Ministerul Educaţiei organizează concurs pentru ocuparea a 6 funcţii de inspector şcolar general

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice organizează, în perioada 11-13 mai 2016, concurs pentru ocuparea a 6 de funcţii de inspector şcolar general în judeţele Bihor, Buzău, Caraş-Severin, Ilfov, Satu Mare şi Vrancea. Posturile de inspector şcolar general din aceste judeţe au rămas vacante după cele trei sesiuni de concurs organizate în anul 2015.
Iulian Tudor
11 apr. 2016, 15:45
Ministerul Educaţiei organizează concurs pentru ocuparea a 6 funcţii de inspector şcolar general

Dosarele de înscriere pot fi depuse, în intervalul 18-26 aprilie 2015, la sediile inspectoratelor şcolare pentru ale căror funcţie de conducere de candidează, iar probele vor avea loc la sediul Ministerului Educaţiei.

Pentru ocuparea acestor funcţii poate candida orice cadru didactic care îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii:

a) este membru al corpului naţional de experţi în managementul educaţional;
b) este absolvent al unei instituţii de învăţământ superior, cu diplomă de licenţă;
c) este personal didactic titular în învăţământ şi are gradul didactic I sau titlul ştiinţific de doctor;
d) are o vechime în învăţământul preuniversitar de cel puţin 8 ani, dintre care cel puţin 5 în ultimii 10 ani;
e) a obţinut calificativul „foarte bine” în ultimii 5 ani şcolari încheiaţi şi nu a fost sancţionat disciplinar în anul şcolar curent;
f) are recomandare/caracterizare vizând calităţile profesionale, manageriale şi morale din partea consiliului profesoral al unităţii de învăţământ sau din partea consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar ori recomandarea senatului universităţii sau a organului de conducere al instituţiei în care candidatul îşi desfăşoară activitatea la data înscrierii la concurs;
g) nu a desfăşurat poliţie politică şi nu a fost lipsit de dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în învăţământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală;
h) este apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcţiei, conform prevederilor Legii Educaţiei Naţionale;
i) nu a împlinit vârsta standard de pensionare la data susţinerii concursului.

Concursul pentru ocuparea funcţiilor de inspector şcolar general cuprinde 3 probe:
– evaluarea Curriculumului Vitae (se analizează şi se evaluează rezultatele obţinute în educaţie şi formare, aptitudinile şi competenţele personale);
– rezolvarea unui test-grilă utilizând calculatorul, în maximum 50 de minute;
– susţinerea interviului în faţa comisiei de concurs.

În condiţiile în care, după finalizarea concursului, rămân vacante funcţii de inspector şcolar general, de inspector şcolar general adjunct şi de director al casei corpului didactic, nu pot ocupa aceste funcţii, prin detaşare în interesul învăţământului până la organizarea unui nou concurs, persoanele care până la organizarea concursului au ocupat funcţii de conducere în inspectoratele şcolare sau în casele corpului didactic şi nu au participat la concurs şi persoanele care s-au prezentat la concurs, dar nu l-au promovat.

Metodologia de concurs, bibliografia, modelul de CV Europass, declaraţia pe propria răspundere, fişele de evaluare a probelor, fişa postului şi lista documentelor necesare înscrierii la concurs se afişează atât la sediul MENCS, cât şi la sediul fiecărui inspectorat şcolar judeţean.

Detalii suplimentare despre organizarea şi desfăşurarea acestui concurs sunt disponibile aici: http://www.edu.ro/index.php/articles/24216

DailyBusiness
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Spynews
Mai mulți bani pentru copiii din România din 1 ianuarie 2025! Guvernul a decis cu cât cresc alocațiile
Bzi.ro
Cum a apărut Andreea Esca alături de copiii ei. Unde a fost în prima seară de Crăciun
Fanatik.ro
Divorț zguduitor în lumea mondenă din România! Celebrul cântăreț s-a despărțit de soție după 20 de ani
Capital.ro
Obligatoriu pentru cei care au permis de conducere! Trebuie să prezinte aceste documente
Playtech.ro
Ce diferență este între ambulanță și SMURD. E vorba de...
DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Adevarul
„Le ordonă atacuri fără speranță”. Trupele nord-coreene au suferit pierderi masive pe frontul din Ucraina, anunță Casa Abă
wowbiz.ro
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Spynews
Scandal de proporții la locul de joacă al lui Brigitte Pastramă! Decizia vedetei i-a revoltat pe clienți: ”M-au amenințat că mă distrug”
Spynews
Cuza și-a asumat relația cu noua iubită! Prima poză oficială cu femeia din viața prezentatorului de la Neatza / FOTO
Evz.ro
Omul cel mai gras din istorie. Un caz medical fără precedent
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
Ei sunt pensionarii care vor primi în plus 720 de lei la pensie. Măsura ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2025
Cancan.ro
BREAKING! Încă o dramă pentru familia celor trei români morți pe E85! Din păcate, este vorba despre tatăl bărbatului
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Devine interzis în toată România. Klaus Iohannis a promulgat legea pe final de mandat
StirileBZI
Nu se mai dau 1.400 de lei! Banii se taie de la 1 ianuarie 2025
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
substantial.ro
Vinicius Jr a câștigat premiul pentru cel mai bun jucător la Dubai Globe Soccer Awards
MediaFlux
NU MAI CRESC PENSIILE! GUVERNUL a DECIS OFICIAL
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Când se despodobește, de fapt, bradul. Data exactă la care trebuie să îl scoatem din casă