”Am râs. Am stors şi multe lămâi. La socoteala de pe urmă, nu servitutea veteranilor este descurajantă, ci zelul, ardoarea celor tineri, iresponsabili”, scrie Şora.
Filosoful apreciază că ”centurionii uzaţi – cu pieptul plin de medalii şi săbiile boante – sunt doar ridicoli”.
”Dar fanatismul viguroşilor soldaţi, abia iviţi în partid, este mai de temut. Credulitatea lor va fi greu, foarte greu de combătut. Pentru că, în peştera numită Sala Palatului, ei aud pentru întâia oară cuvintele Adevăr, Bine, Frumos din gura bătrânilor vicleni, hârşiţi în lupte. Iar din peşteră nu vor scăpa decât cu preţul renegării propriei şi – vai! – autenticei lor credinţe”, încheie Mihai Şora.