Mihail Neamţu, reales PREŞEDINTE al Partidului Noua Republică ÎN UNANIMITATE

Mihail Neamţu a fost reales sâmbătă, cu unanimitate de voturi, preşedinte al Partidului Noua Republică, în cadrul Congresului extraordinar al formaţiunii, care s-a desfăşurat, în prezenţa a aproximativ 250 de membri, la Teatrul Clasic ''Ioan Slavici'' din Arad.
Filip Stan
28 iun. 2014, 18:14
Mihail Neamţu, reales PREŞEDINTE al Partidului Noua Republică ÎN UNANIMITATE

”După aceste alegeri trebuie să ne decidem dacă vrem să rămânem un partid alternativă sau vom deveni un partid cu o entitate bine definită. Românii trebuie să aleagă între o dreaptă de compromis şi o stângă coruptă, trebuie să aleagă o a treia cale, iar Noua Republică cred că este aceasta”, a spus preşedintele Mihail Neamţu, după realegerea sa în fruntea partidului.

El a precizat că mesajul partidului său este că ”energia, credinţa şi entuziasmul unei noi generaţii de tineri schimbă această ţară în bine”.

”Iniţiative civice şi proiecte sociale lansate în paralel cu structurile corupte ale clasei politice demonstrează dorinţa de schimbare. Noua Republică trebuie să se ridice la înălţimea aşteptărilor românilor: în locul mahalalei, Noua Republică va aduce bunul-simţ şi civilitatea. Instaurarea respectului faţă de lege şi faţă de instituţii transformă, chiar sub ochii noştri, raportul dintre cetăţeni şi politicieni. Noua Republică va promova şi pe mai departe respectul faţă de reguli şi instituţii, plecând de la statutul partidului, cutumele sau tradiţiile morale ale românilor şi până la Constituţia ţării”, a afirmat Neamţu.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Leguma care poate scădea tensiunea arterială și are efect afrodiziac. Se găsește în piețe și supermarketuri și era foarte populară în România pe vremuri
Capital.ro
TAXĂ nouă în România. O achită toți cetățenii. NU se poate evita plata: Avem o strategie
Playtech.ro
Lucruri interzise pe casa scării. De ce să nu speli pe jos dacă stai la bloc
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Cel mai puternic „purificator al sângelui” din lume. Este afrodiziac, scade tensiunea arterială, dă energie și era adorat de romani
wowbiz.ro
Natallia, o tânără gravidă de 28 de ani, a apelat la ajutorul ChatGPT atunci când s-a simțit rău. Ce se întâmpla, de fapt, cu aceasta?!
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Pericol uriaș la granița României. Atac biologic
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
O fetiță de 10 ani a murit în urma unui incendiu devastator la o școală de gătit, în Singapore
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se schimbă legea peste tot în România. Primăriile trebuie să decidă. Mircea Fechet: Suntem obligaţi!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Petre Măgurean, fost jucător și antrenor de baschet, a murit la 67 de ani, cu doar două zile înainte de ziua de naștere: „A cucerit medaliile de bronz în Divizia A”
MediaFlux
Anunț de ultimă oră de la Victor Ponta! Răsturnare de situație la prezidențiale
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta: omul care ”a salvat Belgradul” în urma unei ședințe secrete a Guvernului! ”A plagiat, dar a și inundat” – remarcă Cristian Preda