Mii de pelerini la Mănăstirea Neamţ pentru a vedea icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului

Mănăstirea se află la circa 12 kilometri de oraşul Târgu Neamţ iar primul document scris care s-a păstrat datează din 7 ianuarie 1407, din vremea lui Alexandru cel Bun. Documentul a fost dat de Vlădică Iosif, rudă apropiata a lui Petru Muşat, ajuns primul mitropolit al Moldovei. Acest act arată, potrivit site-ului mănăstirii, că la data respectivă, aşezarea monahală era înzestrată cu două sate dăruite de către Petru Muşat. De asemenea, Mănăstirea Neamţ primea două mori, două vii şi mai avea şi cărti, odăjdii şi vase.

Însă inscripţia făcută pe un clopot din secolul al 19-lea, care spunea că „acest clopot s-au vărsat din materialul clopotului făcut la 1393 de domnul Ştefan cel dintâi şi care s-au topit la arderea mănăstirii Neamţu 1862 noiembrie 20”, datează apariţia aşezării monahale încă de la sfârşitul secolului al 14-lea.

Tot Petru Muşat a zidit prima biserică ce avea să fie zdruncinată de cutremurul din 1471 însă domnitorul Ştefan cel Mare va înălţa o nouă biserică, alături de cea veche, după victoria împotriva leşilor, din Codrii Cosminului, de la 1497.

Printre obiectele de valoare ale mănăstirii se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care a fost dăruită de împăratul bizantin Ioan al VIII-lea Paleologul domnitorului moldovean Alexandru cel Bun, în anul 1429.

„Icoana Maicii Domnului de la Neamţ se bucură de o stimă deosebită şi este una din renumitele icoane făcătoare de minuni care trezeşte interesul şi admiraţia oricărui vizitator, prin valoarea sa artistica. Icoana Maicii Domnului este o icoana procesională, dar şi o icoană protectoare care a întreţinut evlavia credincioşilor şi a monahilor”, spun reprezentanţii mănăstirii, potrivit Agerpres.

În interiorul mănăstirii se află şi rămăşiţele pământeşti ale Sfântului Necunoscut, descoperit la 24 mai 1986.

„Osemintele Sfântului Necunoscut care sunt acum aşezate în Biserica ‘Înălţarea Domnului’ reprezintă o mărturie vie a minunilor înfăptuite aici. În 1986 se ridicase circa 10 centimetri pavajul de pe aleea care duce spre biserică. S-a săpat un metru adâncime crezând că este vorba de emanaţii de gaz sau o ţeavă de apă şi pentru că nu s-a găsit nimic, s-a acoperit înapoi. A doua zi, s-a ridicat din nou pavajul şi s-a săpat mai adânc, la 2 metri, şi au fost găsite oasele Sfântului Necunoscut”, a povestit pentru AGERPRES monahul Iacob Todică, părintele secretar al Mănăstirii Neamţ.

Pentru pelerini, aşezarea monahală a devenit una dintre cele mai căutate din Moldova, motiv pentru care Mănăstirea Neamţ pune la dispoziţie şi spaţii de cazare.

Între Mănăstirea Neamţ şi Seminarul Teologic ‘Veniamin Costachi’ se află o construcţie care dispune de 50 camere duble, o sală de mese cu o capacitate de 120 locuri, o sală de conferinţe de 200 locuri şi alte trei săli pentru diferite expoziţii.

„Din 2007, de la criza economică, numărul pelerinilor care solicită cazare a scăzut foarte mult, şi înregistrăm cereri doar în preajma marilor sărbători”, a declarat părintele secretar Iacob Todică.

Pe lângă Mănăstirea Neamţ funcţionează şi Seminarul Teologic „Veniamin Costachi”, unul dintre cele mai apreciate seminarii din Moldova şi a cărui rată de promovabilitate la examenul de bacalaureat este în fiecare an de sută la sută.

Joia Mare este ziua de cinstire a memoriei strămoşilor, iar Joimăriţa veghează la respectarea acestui cult. Pentru că de Joi Mari e frig, în dimineaţa şi în seara acestei zile în curte se fac focuri pentru morţi, pentru a avea la ce se încălzi şi pentru a avea lumină (se dau de pomană apă sau colaci; uneori se aprind lumini pentru fiecare mort al familiei).

Credinţa este că, în această zi, morţii vin pe la vechile lor locuinţe, unde stau până la Moşi sau Sărbătoarea Moşilor (sâmbăta dinainte de Rusalii sau Duminica Mare), când se fac împărţeli de plecarea sufletelor, când morţii pleacă cu colacul şi cu oala pe care le-au căpătat. În acest răstimp, se aşează pe streaşina casei ori în curţi, pe scaune aşezate special, ca să se odinească sufletele strămoşilor.

