Milioane de români au fost în pericol să-şi piardă pensiile private. Catastrofa a fost evitată în ultimul moment

Procesatorul de plăţi Wirecard, din Germania, este în mijlocul unui scandal financiar după ce au fost descoperite nereguli contabile care arată că lipsesc 1,9 miliarde de euro din bilanţ. Compania a declarat că este posibil ca acestea să nu fi existat vreodată. Wirecard a fost puternic afectată pe bursă, iar acțiuni la compania germană a cumpărat și fondul NN Pensii, care însă le-a vândut chiar înainte de prăbușire
Ionela Marcu
26 iun. 2020, 17:09
Milioane de români au fost în pericol să-şi piardă pensiile private. Catastrofa a fost evitată în ultimul moment

NN Pensii cumpărase la finalul anului 2019 peste 200.000 de acţiuni Wirecard, valoarea investiţiei era de 130 milioane de lei, fiind cea mai mare expunere externă a fondului de pensii private. Cel mai mare fond de pensii private din România deținea 0,6% din compania germană, în luna decembrie.

Acțiunile au fost vândute însă din luna mai, cu câteva săptămâni înainte ca Wirecard să anunțe că din conturi îi lipsesc 1,9 miliarde de euro.

Potrivit Bloomberg, citat de Digi 24 decizia a fost luată în contextul dificil al economiei, afectată de pandemia de coronavirus și a discuțiilor cu privire la alegerea investițiilor. NN Pensii a suferit câteva pierderi, pentru că acțiunile erau pe scădere, dar a evitat o catastrofă. Bloomberg menționează în acest sens contextul economic în care se afla economia românească, după două luni de stare de urgență, economiile a 7,5 milioane de români având de suferit.

Citeşte şi CREŞTEREA pensiilor. Guvernul vrea să dea ordonanţă pentru majorarea pensiilor. Ce prevede noua lege pregătită pentru toţi pensionarii

NN Pensii a transmis că vânzarea de acțiuni a făcut parte din procesul normal de analiză a acțiunilor. „Acțiunile Wirecard nu se mai aflau în portofoliul nostru de la începutul lunii mai. Expunerea pe fiecare emitent străin este limitată ca pondere în portofoliu, ceea ce, implicit, determină un impact redus al volatilităţii respectivei acţiuni„, a declarat Andreea Pipernea, directorul general al NN Pensii, pentru Bloomberg.

NN Pensii a mai transmis că performanța unui fond de pensii se observă după o analiză a întregului portofoliu, pe o perioadă mai mare de timp. Potrivit calculelor făcute de fondul de pensii, plasamentele în acţiuni, care reprezintă aproximativ un sfert din totalul activelor administrate, sunt principalul element care a determinat randamente medii anuale cu aproximativ 5 puncte procentuale peste inflaţie de la lansare până în prezent.

Regulile stabilite de statul român pentru fondurile de pensii stabilesc o strategie de investiții preponderent în piețele locale, o porție mică fiind permisă pentru achiziții străine, pentru diversificare, explică cotidianul Bloomberg. Potrivit sursei citate, ASF nu a oferit încă un comentariu cu privire la această situație. Sursa citată adaugă că Wirecard era o companie populară și în rândul fondurilor de pensii din Polonia, acestea evitând să investească în compania germană, inclusiv filiala locală a NN.

Markus Braun, fost CEO al procesatorului, a fost eliberat miercuri din custodia poliţiei germane, în contextul în care acesta a fost arestat în baza unor acuzaţii de manipulare a registrelor contabile şi a veniturilor companiei.

DailyBusiness
Marilu Dobrescu, dezvăluiri halucinante despre relația cu Iustin Petrescu: „Prietena mea a venit într-un suflet să mă ridice de acasă imediat după bătaie”
Spynews
Când va face Mihaela Borcea nuntă cu iubitul ei, Sorin Rap. A fost cerută în căsătorie în urmă cu câteva luni
Bzi.ro
Se știe câștigătorul Chefi la Cuțite! El a plecat acasă cu marele premiu
Fanatik.ro
Cum să ai energie întreaga zi fără să bei cafea sau ceai negru ori verde. Metoda recomandată de o nutriționistă celebră
Capital.ro
Românii care primesc până la 44.000 de euro pentru un nou vehicul. Anunțul ministrului: Va începe imediat
Playtech.ro
Planta unică în lume, care se găsește doar în România. Amenda pentru distrugerea ei este de 15.000 lei
DailyBusiness
Anamaria Gavrilă, șefa POT, a cerut STS-ului lista cu datele celor peste 11 milioane de votanți din turul doi al prezidențialelor, inclusiv ale celor care „nu erau în viață la momentul votului”
Adevarul
Statele Unite își întăresc prezența în nordul Europei, în contextul amenințării ruse. Insula suedeza Gotland, piesă-cheie în noua strategie NATO
wowbiz.ro
„Sunt bunic” Irinel Columbeanu, declarația momentului. Nimeni nu se aștepta la asta
Spynews
Cine este românul care a murit înecat după ce a salvat două surori, în Anglia. Localnicii cer onoruri oficiale pentru salvatorul fetițelor
Spynews
Mesajul Iuliei Albu pentru fostul soț, după ce acesta s-a recăsătorit. Ce i-a transmis mama copilului său: "Nu avea cum..." 
Evz.ro
Cum poți afla dacă ai moștenit acțiuni de la bunici sau părinți la cuponiada din 90
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Diana Gureşoaie, de nerecunoscut. Fosta iubită a lui Dodel s-a transformat într-un pachet de muşchi
kanald.ro
Topul celor mai mari pensii din România. Județele unde pensia medie lunară a crescut cel mai mult
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță o vară cum n-a mai fost în România. Ce se întâmplă până pe 17 iulie, în București
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Un mare solist s-a stins. A cucerit publicul datorită carismei si vocii sale inconfundabile. Nu va fi uitat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Milionarul a uitat-o definitiv pe Mădălina Ghenea pentru o altă actriță
stirilekanald.ro
Breaking news! A murit Ed Gale
Cod galben de furtuni, cu averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt puternic, în cea mai mare parte a țării. HARTĂ
MediaFlux
Ucraina a acceptat propunerea Rusiei! Răsturnare privind negocierile de pace!
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Agenția crimei. Cum și-a transformat clanul Căldăraru firma de turism într-o poartă spre ilegalități în SUA