Breaking
News
„Se pare că în România respectarea legii devine, în viziunea unora, abuz în serviciu. Sunt uimit de această cerere şi din păcate cred că are puternice conotaţii politice. (…) Nu cred în justeţea acestei cereri”, a afirmat Voicu, într-o declaraţie acordată AGERPRES.
Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, a solicitat Camerei Deputaţilor declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale faţă de Victor Paul Dobre, deputat şi fost ministru delegat pentru Administraţie în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată.