Ministerele au trimis aproape 400 de plângeri penale privind cazuri grave de corupţie ale foştilor guvernanţi

Ministerele și Corpul de control al premierului au formulat 394 de plângeri penale împotriva foștilor guvernanți, informează România TV.
Iulian Tudor
03 oct. 2013, 05:56
Ministerele au trimis aproape 400 de plângeri penale privind cazuri grave de corupţie ale foştilor guvernanţi

Astfel, în perioada 07.05 2012 – 17.09.2013, Corpul de control al primului ministru a depus la organele de cercetare penală un număr total de 30 de plângeri penale. În aceste plângeri au fost sesizate un număr total de 228 posibile fapte penale referitoare la fraudele sau neregulile constatate în ministere, autorităţi şi instituţii ale administraţiei publice centrale şi locale, produse anterior datei de 07.05.2012.

Din acest număr, 26 au fost trimise către DNA, iar alte 4 au fost transmise la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

La DNA au fost sesizate nereguli la Agenţia Domeniilor Statului, Poşta Română, Fabrica de Timbre a Poştei, Casa Naţională de Asigurări de Săntate, Depatamentul pentru Românii de Pretutindeni, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, Autoritatea pentru Achiziţiile Publice, Administraţia Fondului pentru Mediu, Ministerul Sănătăţii, Sala Palatului, Româniafilm, Conpet, Hidroelectrica, Oficiul pentru Drepturi de Autor, CE Oltenia, Administraţia Bazinală de Apă Mureş, RATB, RADET, Ministerul pentru Societatea Informaţională, Ministerul Educaţiei, Conversmin, Metrorex şi instituţii publice implicate în restituirea unui teren din Bucureşti, iar la Parchet au fost reclamate nereguli la Ministerul pentru Societatea Informaţională, Ministerul Mediului, Primăria Piatra-Neamţ şi Administraţia Fondului pentru Mediu, Primăria Teişani (Prahova).

De asemenea, un număr de 12 ministere şi departamente conduse de miniştri delegaţi, respectiv 10 ministere şi 2 departamente, au comunicat că, după data de 07.05.2012, au fost depuse 364 de plângeri penale/sesizări la DNA, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi la alte structuri teritoriale din subordinea acestora. Aceste plângeri se referă la fraudele sau neregulile constatate în aceste instituţii, produse anterior datei de 07.05.2012.

Plângerile depuse de ministere vizează nereguli la clubul Olimpia Bucureşti, complexul sportiv Bascov, CE Oltenia, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, RAAN, ISU Constanţa, Arhivele Naţionale, Oltchim, CN Cuprului, Minvest, Iprochim, Cuprumin, ambasade şi consulate, Romsilva, Spitalul Bagdasar Arseni Bucureşti, Spitalul de Urgenţă Focşani, Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara, Spitalul de Urgenţă Cluj-Napoca, Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură, SC Mamaia, unităţi militare.

 

 


DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Singurul animal care vede mai multe culori decât omul. E o creatură bizară, dar care este și foarte inteligentă
Capital.ro
Lumea a pierdut cel mai iubit actor. Ne-a sfâșiat trecerea sa în neființă: Nu eram pregătit să mor
Playtech.ro
Cum poţi obţine sute de lei în plus la pensie, înainte de Paşte. Tot mai mulţi pensionari procedează aşa
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Americanii se pregătesc pentru momentul în care haosul va cuprinde lumea
wowbiz.ro
Gică Hagi, în doliu! A făcut anunțul trist în urmă cu puțin timp
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
A început mega-proiectul de 3,5 miliarde de euro. Ceaușescu l-a refuzat în 1972
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Șapte polițiști au fost răniți și mai multe vehicule au fost distruse într-o urmărire cu final dramatic pe A1, în Marea Britanie
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxa care dispare din România. Proprietarii de terenuri nu o mai plătesc. Legea a intrat în vigoare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Furtună POLARĂ în România, înainte de FLORII! Este URGIE în România!
MediaFlux
Vremea de Paște 2025: Cum va fi în noaptea de Înviere și ce anunță prognoza pentru următoarele patru săptămâni
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
A fost lăsată de izbeliște Elena Lasconi de susținătorul din umbră?