Ministerul Sănătăţii: Noi reglementări pentru îmbunătăţirea serviciilor farmaceutice

Unităţile farmaceutice care practică preţuri cu amănuntul mai mari decât cele aprobate de Ministerul Sănătăţii sau care vor elibera medicamente fără preţ de producător aprobat de minister vor fi sancţionate, potrivit unui act normativ adoptat în şedinţa de joi a Executivului.
Alina Costache
23 aug. 2018, 15:33
Ministerul Sănătăţii: Noi reglementări pentru îmbunătăţirea serviciilor farmaceutice

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii, Guvernul a aprobat o ordonanţă pentru modificarea şi completarea Legii farmaciei nr. 266/2008 care are ca scop asigurarea accesului pacienţilor la tratament medicamentos şi la servicii farmaceutice de calitate.

Actul normativ prevede sancţiuni care se vor aplica unităţilor farmaceutice în cazul eliberării de medicamente fără preţ de producător aprobat de Ministerul Sănătăţii sau în cazul practicării unor preţuri cu amănuntul mai mari decât cele aprobate de Ministerul Sănătăţii, conform prevederilor legale, precizează sursa citată.

De asemenea, sunt prevăzute sancţiuni pentru unităţile farmaceutice care nu deţin autorizaţie de funcţionare emisă de Ministerul Sănătăţii în conformitate cu prevederile legale pentru vânzarea şi eliberarea on-line a medicamentelor care se eliberează fără prescripţie medicală.

Potrivit sursei citate, inspecţia de autorizare a unităţilor farmaceutice, care până în prezent este realizată de Ministerul Sănătăţii, va trece în sarcina Direcţiilor de Sănătate Publică. În acelaşi timp, actul normativ aprobat joi mai prevede că inspecţia de supraveghere a activităţii unităţilor farmaceutice va fi exercitată de către personalul împuternicit din cadrul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale.

Ministerul Sănătăţii va elabora normele de aplicare a ordonanţei în termen de 60 de zile de la data publicării actului normativ în Monitorul Oficial.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
Taxă nouă pentru șoferi. Decizie pentru mașinile înmatriculate după 2001. Se plătește în plus din aprilie
Playtech.ro
Câte limbi se vorbesc în România? Sunt de ordinul zecilor. Idiş, chineza şi croata, printre graiurile surprinzătoare
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Vaticanul și OZN-urile: Este ascuns un secret despre extratereștri în misterioasele arhive ale Papei? „Cine suntem noi să închidem ușile?”
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Cum diminuezi factura la gaze, dacă ai centrală termică. Metode simple
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Fiica Regelui imobiliarelor l-a tocmit pe celebrul Tarzan ca să răpească căţelul multimilionarului de la Braiconf! Martorul CANCAN a dat în vileag întregul scenariu
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Carte de identitate 2025. Se emite temporar, cu valabilitate 45 de zile. Decizie pentru toți românii cu buletin
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
FCSB câștigă derby-ul cu Dinamo și revine pe primul loc în Superligă
MediaFlux
800 de LEI în PLUS la PENSIE! Cine BENEFICIAZĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!