Mii de familii din Delta Dunării, lăsate fără subvenţia la energie electrică. Gafa uriaşă a guvernanţilor, după adoptarea legii consumatorului vulnerabil

Mii de familii din Delta Dunării au rămas fără subvenţia la energie, de care au beneficiat timp de 25 de ani, după ce Legea consumatorul vulnerabil a fost adoptată săptămâna trecută de Parlament și promulgată imediat de preşedintele României.
Filip Stan
01 oct. 2021, 15:48
Mii de familii din Delta Dunării, lăsate fără subvenţia la energie electrică. Gafa uriaşă a guvernanţilor, după adoptarea legii consumatorului vulnerabil

Mii de familii din Delta Dunării, lăsate fără subvenţia la energie electrică. Este vorba despre 4.000 de familii care au beneficiat de ajutor timp de 25 de ani, potrivit presei locale.

Mii de familii din Delta Dunării, lăsate fără subvenţia la energie electrică

Citeşte şi Cum vor putea românii să obţină ajutor de la stat pentru încălzire şi energie. Cum se va aplica Legea consumatorului vulnerabil de energie – FORMULAR

Primarul comunei Sfântu Gheorghe, Valentin Sidorencu, spune că eliminarea subvenţiei ar fi fost mai uşor de acceptat de către oameni dacă nu venea în contextul valului de scumpiri.

„Sincer, dacă această eliminare a subvenţiei era anunţată din timp şi dacă nu venea în contextul acestor scumpiri poate că era mai uşor de acceptat şi ne-am fi pregătit cumva. Nu ştiu cum, dar am fi căutat soluţii cumva. Sau, cum se zice, am fi stins şi noi lumina şi am fi plecat aşa cum au făcut-o şi alţii înaintea noastră. Fiind o lege care a fost adoptată cu votul aproape unanim al deputaţilor (a fost o singură abţinere a unui deputat din AUR – n.n.) nu e nicio vină a vreunui partid politic. Fiind însă iniţiată de Guvern, în numele colegilor mei din primărie şi consiliu local, rugăm respectuos Guvernul să ne taie şi celelalte subvenţii. Cele care au fost păstrate în lege şi anume la energia termică, pentru că nu avem, la apa potabilă şi mai ales la gunoi, care nici măcar nu vine de la Guvern ci se acordă de Consiliul Judeţean, pentru că ne costă mai mult angajaţii care fac documentaţia pentru cei 3 lei subvenţie primită de familie. Pentru că în contextul scumpirilor dar şi înainte, singura subvenţie pentru care se merita să facem atâtea documente justificative era subvenţia la energia electrică”, a spus primarul comunei Sfântu Gheorghe.

Potrivit articolul 8 al Ordonanței nr.27 din august 1996, persoanele care domiciliază sau lucrează în Rezervaţia Biosferei “Delta Dunării” „beneficiază de tarife reduse cu 50% pentru energie electrică, gaze naturale, energie termică şi apă potabilă furnizată din reţeaua publică.

„Stimaţi cetăţeni, dorim pe această cale să vă informăm că suntem conștienți de urmările acestor tăieri de subvenţii și că vom face tot ceea ce este posibil încât această situaţie să fie rezolvată. Problemele locuitorilor din Sulina și a celor din Delta Dunării sunt diferite și trebuie să aibă o abordare diferită.

Potrivit articolul 8 al Ordonanței nr.27 din august 1996, persoanele care domiciliază sau lucrează în Rezervaţia Biosferei “Delta Dunării” ‘beneficiază de tarife reduse cu 50% pentru energie electrică, gaze naturale, energie termică şi apă potabilă furnizată din reţeaua publică, pentru consumurile casnice menajere, în limita unor consumuri normate pe familie, stabilite de către consiliile locale’.

Prin adoptarea Legii nr. 226 din 16 septembrie 2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, Guvernul și ulterior Parlamentul au tăiat aceste subvenții de care au beneficiat cele 4.000 de familii din Delta Dunării.

Astfel, prin această legea prevederile articolului 8 ale Ordonanței nr.27/1996 s-au modificat radical. Adică se stipulează că: „Familiile cu domiciliul în una dintre localitățile situate pe teritoriul Rezervației Biosferei «Delta Dunării», prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 395/1996, cu modificările ulterioare, beneficiază de reducerea cu 50% din taxa/tariful pentru serviciul public de salubrizare și apă potabilă furnizată din rețeaua publică, pentru consumurile casnice menajere, în limita unor consumuri normate pe familie, stabilite de către consiliile locale“, iar „Diferențele de tarif pentru serviciile privind livrarea apei potabile se suportă de la bugetul propriu al Consiliului Județean Tulcea“, spune primarul din Sulina.

Citeşte şi Legea consumatorului vulnerabil. Câţi români vor beneficia de compensarea facturilor

 

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
S-a pus limită la autoturismele diesel. Decizia luată de UE pentru șoferii cu mașini pe motorină
Playtech.ro
Câte limbi se vorbesc în România? Sunt de ordinul zecilor. Idiş, chineza şi croata, printre graiurile surprinzătoare
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Vaticanul și OZN-urile: Este ascuns un secret despre extratereștri în misterioasele arhive ale Papei? „Cine suntem noi să închidem ușile?”
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Românii care au dreptul de a-și alege pensia. Ce spune, concret, legea
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Fiica Regelui imobiliarelor l-a tocmit pe celebrul Tarzan ca să răpească căţelul multimilionarului de la Braiconf! Martorul CANCAN a dat în vileag întregul scenariu
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Bucurie imensă pentru Călin Georgescu. Drum liber către Cotroceni. Au venit datele în seara aceasta
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
FCSB câștigă derby-ul cu Dinamo și revine pe primul loc în Superligă
MediaFlux
800 de LEI în PLUS la PENSIE! Cine BENEFICIAZĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!