.