Mihai Răzvan Ungureanu: PNL este prizonierul unui proiect personal al domnului Antonescu

Preşedintele Partidului Forţa Civică, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, sâmbătă, că există posibilitatea de accepta PNL într-o formulă complexă de centru-dreapta, dar acest lucru se va putea petrece abia în viitor fiindcă acum PNL este "prizonierul unui proiect personal al domnului Antonescu".
Romania TV
17 aug. 2013, 15:30
Mihai Răzvan Ungureanu: PNL este prizonierul unui proiect personal al domnului Antonescu

Mihai Răzvan Ungureanu a fost întrebat, într-o conferinţă de presă la Beclean, cât de adevărată este afirmaţia că, în prezent, „se negociază cu unii lideri PNL”, acesta răspunzând că „are dialog cu PNL” şi că „undeva, în viitor, există posibilitatea de a accepta PNL într-o formulă complexă de centru-dreapta”, informează Mediafax.

„Dialog am cu PNL. Sunt foarte mulţi lideri PNL în Senat şi e absolut firesc să ai dialog. Nu avem o problemă să avem dialog. Există o linie roşie peste care noi nu putem trece, dar nu numai noi, am văzut şi declaraţiile domnului preşedinte Blaga, ale doamnei Udrea, ale lui Aurelian Pavelescu. Ne întrebăm dacă există o posibilitate de a accepta PNL într-o formulă complexă de centru-dreapta. Sigur că undeva în viitor există, dar în momentul de faţă PNL este prizonierul unui proiect personal al domnului Antonescu. Sigur aţi văzut declaraţiile unor distinşi senatori ai PNL, care spun că Partidul Naţional Liberal este în momentul de faţă condiţionat în existenţa sa de proiectul prezidenţial al domnului Antonescu. În condiţiile acestea ai un dialog politic, dar nu un dialog cu rezultat politic„, a spus liderul Forţei Civice.

El a menţionat că, în prezent, nici partidele de centru-dreapta nu au ajuns la negocieri, cu atât mai puţin cu alţii.
„Noi nu am ajuns la negociere cu partidele de centru-dreapta. Deocamdată, vorbim de declaraţii interesante, dar mai e până să ajungem la negociere”, a declarat Mihai Răzvan Ungureanu.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Trei zodii care își schimbă destinul până pe 10 mai. Regăsiri, împăcări și situații neașteptate pentru ele
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu: E scos din joc! Verdictul sosit duminică, 27 aprilie: Nu au nimic
Playtech.ro
Klaus Iohannis, generos înainte de alegerile prezidenţiale. Gestul făcut de fostul preşedinte faţă de un bătrân, pe stradă
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un român a făcut parte din echipa care a amenajat cripta Papei Francisc. Sicriul Sfântului Părinte a trecut prin mâinile sale
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Satul magic din inima României. Locul unde soarele răsare de două ori într-o zi
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
„Nu te voi uita niciodată, prieten drag!” Tudor s-a stins din viață în Marea Britanie, la doar 27 de ani. Prietenii săi cer acum ajutor pentru repatriere
Cancan.ro
Vedeta TV a murit la 44 ani din cauza unei infecții severe. Medicii i-au amputat piciorul, dar a fost prea târziu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Am pierdut cel mai mare actor. Toată lumea îl plânge: Te vom păstra în amintirea noastră
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Dispar mai multe zile libere din Codul Muncii! Noua lege în Parlament face uitate multe mini-vacanțe
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre