Ordinul de ministru va fi distribuit tuturor instituţiilor din sistemul naţional de învăţământ în vederea acceptării în relaţia cu cetăţenii a documentelor conform cu originalul în locul celor autentificate notarial.
Reamintim că prin Ordonanţa de urgenţă nr. 41/2016, Guvernul României a adoptat mai multe măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale. Potrivit acestui act normativ, fiecare instituţie publică şi organ de specialitate al administraţiei publice centrale este obligat să elimine cerinţa de depunere a copiilor legalizate după documente la furnizarea serviciilor publice, înlocuindu-le cu certificarea conformităţii cu originalul de către funcţionarul competent.
De asemenea, instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale care solicită copia în format fizic pe hârtie după actul de identitate drept condiţie pentru furnizarea unui serviciu public sunt obligate să accepte copia în format electronic după cartea de identitate, transmisă prin e-mail, asigurând condiţiile prevăzute de reglementările legale privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal.