Ministerul de Externe monitorizează cazul româncei decedate în Scoţia şi este pregătit să acorde asistenţă consulară

Ambasada României la Londra şi Biroul Consular al României la Edinburgh monitorizează cazul româncei decedate în Scoţia şi sunt pregătite să acorde asistenţă consulară familiei, a transmis marţi MAE.
Filip Stan
22 nov. 2016, 09:38
Ministerul de Externe monitorizează cazul româncei decedate în Scoţia şi este pregătit să acorde asistenţă consulară

Conform procedurilor, misiunea diplomatică română „poate asista aparţinătorii legali în vederea identificării furnizorilor de servicii funerare (singurele instituţii abilitate legal pentru preluarea trupului neînsufleţit de la morgă şi pentru realizarea demersurilor în vederea transportului în ţară)”.

„De asemenea, după contractarea firmei de pompe funebre agreată de către familie, misiunea diplomatică română efectuează, în regim de urgenţă, înscrierea certificatului de deces străin în registrele de stare civilă române şi eliberează documentele necesare repatrierii trupului neînsufleţit, cu titlu gratuit”, a precizat MAE.

Un cetăţean român, care se află în Scoţia din luna aprilie, nu îşi permite să aducă în ţară trupul soţiei sale moarte de cancer, declarând, într-un moment de tristeţe, că se simte foarte singur într-o ţară străină, a relatat The Courier.co.uk.

Soţia sa din cauza cancerului de colon, iar ultima ei dorinţă a fost să fie înmormântată în ţara sa. În acest moment, trupul femeii se află la o morgă din oraşul scoţian Kirkcaldy.

Soţul său susţine că nu ştie cui să se adreseze pentru a repatria trupul femeii, neavând în prezent un loc de muncă.

Prietenii cuplului au cerut un ajutor de orice fel, fie el de ordin practic sau financiar, pentru a face posibilă aducerea corpului femeii în România cât mai repede.

Conform The Courier.co.uk, bărbatul a spus că a primit puţine răspunsuri din partea Consulatului României la Edinburgh, deşi i s-a spus că trupul soţiei lui trebuie să rămână în Scoţia până când el poate achita suma necesară transportării lui cu avionul la Bucureşti. De acolo, ar trebui să ajungă în judeţul Arad, unde s-a născut femeia.

Autorităţile locale din oraşul Nădlac, din judeţul Arad, unde ar urma să ajungă trupul româncei care a murit în Scoţia, încearcă să ajute familia decedatei, după ce rudele au cerut public ajutor pentru a putea repatria trupul neînsufleţit în ţară.

„Soţul Walter Ioanovici este din Nădlac, a venit soacra decedatei la primărie ca să se intereseze cum putem să îi ajutăm. Căutăm soluţii în acest moment, cred că mai repede ar putea fi ajutaţi prin donaţii, pentru că prin intermediul primăriei nu putem, căutăm variante în continuare. Trebuie să vedem exact suma pe care o au de plătit. În cursul zilei de luni am vorbit la telefon cu preotul de acolo şi cu încă o persoană de acolo, ne-au cerut să le trimitem mai multe documente care să ateste printre altele că au un loc de veci ca să o poată scoate din morgă, le vom trimite în cursul zilei de marţi, vom căuta soluţia cea mai rapidă ca să putem repatria corpul tinerei”, a declarat primarul oraşului Nădlac, Ioan Radu Mărginean.

DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Spynews
Bella Santiago a fost operată, după ce s-a accidentat în vacanță. Cum se simte fosta concurentă de la Power Couple
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție senzuală la petrecerea organizată de Elton John! A strălucit într-o rochie albă spectaculoasă! – FOTO
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea noroc total în următorii 7 ani. Tot ce ating se transformă în aur
Capital.ro
Adio, Călin Georgescu. Verdictul venit dinspre CCR: Judecătorii vor ține seama
Playtech.ro
Ce AVERE are, de fapt, Gigi Becali! Sumele pe care le are de recuperat sunt uriașe. Detalii neştiute despre...
DailyBusiness
Călin Donca îi învață pe români cum să facă bani în 2025: „Eu puteam să fiu mult mai bogat decât sunt”
Adevarul
Profeții apocaliptice într-o carte secretă a Vaticanului: 2027, anul Judecății de Apoi. Legătura bizară cu boala Papei
wowbiz.ro
Alex Dobrescu, reținut pentru trafic de droguri! Descoperirea făcută de anchetatori acasă la el. Încă o lovitură pentru Cristina Cioran, după împăcarea cu tatăl copiilor săi | Surse
Spynews
Cum arată camera cântăreței Minodora. Multe doamne doar visează la așa ceva / FOTO
Spynews
Top 3 zodii care vor începe un nou capitol luna aceasta. Au reușite pe plan personal și profesional
Evz.ro
Veste mare pentru studenți. Aplicația care le aduce o mare reducere
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Schimbări în 2025 la programul ,,Noua Casă”! Ce se întâmplă cu plafonul de garantare și cu executarea silită
Cancan.ro
Cristina Cioran, prima reacție după ce Alex Dobrescu a fost reținut pentru trafic de droguri de mare risc 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Foștii colegi aruncă bomba despre Călin Georgescu: Nu aveți idee cât e de diabolic. A semnat...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Luca Manolache! Descoperire șocantă la autopsie
Ministrul Energiei confirmă continuarea parteneriatelor strategice cu SUA și UE
MediaFlux
Rusia amenință România! Pregătiri de ripostă după decizia fără precedent de la București
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
A murit după ce a fost internată în Spitalul Municipal București. Aici a contactat o bacterie periculoasă și a fost supusă unui tratament inuman