Ca de fiecare dată la evenimente bisericeşti, oamenii uită de credinţă şi de iubirea de aproape şi se calcă efectiv în picioare. Aşa s-a întâmplat şi la sfinţirea Catedralei Sfinţii Petru şi Pavel din Mioveni. Aproximativ 15.000 de persoane s-au adunat în faţa Catedralei, aşteptând să poată intra în altar, însă, foarte probabil şi din cauza căldurii, resursele de răbdare s-au terminat rapid. Oamenii au început să se împingă între ei şi să se certe, iar până la urmă toată furia s-a îndreptat către jandarmii care încercau să ţină situaţia sub control.
Mai multe persoane au avut nevoie de asistenţă medicală din partea echipajelor de pe ambulanţele aflate în zonă, între acestea şi o femeie gravidă în opt luni.
Spiritele s-au calmat la această oră, însă mii de oameni aşteaptă încă să intre în biserică pentru a se putea ruga în altar.