Noi negocieri miercuri seară! Minciunile lui Iohannis şi ale guvernanţilor în negocierea cu sindicatele din Educaţie. Ultima ofertă făcută profesorilor este mai mică decât cea iniţială, prin vouchere

Ultima ofertă făcută de Guvern sindicatelor din Educaţie, în urma întâlnirii de la Cotroceni dintre Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă şi Ligia Deca, este mai mică decât varianta iniţială, în care profesorilor le fuseseră promise venituri suplimentare sub formă de vouchere. O nouă rundă de negocieri între Guvern şi reprezentanţii sindicatelor este programată miercuri, de la ora 19.
Mircea Filipescu
31 mai 2023, 18:20
Noi negocieri miercuri seară! Minciunile lui Iohannis şi ale guvernanţilor în negocierea cu sindicatele din Educaţie. Ultima ofertă făcută profesorilor este mai mică decât cea iniţială, prin vouchere

Pe lângă faptul că guvernanţii au venit cu o ofertă în scădere, prelungind astfel greva din Educaţie, care şi aşa a perturbat deja încheierea anului şcolar şi desfăşurarea examenelor naţionale, aceasta scoate la iveală şi minciunile repetate de decidenţi în spaţiul public în ultima perioadă, de la Klaus Iohannis până la ministrul Muncii şi purtătorul de cuvânt al Executivului.

Concret, propunerea de mărire a salariilor cu 1.000 de lei brut pentru profesori și personal didactic auxiliare și 400 de lei brut pentru personalul nedidactic ar rezulta în sume mai mici decât cele oferite iniţial, prin vouchere.

EXCLUSIV Marius Budăi pasează problema salarizării profesorilor: „Atribuţia Ministerului Muncii este alta, nu de a furniza finanţarea. Educaţia trebuie să devină prioritară”
Voucherele de 4.000 de lei sub formă de prime pe 6 luni însemnau circa 660 de lei pe lună, iar acum, pe oferta curentă, suma netă ar fi de 585 de lei pe lună, potrivit Edupedu. Beneficiul existent aici este acela al salarizării sumei, aceasta va fi un venit care poartă contribuții, care se calculează la pensie și în dosarul de muncă al angajatului, voucherele fiind doar bani de cheltuială, fără niciun impact asupra asigurărilor sociale sau pensiei viitoare.

Minciunile lui Iohannis şi ale guvernanţilor legate de salariile din Educaţie

Președintele Klaus Iohannis le-a spus marţi, la Palatul Cotroceni, sindicaliștilor cu care s-a întâlnit în timpul protestului cu peste 20.000 de angajați din Educație mărșăluind prin București, că nu se pot face majorări de salarii de la 1 iunie. Ordonanța promisă acum este fix despre majorarea de la 1 iunie a tuturor salariilor din Educație.

Premierul României, Nicolae Ciucă, a mințit public când a declarat pe 22 mai, în prima zi de grevă generală în Educație, că „dacă noi venim cu alte decizii în momentul în care suntem foarte aproape să elaborăm noua lege a salarizării, nu facem altceva decât să producem o altă inechitate pe care trebuie s-o luăm de la capăt și pe care trebuie să o reglăm ulterior în noua lege“. Ordonanța promisă nu duce la nicio inechitate și nu trebuie reluată nicio prcedură.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a spus că „nu suntem la piață și, ca atare, nu operăm cu oferte, nici măcar la mall“, și că Executivul pe care-l reprezintă va rămâne pe ceea ce propusese. De fapt, Cărbunaru a mințit public, de la momentul respectiv fiind făcute încă cel puțin alte trei oferte de către Guvern către corprul profesoral și al angajaților din Învățământ.

Marian Neacșu, secretarul general al Guvernului, a mințit public atunci când a ieșit de la ședința cu sindicatele din Educație, care a avut loc la sediul FSLI, și a anunțat că PNRR nu ar permite creșteri de salarii sau sporuri pentru profesori, aflați în grevă generală.

Marius Budăi, ministrul Muncii, a mințit public spunând că „nu tratăm Educația ca la piață, mai pune tu, mai dau eu și vedem unde am ajuns. Dacă am majora salariile în Educație, se pune în pericol atragerea fondurilor din PNRR“. Ca dovadă, ordonanța propusă acum, cu aplicare din 1 iunie, nu mai pune în pericol nici PNRR și nici altă reformă.

