Aproximativ 100 de companii americane vor veni la București și vor avea contacte cu peste 50 de firme românești, prilej pentru dezvoltarea unor proiecte comune.
„Inițiativa Departamentului Comerțului al SUA de a organiza cea de-a zecea ediție a Trade Winds în România și în alte patru state din Europa de Sud-Est — Bulgaria, Croația, Grecia și Serbia — demonstrează importanța pe care Administrația SUA o acordă acestei regiuni și, în mod special, țării noastre. Guvernul României a abordat cu importanța cuvenită acest forum economic de amploare și împreună cu echipa mea am răspuns pozitiv tuturor solicitărilor primite din partea Ambasadei SUA și a Commerce Department”, a afirmat premierul Mihai Tudose, potrivit comunicatului Guvernului.
Între firmele americane care vor participa la ediția a zecea a Trade Winds se numără atât companii consacrate precum IBM, producătorul rachetelor Patriot — Raytheon, Kestral, Harris Corporation (space intelligence), SAS Institute (software), Perry Baromedical Corporation (producător de echipamente medicale), cât și IMM-uri din SUA, care reprezintă un interes deosebit pentru țara noastră, în special din perspectiva transferului de know-how și a inovării, se mai arată în comunicat.