Ministerul Muncii, precizări privind salarizarea: ce bugetari vor avea venituri diminuate, unde se văd creşterile

Ministerul Muncii face precizări, vineri, cu privire la efectele legii privind salarizarea bugetarilor, susţinând că scopul acesteia a fost echilibrarea sistemului bugetar de salarizare, deoarece existau disfuncţionalităţi majore, în sensul că pentru aceleaşi funcţii şi atribuţii funcţionarii din instituţiile statului aveau salarii diferite. Instituţia mai spune că în anul 2022, tot sistemul de salarizare va fi "complet echilibrat", iar faptul că de la 1 ianuarie salariile foarte mari vor scădea a fost cunoscut încă din momentul dezbaterii legii în Parlament. Printre categoriile profesionale care au reclamat diminuarea salariilor din 1 ianuarie se află şi grefierii, cărora Ministerul Muncii le transmite că este "deschis oricărei discuţii", cu atât mai mult cu cât "doar grefierii care se regăsesc în structura anumitor Curţi de Apel au anunţat proteste din cauza scăderilor salariale".
Alina Costache
02 feb. 2018, 15:20
Ministerul Muncii, precizări privind salarizarea: ce bugetari vor avea venituri diminuate, unde se văd creşterile

Ministerul Muncii afirmă, într-un comunicat de presă transmis vineri, că scopul legii  a fost echilibrarea sistemului bugetar de salarizare, deoarece existau disfuncţionalităţi majore, în sensul că pentru aceleaşi funcţii şi atribuţii, funcţionarii din instituţiile statului aveau salarii diferite. Spre exemplu, un director executiv gradul II la APIA avea un salariu brut de 12.371 de lei, în timp ce un director executiv grad II la Garda de Mediu avea un salariu brut de 4.172 de lei, iar un consilier ministru la Ministerul Muncii avea un salariu brut de 6.700 de lei, în timp ce un consilier ministru la Ministerul Sănătăţii avea un salariu brut de 12.000 de lei.

Salariile scad pentru 40.000 de bugetari. Ce angajaţi trebuie să vină cu bani de acasă pentru a plăti taxele

În acelaşi timp, raportul între cel mai mic salariu din sistemul bugetar şi cel mai mare era de 1 la 18, mulţi dintre bugetari având salarii mai mari decât preşedintele României, iar prin această lege s-a consfinţit ca cel mai mare salariu din sistemul bugetar să fie al preşedintelui României, raportul devenind de 1 la 12. Din acest motiv s-a luat măsura ajustării tuturor salariilor care depăşeau indemnizaţia preşedintelui României, în general a celor cu funcţii de conducere, mai susţine Ministerul Muncii.

„O altă inechitate, care nu avea legătură cu indemnizaţiile de conducere, era la nivelul salariilor IT-iştilor din diferite instituţii. De exemplu, un IT-ist la ANPIS avea un salariu brut de 4.019 de lei, în timp ce un IT-ist la ICCJ avea un salariu brut de 9.322 lei. Prin urmare, măsura a fost şi de ajustare, în sensul în care, în anul 2022, toţi IT-iştii vor avea un salariu brut de 9.300 lei, ceea ce duce la o uşoară diminuare în cazul celui de la Justiţie şi la o creştere cu 67% în cazul celui de la ANPIS”, mai arată Ministerul Muncii.

Instituţia susţine că în anul 2022 tot sistemul de salarizare va fi complet echilibrat – cei aflaţi în baza de jos a piramidei salariale vor avea creşteri treptate, în unele cazuri duble faţă de nivelul lunii iunie 2017, cei de la jumătatea piramidei salariale vor avea creşteri mai mici sau vor stagna, iar pentru aproximativ 3% dintre bugetari s-au operat ajustări, astfel încât niciun bugetar să nu aibă un salariu mai mare decât al preşedintelui României, iar pentru muncă egală să fie salarii egale în toate cazurilei. De altfel, faptul că de la 1 ianuarie 2018 salariile foarte mari vor scădea a fost cunoscut încă din momentul dezbaterii legii în Parlament, mai susţine ministerul.