Citeşte şi: Marcel Ciolacu, la Parlament: „Am fost la toate discuţiile din aceste zile cu reprezentanţii din Educaţie. Sunt activ, sunt pregătit să preiau guvernarea”

Intalnire finala pentru incetarea grevei profesorilor – Nicolae Ciuca i-a convocat pe liderii de sindicat

„Am convenit ca liderii de sindicat să meargă să discute cu cadrele didactice, cu membrii de sindicat, şi îmi exprim convingerea că vor da dovadă de înţelegere şi vor conveni că măsurile pe care le-am discutat astăzi sunt cele care pot să readucă personalul didactic la catedră şi elevii în bănci şi să finalizeze anul de învăţământ iar în seara aceasta la ora 19.00 vom avea o nouă întâlnire.

Cert este că mâine (joi, 1 iunie, n.r.) vom avea o şedinţă de guvern excepţională în care vom aproba această ordonanţă de urgenţă”, a anunțat premierul Nicolae Ciucă, miercuri, în deschiderea ședinței de guvern..

Noua ofertă a Guvernului pentru profesori va fi prezentată membrilor de sindicat în regim de urgenţă, în aşa fel încât aceştia să se poată pronunţa dacă greva o să continue sau se va încheia, au anunţat, miercuri, liderii sindicatelor din educaţie, la finalul discuţiilor de la Guvern.

„Este o variantă îmbunătățită. Guvernul își dorește să promoveze actul normativ în ședința de mâine, ca sa intre in vigoare cu data de 1 iunie. (…)

Urmează să discutăm cu colegii noștrii, vom discuta, le vom prezenta acest set de măsuri propus de Executiv în momentul de față și în termenul cel mai scurt, în cursul acestei seri, vo m putea avea o imagine clară din teritoriu. (…)

Dacă colegii noștri vor fi mulțumiți, vom fi mulțumiți și noi”, a precizat Marius Nistor, președintele FSE Spiru Haret  la ieșirea de la negocierile cu Executivul miercuri după-amiază.

Potrivit Ofertei făcute de Guvernul Ciucă și coaliție sindicatelor din Educație, urmează să fie adoptată creșterea etapizată a salariului unui debutant până la 4.000 de lei în următorii trei ani, începând cu o primă majorare de 30%, în acest an.

„Guvernul României va adopta, mâine, prin Ordonanță de Urgență, cresterea salariilor prevăzute în legea 153/2017 cu 1000 lei brut lunar, care reprezinta pentru personalul didactic un avans din cresterea pe viitoarea grilă, care se va regasi in viitoarea lege de salarizare, care se va aplica de  la 1 ianuarie 2024. Pentru personalul nedidactic din invatamant, cresterea salariala va fi de 400 de lei brut lunar.

În noua grila de salarizare, salariul profesorului debutant/asistent universitar se va raporta la salariul mediu brut din economie și va reprezenta punctul de referință al grilei de salarizare din educatie. Majorările salariale potrivit noii grile se vor face etapizat, în maxim trei ani de la intrarea în vigoare a noii legi a salarizării, prima tranșă reprezentând 40 la sută din valoarea totală a majorărilor”, a anunțat Guvernul.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Sistemul SGR RetuRo se modifică. Ce se va întâmpla cu sticlele duse la reciclare, au început să apară și containere pentru o nouă categorie de produse
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu: E scos din joc! Verdictul sosit duminică, 27 aprilie: Nu au nimic
Playtech.ro
Ridicarea ștergătoarelor în parcare se lasă cu dosar penal. Când gestul de răzbunare aparent banal devine infracțiune
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara în care prețurile sunt mai mici ca în România, iar salariul minim e 2.234 de euro. „Poți să nu lucrezi toată viața, dar primești pensie”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Vara anului 2025, una dintre cele mai fierbinți din ultimele decenii. Vești teribile de la meteorologi
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
Cancan.ro
Alex Bodi îl face praf pe Beinur: 'Uiți că nici nu aveai chiloți pe tine? Ai rămas pe stradă în Dubai și…'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Am pierdut cel mai mare actor. Toată lumea îl plânge: Te vom păstra în amintirea noastră
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Adevărul despre carnea de mici pentru 1 mai. Anunț de ultimă oră de la autorități
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Destinație exotică cu prețuri mici în luna mai. Poți economisi peste 50% din prețul cazării