Militari ucişi şi răniţi în estul Ucrainei

Patru militari ucraineni au fost ucişi, iar alţi trei au fost răniţi în estul separatist prorus al ţării în ultima zi, a anunţat joi Ministerul ucrainean al Apărării.
Filip Stan
11 oct. 2018, 18:57
Militari ucişi şi răniţi în estul Ucrainei

Doi dintre militari au fost ucişi într-un bombardament şi încă doi au fost răniţi mortal după ce au fost atacaţi cu dispozitive explozive.

Armata ucraineană i-a acuzat pe separatişti că au tras în 28 de rânduri asupra poziţiilor sale miercuri şi joi, în pofida unui armistiţiu.

La rândul lor, rebelii au acuzat armata ucraineană că a încălcat acest armistiţiu în 22 de rânduri, potrivit agenţiei separatiste de presă.

Misiunea Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), desfăşurată în zona de conflict, a anunţat într-un raport că una dintre patrulele sale a fost vizată miercuri de gloanţe de origine necunoscută, pe un teritoriu aflat sub controlul Kievului.

Citeşte şi Explozie puternică la Doneţk. Cel puţin trei persoane au fost rănite

Misiunea a observat o intensificare a încălcărilor armistiţiului – 520 de explozii de la 240 cu o zi înainte – în regiunea Doneţk, marţi, potrivit unui raport prezentat miercuri seara.

În regiunea vecină, Lugansk, s-au înregistrat mai puţine încălcări, potrivit aceleiaşi surse.

Conflictul între separatişti proruşi şi armata ucraineană s-a soldat cu peste 10.000 de morţi de la începutul războiului, în 2014. Kievul şi Occidentul acuză Rusia că susţine militar şi financiar rebelii, ceea ce Moscova dezminte, în pofida a numeroase probe.

Acordurile de pace de la Minsk, încheiate în 2015, şi urmate de o serie de armistiţii, au permis o reducere considerabilă a confruntărilor armate, însă izbucniri de violenţă continuă să aibă loc periodic de-a lungul liniei frontului.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Vești bune pentru mai mulți pensionari: veniturile cresc din luna mai. Cetățenii care primesc bani mai mulți
Capital.ro
Sold zero la contul bancar. Avertisment pentru românii cu banii pe card: Deplasați-vă la sediul unității bancare!
Playtech.ro
Cel mai periculos oraș din România nu este București. Mulți turiști străini ajung aici
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Circumstanțele discutabile ale vizitei lui JD Vance la Vatican: „A intrat cu forța și a lăsat o lume fără Papă”
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Veste extraordinară. Prețurile la apartamente pot scădea la jumătate
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Unde va fi înmormântat Papa Francisc și cine l-ar putea înlocui pe acesta, potrivit Bisericii Catolice
Cancan.ro
De ce a murit Papa Francisc? Boala perfidă care l-a ucis în a doua zi de Paște
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizie pentru toți clienții PPC, fostul Enel. Românii trebuie să aleagă din 1 iulie. Se bifează o singură variantă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Cine ar putea să îl înlocuiască pe Papa Francisc. Următorul șef al Bisericii Catolice ar putea fi de culoare
Ultima apariție în Duminica Paștelui a Papei Francisc. Mesajul pentru Umanitate
MediaFlux
Papa Francisc a interzis luxul la Vatican! Exemplu de modestie și smerenie al Suveranului Pontif
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, și-a tras vilă ANL în Voluntari dar ea se află… în București