Lia Olguţa Vasilescu: În sistemul bugetar nu ar trebui să avem angajaţi part-time

În ceea ce priveşte salariile grefierilor, una dintre categoriile care reclamă că de la 1 ianuarie vor primi, în unele cazuri, salarii mai mici, Ministerul Muncii spune că a solicitat şi primit de la Ministerul Justiţiei lista cu salariile în plată la categorii de personal din sistemul Justiţiei şi a operat modificări salariale pentru grefieri între 23% şi 91%, până în 2022, etapizat.

„În ceea ce priveşte transferul contribuţiilor de la angajator la angajat, întreg sistemul public beneficiază de o majorare de 25%, de la 1 ianuarie 2018, care acoperă procentul aferent contribuţiilor plătite de angajator, motiv pentru care nu există posibilitatea ca venitul net al vreunui angajat cu normă întreagă, din sistemul bugetar, să scadă, cu excepţia celor 3% care au suferit ajustările salariale amintite. În acelaşi timp, angajaţilor cu normă parţială din sistemul bugetar li se aplică efectele OUG referitoare la plata contribuţiilor la nivelul salariului minim pe economie, ceea ce duce la diminuări de venituri, motiv pentru care ministerele de resort vor lua măsuri pentru a li se constitui o normă întreagă. Menţionăm că reprezentanţii grefierilor nu au contactat, până la acest moment, MMJS pentru vreo discuţie legată de motivele unor eventuale scăderi de salarii. MMJS este deschis oricărei discuţii în vederea clarificării subiectului în cauză, cu atât mai mult cu cât doar grefierii care se regăsesc în structura anumitor Curţi de Apel au anunţat proteste din cauza scăderilor salariale”, mai susţine Ministerul Muncii.

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, declara, joi, că în cazul unor bugetari salariile vor scădea cu procente între 10 şi 40 la sută, cea mai mare scădere fiind în cazul preşedintelui României. Ea a spus că în această situaţie sunt însă foarte puţini bugetari, fiind necesară această diminuare pentru a corecta dezechilibre, în condiţiile în care erau situaţii în care directorul unei instituţii din subordinea unui minister avea salariul de 13.000 de lei, iar directorul unei alte instituţii avea un salariu de 2.700 de lei. Ministrul Muncii a susţinut, însă, că în cazul a 60% dintre bugetari salariile vor creşte, iar majorarea va fi etapizată, până în anul 2022.

viewscnt

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Primele imagini cu Papa Francisc în sicriu! Ce ritualuri urmează în Vatican | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca, petrecere în costum de baie de Paște! Imagini inedite cu vedeta PRO TV în vacanța din Grecia
Fanatik.ro
Ce trebuie să dai de pomană și ce nu e bine să împarți de Sfântul Gheorghe 2025. Este sărbătoare mare, cu cruce roșie în calendar
Capital.ro
Românii vor fi amprentați. Obligație pentru noile buletine cu cip. Te prezinți la serviciul comunitar
Playtech.ro
Moștenitor în străinătate. Unde se face procura pentru succesiune
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Gabriel Liiceanu spune cu cine (nu) votează și de ce. „Poporul român doarme liniștit în cel mai cumplit vacarm”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Chef Richard Abou Zaki de la Chefi la cuțite, alături de Mădălina Ghenea, la Roma. Ce pun la cale cei doi: “Abia aștept…” | FOTO
Spynews
Elena Viscu se căsătorește din nou?! Fosta soție a lui CRBL, moment emoționant la o nuntă! | VIDEO
Evz.ro
Bijuteria renăscută din colbul ruinelor: Povestea unui lăcaș legendar din România ce ascunde secretele trecutului
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
O turistă a murit dupa ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe Clisura Dunării
Cancan.ro
Cauza morții fetei de 15 ani care a căzut cu trotineta. Ce s-a întâmplat cu Valentina, în șanț
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut o mare valoare. Și-a pus amprenta asupra întregii țări. Va fi veșnic în amintirea românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Comoara romană ascunsă, găsită înainte de Paște în Giurgiu! Este una dintre cele mai mari descoperiri din istoria recentă
Horoscop special Alina Bădic. Finalul lunii aprilie aduce surprize total neașteptate, dar și provocări. Zodiile care dau lovitura
MediaFlux
Cea mai mare teamă a lui Papa Francisc înainte de moarte. Ultimele ore din viață
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Orașul în care un apartament renovat costă cât o mașină SH