Mihai Leu a devenit campion naţional la un an după întoarcerea în sport

Mihai Leu, 50 de ani, continuă să scrie istorie pentru sportul românesc. Primul român campion mondial la box profesionist și-a asigurat titlul naţional, din punct de vedere matematic, în Categoria I din Campionatul Național de Viteză în Coastă. Această performanță vine la numai un an după revenirea acestuia pe circuit la un deceniu distanță de la prima retragere.
Filip Stan
03 sept. 2019, 13:21
Mihai Leu a devenit campion naţional la un an după întoarcerea în sport

Mihai Leu a câștigat fără drept de apel titlul în divizia dedicată mașinilor de producție din cadrul campionatului de viteză în coastă la volanul unui Ferrari 458 Challenge. În primele șapte etape, hunedoreanul s-a impus în 6 rânduri și, cu două etape înainte de final, nu mai poate fi ajuns de niciunul dintre contracandidații săi.

„Tot timpul am spus că vreau să mă concentrez doar asupra cursei, dar acum că avem punctele necesare, suntem fericiți și relaxați. E important că am devenit campioni la această categorie. Am format și o echipă frumoasă. Chiar dacă avem punctele necesare, voi participa și la ultimele două etape”, a spus Mihai Leu.

Marele campion nu are timp să sărbătorească victoria de pe Transalpina deoarece în doar 10 zile va fi prezent în calitate de pilot și organizator la etapa de Super Rally, care are loc pentru al treilea an consecutiv în Craiova. Super Rally este un concept inițiat de Leu în 2017 și care este dedicat promovării motorsportului în marile orașe ale României.

Pentru Leu este a treia disciplină sportivă în care reușește să facă performanță. După ce a scris istorie pentru boxul românesc între anii 80 și 80, câștigând titlul mondial la juniori, apoi cel WBO la profesioniști, retrăgându-se neînvins, Leu a devenit în 2003 și campion național absolut la raliuri. Ulterior, în 2008, a renunțat la motorsport, dedicându-se organizării de evenimente.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Catalogul Kaufland cu oferte pentru Paște. Se vând doar în Vinerea Mare și în Sâmbăta Mare, sunt la reducere și au prețuri excelente. Retailerul nu a glumit deloc
Capital.ro
Durere în România în Vinerea Mare! A murit azi un artist uriaș al țării. A făcut nemuritoare emoția umană
Playtech.ro
Amenda pe care o primesc românii care nu pot justifica banii cash. În Europa se dau sancţiuni uriaşe
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
„Cuda” și „Sirin”: Proiectele secrete care vor revoluționa apărarea României
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a dat interzis în UE. România nu poate refuza. Ajutorul care trebuie să dispară din aprilie 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
O studentă la Drept, din Timișoara, a căzut de la etaj după ce s-ar fi certat cu iubitul. Tânăra are 19 ani
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Meteo Paște 2025. ANM anunță cum va fi vremea în fiecare regiune din România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI