Avocatul lui Tom Hagen neagă orice infracţiune comisă de clientul său, recunoscut drept unul dintre mogulii energiei din Norvegia, susţinând că acesta are un cazier fără pată, necomiţând până acum nicio infracţiune.
Citeşte şi Povestea fostului milionar care se află în izolare de peste 20 de ani
Anne-Elisabeth Hagen, în vârstă de 69 de ani, a dispărut în octombrie 2018, iar familia a afirmat la vremea respectivă că a fost solicitată o răscumpărare pentru eliberarea ei, însă marți poliția norvegiană l-a arestat pe soţul acesteia, Tom Hagen, în vârstă de 70 de ani, sub suspiciunea că ar fi ucis-o, potrivit postului public de televiziune NRK. Poliţia spune acum că Anne-Elisabeth a fost ucisă și susţine că are suficiente dovezi pentru a-l suspecta pe Tom de crimă. „În iunie 2019 am ajuns la concluzia că ea a fost mai degrabă ucisă şi nu răpită. Nu credem că au existat niciodată negocieri autentice pentru vreo răscumpărare. Cu alte cuvinte, a existat o încercare clară și bine planificată de a induce în eroare poliția„, se anunţă într-un comunicat.
Tom Hagen, unul dintre cei mai bogaţi oameni din Norvegia, are o avere estimată la 200 milioane euro. El locuia împreună cu soţia la Fjellhamar, un sat aflat la aproximativ 12 km nord-est de Oslo. Cuplul s-a căsătorit în 1979 și are trei copii adulți.