În Joia Mare, dis-de-dimineaţă, se împart, între neamuri şi la săraci, pâine, curechi (varză), mazăre, fasole, baraboi (cartofi), pe care le pun în ulcele noi, frumoase, împodobite cu floricele numite brebeni. Se face un colac lung, numit uitata, care se dă pentru morţii uitaţi. Se duc femeile la tămâiat şi aruncă două căldări de apă pe mormânt; după aceea merg la gârlă şi aruncă nouă căldări cu apă pe iarbă verde. Apoi mai duc apă de pomană pe la femeile neputincioase. Această lucrare se face timp de nouă joi după Paşti.

TRADIŢII DE PAŞTE. În Oltenia, în Joia Mare se făcea foc în faţa casei, iar femeile aduceau în jurul lui atâtea scaune câţi bărbaţi erau în casă. Pe scaune aşezau joimăriţe (căni) cu apă şi îmbodobite cu frunze verzi, iar deasupra se punea un pupoi (colăcel), se tămâiau şi se dădeau de pomană. Tot în Oltenia există obiceiul de a se aprinde focuri din boji în curte şi la cimitir, la capătul fiecărui mormânt, acolo unde femeile veneau dimineaţa la tămâiat.

Joimăriţa sau Joimărica este un personaj întâlnit doar în mitologia românească, nume ce derivă din Joi-Mari (Joia Mare).

Joimăriţa a fost la origini o zeitate a morţii, care supraveghea focurile din Joia Mare, aprinse pentru cinstirea strămoşilor, dar treptat a devenit un personaj justiţiar, ce luptă împotriva lenei. Ea este patroana torsului şi a ţesutului, care supraveghează hărnicia oamenilor. Locuieşte în munţi şi apare sub aspectul unor roţi de fum, foc şi sub forma unei femei voinice şi slute.

Nodurile făcute la Denia celor 12 Evanghelii
 
În Joia Mare se săvârşeşte Denia celor 12 Evanghelii. În timpul acestei slujbe, unele femei fac 12 noduri pe sfoară sau aţă, unul după fiecare Evanghelie, punându-şi dorinţe. În unele regiuni, nodul respectiv se desface după ce dorinţa a fost îndeplinită, iar în  altele, se desface la vreme de încercare, rostindu-se o rugăciune pentru rezolvarea unei probleme. Fetele nemăritate mai obişnuiesc să îşi pună şnurul înnodat sub pernă ca să-şi viseze ursitul.

Citeşte şi MESAJE DE PASTE 2014: Cele mai frumoase URARI, FELICITARI de PASTE 2014
 
La Denia celor 12 Evanghelii se obişnuieşte, în unele locuri, să se pună la „Vii”, legate între ele, cele 12 lumânări care au fost aprinse în timpul slujbei, câte una pentru fiecare Evanghelie. Acest obicei este tolerat de Biserică.
 
De asemenea, se duc la biserică vase noi, pâine lumânări şi vin şi sunt lăsate acolo până la Paşti.
 
Pomana dată peste mormânt şi focul prin care trec spiritele
 
Joia Mare este şi o zi specială pentru pomenirea celor adormiţi. Este ultima zi de pomenire a morţilor din Postul Mare. Este foarte important să se împartă căni – tradiţia vorbeşte despre „Cănile din Joia Mare” – colaci şi apă. Se spune că este bine să se dea toate acestea peste mormânt celui care le primeşte. Se mai obişnuieşte, în unele regiuni, să se aprindă focuri pe morminte sau în curtea casei, pentru că se crede că în această zi morţii se întorc acasă şi vin la foc să se încălzească. De asemenea, focul aprins are rol purificator, spunându-se că el alege spiritele bune care vor păzi casa, de cele rele, pe care le alungă.

Fetiţa care face minuni de dincolo de moarte. Misterul Sfintei de la Curtea de Argeş VIDEO

Se spune că slujitorii lui Caiafa au aprins, în joia când Iuda l-a vândut pe Hristos, un foc în curtea arhierească, pentru că le era frig. O altă interpretare a focului din Joia Mare este aceea potrivit căreia Sfântul Petru ar fi fost oprit de un asemenea foc atunci când s-a lepădat de Hristos.

Citeşte şi TEORIA care CONTRAZICE BIBLIA. Când a avut loc „Cina cea de Taină” şi când a fost RĂSTIGNIT IISUS HRISTOS
 
Este bine de ştiut că din Joia Mare până în Joia din Săptămână Luminată nu se spală rufe şi nici nu se coase. Curăţirea trupului este permisă. De asemenea, este de rău augur să te tunzi în Vinerea Mare. Se spune că „tragi a rău” şi că îţi va muri cineva apropiat din familie.
 
Nu în ultimul rând, creştinul trebuie să poarte haine curate, primenite, iar de Paşti, haine noi.
 
De asemenea, rugăciunile care se fac după Înviere, începând din Săptămâna Luminată şi până la Înălţare se fac stând în picioare, nu în genunchi.