Ministerul Sănătăţii: În 2012 sunt mai puţine cazuri de Boala Lyme, mai puţine faţă de 2011

Un număr de 34 de persoane au fost diagnosticate cu borelioză până în 13 mai 2012, din 208 cazuri suspecte, în scădere faţă de perioada similară a anului trecut, când au fost 62 de cazuri din 130 de suspiciuni, potrivit raportului Ministerului Sănătăţii prezentat premierului.
Romania TV
22 mai 2012, 09:43
Ministerul Sănătăţii: În 2012 sunt mai puţine cazuri de Boala Lyme, mai puţine faţă de 2011

Ministerul Sănătăţii a prezentat premierului Victor Pona raportul solicitat de acesta privind cazurile de îmbolnăviri cu borelioză sau boala Lyme şi metodele prin care se poate interveni pentru prevenirea acestei afecţiuni. Este deja celebru cazul dramatic al actorului Şerban Ionescu, muşcat de căpuşă anul trecut.

Potrivit raportului, în acest an, până în 13 mai, numărul cazurilor de borelioză confirmate este în scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

„Astfel, în 2012 au fost confirmate 34 de cazuri de borelioză din 208 cazuri suspecte, iar în 2011 au fost confirmate 62 de cazuri din 130 suspiciuni”, a precizat Ministerul Sănătăţii.

Începând din anul 2010, atât borelioza Lyme, cât şi encefalita de căpuşe sunt afecţiuni monitorizate, aflate în supraveghere epidemiologică. În prezent, infecţia cu borelioză este diagnosticată şi tratată în toate judeţele ţării, printr-o arondare teritorială organizată în cadrul acestei supravegheri, a mai arătat MS în raportul prezentat premierului.

„Cu toate acestea, bolile infecţioase transmise prin vector activ (căpuşe, ţânţari) înregistrează o anumită creştere în întreaga Europă, înmulţirea căpuşelor fiind favorizată de schimbările climatice (fluctuaţii de temperaturi, precipitaţii abundente)”, potrivit sursei citate.

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au precizat că sezonul de activitate intensă a căpuşelor, în condiţiile climatice din România, este în lunile mai-iunie.

Pentru prevenirea infecţiei cu borelioză, Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei să distrugă căpuşele în perimetrele locuite, la nivelul spaţiilor verzi, să poarte haine cu mânecă lungă şi pantaloni în cazul în care se deplasează în zone cu risc, să se prezinte la doctor imediat după ce o căpuşă s-a fixat pe piele, atât pentru exatragerea corectă, cât şi pentru a afla despre simptome, să meargă la medicul infecţionist în cazul în care în jurul muşcăturii de căpuşe apare roşeaţă şi „erupţie”, caracteristice bolii.

Borelioza are tratament care duce la vindecare aproape întotdeauna dacă este corect recomandat şi aplicat de către medic. Boala poate fi diagnosticată prin probe de laborator, dar nu mai repede de două săptămâni de la înţepătura căpuşelor.

Ministerul Sănătăţii menţionează însă că nu toate căpuşele şi nu în toate teritoriile acestea sunt purtătoare ale microrganismelor borrelia.

Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Sănătăţii ca în următoarea şedinţă a Guvernului să îi prezinte un raport privind cazurile de îmbolnăviri cu Lyme şi metodele prin care se poate interveni pentru prevenirea acestei afecţiuni.

Întrebat dacă ştie că în străinătate există vaccinuri pentru prevenirea unor îmbolnăviri de tipul Lyme, în condiţiile în care numărul persoanelor diagnosticate cu această boală a crescut în ultima perioadă, premierul Victor Ponta a spus că va cere un raport ministrului Sănătăţii.

Nu pretind că le ştiu pe toate, dar am fost informat zilele acestea. Prima dată prin intermediul presei am fost sensibilizat despre situaţia actorului Şerban Ionescu. Evident, am aflat că nu este un caz singular, că există oameni care nu sunt foarte cunoscuţi şi ar merita aceeaşi atenţie. Motiv pentru care am discutat cu ministrul Sănătăţii să îmi prezinte un raport tehnic, ce se poate face. Să spun că ştiu eu care sunt vaccinurile şi care sunt metodele prin care putem interveni ar însemna să mă hazardez la nişte lucruri la care nu mă pricep foarte bine. Repet, îl voi ruga pe ministrul Sănătăţii ca pentru următoarea şedinţă de guvern să îmi prezinte un raport şi nişte propuneri. Cred că trebuie să ştim care sunt soluţiile. Azi aş minţi să spun că ştiu„, a declarat sâmbătă, la Sibiu, premierul Victor Ponta.

Boala Lyme este o boală infecţioasă produsă de o bacterie transmisă omului prin înţepătura de căpuşă, fiind cunoscută şi sub numele de „boala cu 1000 de feţe”, din cauza varietăţii de simptome pe care le poate dezvolta şi care pot face să fie confundată cu alte maladii. Bacteria transmisă de căpuşele bolnave intră în sânge şi afectează articulaţiile, muşchii, inima şi sistemul nervos, iar în unele cazuri bolnavii pot paraliza.

Săptămâna trecută, Guvernul a suplimentat bugetul Ministerului Sănătăţii cu 88.000 de lei pentru tratamentul în străinătate al actorului Şerban Ionescu, diagnosticat cu borelioză, banii fiind acordaţi din Fondul de rezervă.

DailyBusiness
În aprilie, autostrada A0 Sud va fi gata! Drumul de la Pitești la Constanța, ca în Occident!
Spynews
Imagini exclusive de la ceremonia de decorare a lui Gheorghe Hagi cu cea mai înaltă distincție a statului român. Ce invitați de seamă participă / VIDEO
Bzi.ro
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție
Fanatik.ro
Destinația din Europa unde poți merge în vacanță cu doar 1 euro. Este renumită pentru peisaje și mâncare foarte bună
Capital.ro
Călin Georgescu a dat ordin. A decis cine va candida în locul său: Ne-am întâlnit, vă putem spune!
Playtech.ro
Acceptarea tacită a moștenirii. Când se face şi de ce
DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Adevarul
Meseria viitorului pentru românii fără studii superioare. „Unii se bucură de un program lejer, pentru alții este un coșmar”
wowbiz.ro
Semnul divin primit de la Minerva de buna ei prietenă, astrolog Sanda Ionescu! Pur și simplu nu i-a venit să creadă și a surprins totul pe filmare | EXCLUSIV
Spynews
Plăcinte leneșe din ovăz, mere și caise uscate. Rețeta simplă și rapidă
Evz.ro
Viață grea pentru zeci de mii de bucureșteni. Proprietarii riscă amenzi mari
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Banii oferiți între rude vor fi verificați de ANAF! Se vor impozita cu 70% cadourile, dacă nu se știe proveniența banilor
Cancan.ro
Simona Halep, prinsă într-un triunghi amoros! Dorin Mateiu are iubită. Cine este Luciana și cu ce se ocupă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
EL îi va lua locul lui Călin Georgescu. Anunț oficial de candidatură: Sunt singurul român care...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Candidat-surpriză la alegerile prezidențiale. A pus umărul la anularea turului I de către CCR în 2024!
Casa de Pensii a transferat banii pe carduri. La ce oră intră în cont pensia pe luna martie
MediaFlux
Prima reacție a Rusiei după înțelegerea între SUA și Ucraina pentru armistițiu în război
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce rămâne după Călin Georgescu? O țară pârjolită de ură