Mike Pompeo acordă o exceptare de la anumite sancţiuni americane impuse Teheranului

Secretarul de Stat al Statelor Unite, Mike Pompeo, a acordat o exceptare de la anumite sancţiuni americane impuse Teheranului, fapt ce va permite dezvoltarea unui port iranian ca parte a unui nou coridor de transport menit să stimuleze economia Afganistanului, a spus marţi un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat citat de Reuters.
Romania TV
06 nov. 2018, 21:35
Mike Pompeo acordă o exceptare de la anumite sancţiuni americane impuse Teheranului

Exceptarea acordată de Washington de la sancţiunile impuse luni din nou Iranului va permite totodată construcţia unei căi ferate din portul Chabahar până în Afganistan, iar în plus această ţară va putea să importe în continuare produse petroliere din Iran, a precizat purtătorul de cuvânt, potrivit Agerpres.

„Aceste activităţi sunt vitale pentru sprijinirea creşterii în Afganistan şi ajutorul umanitar”, a mai declarat pentru Reuters oficialul american.

Citeşte şi Opt ţări sunt autorizate să achiziţioneze petrol din Iran

Proiectul de dezvoltare este coordonat de India.

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Rețetă de prăjitură cu cremă fină de iaurt și marmeladă. O vei găti și a doua oară
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvășitoare doar în lenjerie! Imagini spectaculoase cu bruneta focoasă!
Fanatik.ro
Ingredientul banal care alungă șoarecii și șobolanii. Este nelipsit din bucătăriile românilor
Capital.ro
Legenda României a murit! Moartea sa a îndurerat întreaga țară. Drum lin, maestre!
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poate avea simultan un angajat. Limita maximă de ore pe care le poate lucra. Prevederile Codului Muncii 2025
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Cinismul înfiorător al armatei lui Putin. Soldați ruși legați de copaci, folosiți ca momeală pentru dronele ucrainenilor
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Deea Maxer, schimbări majore după divorț. Vrea să se mute din blocul în care locuiește și Dinu Maxer. Unde vrea să se stabilească
Spynews
Cum arată Prințesa de Aur la vârsta de 39 de ani. Abia o mai recunoști | FOTO
Evz.ro
Dacia, mari lovituri pe piețele externe. Vânzările sunt de vis
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Videoclipul tulburător cu Andrei Perneș, care s-a viralizat după moartea lui. Internauții au rămas fără cuvinte: „Parcă îți spui povestea...”
Cancan.ro
Nepotul lui Florin Salam, condamnat la 1 an și 8 luni de închisoare cu executare pentru trafic de droguri. Filat doi ani de DIICOT şi prins în flagrant şi-a primit pedeapsa!
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizie finală pentru Călin Georgescu. Hotărârea CCR este definitivă: Nu există nicio cale de atac!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Taxa auto, pregătită pentru 1 ianuarie 2026. Cine sunt șoferii care ar putea plăti 2.000 de lei pe an
NASA se pregătește să lanseze telescopul spațial SPHEREx pentru a cartografia Universul
MediaFlux
Turul doi, ÎNAPOI? DECIZIA privind SOARTA alegerilor prezidențiale
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un pod care a stat închis 33 de ani va fi redeschis pentru traficul feroviar