Aflată în război cu Laura Codruța Kovesi, șefa DNA, Mihaiela Moraru Iorga a dezvăluit că fiul ei a fost călcat de o mașină pe trecerea de pietoni.
„Doamna Kovesi este semnatara care a dat drumul la aceste sesizări. Consider că sunt ținta unui abuz! Din cauza sesizării la Inspecția Judiciară am ajuns să fiu cercetată. Îmi este teamă că unei probe nu mai sunt la dosare. Eu sper că mai sunt oameni de bună credință. Trebuie să fac și un anunț fericit: probabil DNA o să aibă putere în următoarea perioadă și la Inspecția Judiciară. O să aibă o secție judiciară de elită.
Sunt mulți oameni care prefer să își conserve liniștea în loc să vorbească. Am suspiciune că se întâmplă anumite lucruri, sunt suspiciuni în privința siguranței familiei mele, dar nu am probe. Se întâmplă anumite evenimente cu familia mea, dar pentru moment nu pot da mai multe detalii. Cineva din familia mea a fost amenințată, i-a fost pusă viața în pericol. Copilul meu a fost lovit de o mașină pe trecerea de pietoni! Sperăm că e într-o stare bună. Avem grijă să aibă o stare psihică foarte bună, este acasă acum”, a declarat Iorga la un post de televiziune.
Citeşte şi: Mihaiela Iorga şi Călin Nistor, cercetaţi disciplinar de Inspecţia Judiciară