„Cel puţin 1.000 de persoane din zone situate în jurul scurgerii de gaz au fost aduse la diferite spitale publice sau private din Visakhapatnam„, a declarat pentru AFP coordonatorul spitalelor din district, menţionând că bilanţul ar putea fi mult mai mare. „Este încă dimineaţa devreme şi există oameni care dorm în casele lor şi care sunt inconştienţi. Autorităţile caută şi prin case. Facem eforturi să-i aducem pe oameni la spital„, a adăugat el.
Într-un prim bilanţ provizoriu, poliţia a anunţat că cel puţin 10 persoane şi-au pierdut viaţa.
Potrivit agenţiei Reuters, care citează un responsabil al poliţiei din statul Andhra Pradesh, cel puţin nouă persoane au decedat, peste 300 au fost spitalizate şi alte 1.500 au fost evacuate din zonă. Imagini postate pe Twitter, a căror autenticitate Reuters nu a putut-o verifica, arătau ambulanţe, pompieri şi poliţişti la faţa locului.
Prim-ministrul indian Narendra Modi a declarat că a discutat cu oficiali din Ministerul de Interne şi ai Autorităţii naţionale de gestionare a dezastrelor, care monitorizează criza. „Mă rog pentru siguranţa şi sănătatea tuturor în Visakhapatnam”, a transmis Modi pe Twitter.
Uzina LG Polymers, unde a avut loc incidentul, este proprietatea companiei sud-coreene de baterii LG Chemical şi fabrică produse din polistiren, conform site-ului propriu. Materia primă, stiren, este foarte inflamabilă şi la ardere degajă un gaz otrăvitor.
Incidentul de joi aduce în memorie tragedia din 1984 de la Bhopal, în centrul Indiei, când o scurge de gaz de la uzina companiei americane Union Carbide a ucis mii de oameni.
VIDEO, imaginile vă pot afecta emoţional:
Lot of people found unconscious. People complain of vomiting and feeling nauseous. Around 3AM in the morning the chemical leak began. Do notice in this video gow the woman suddenly collapsed. #Vishakapatnam #AndhraPradesh pic.twitter.com/VJVhQTwmmt
— Paul Oommen (@Paul_Oommen) May 7, 2020