Ministrul Agriculturii a demisionat după scandaluri legate de fraude cu fonduri europene

Ministrul bulgar al agriculturii, Rumen Porojanov, a demisionat marţi în urma scandalurilor legate de fraude cu fonduri europene şi de achiziţionarea unei proprietăţi sub preţul pieţei, a anunţat executivul de la Sofia.
Alina Costache
14 mai 2019, 12:05
Ministrul Agriculturii a demisionat după scandaluri legate de fraude cu fonduri europene

Porojanov a explicat că nu vrea ca ‘atacurile’ împotriva sa să afecteze activitatea guvernului condus de Boiko Borisov.

Potrivit comunicatului guvernamental, citat de BTA, premierul Borisov a acceptat demisia lui Porojanov.

Acesta a demisionat în urma suspiciunilor că fonduri europene, gestionate de o agenţie responsabilă cu distribuirea subvenţiilor agricole şi al cărei şef era la acea vreme, au fost folosite pentru construirea unor vile private, potrivit Agerpres.

Până în prezent, frauda se ridică la 10 milioane de leva (5 milioane de euro).

Potrivit datelor oficiale, 746 de case de oaspeţi au fost construite cu fonduri europene acordate Bulgariei între 2007 şi 2013.

Anchetatorii au descoperit că, din verificările întreprinse în cazul a 110 case, 33 au fost construite în realitate pentru folosinţă privată, potrivit Agerpres.

În afara acuzaţiei de fraudă, Porojanov mai este suspectat că a achiziţionat un apartament la Sofia la un preţ mai mic decât cel al pieţei, o tranzacţie ce poate fi considerată suspectă.

‘Am ordonat în mod clar ca persoanele care au încălcat legea să fie aduse în faţa justiţiei. Totul ar trebui să se încheie repede, iar oamenii să nu aibă îndoieli’, a declarat premierul Borisov, citat de BTA.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Mâncarea românească pe care Papa Francisc a adorat-o. L-a impresionat chiar la vizita făcută în țara noastră
Capital.ro
Document obligatoriu pentru persoanele cu vârste între 18 și 30 de ani. Se dă ordin de la UE
Playtech.ro
Imaginea istorică care face înconjurul lumii: Trump și Zelenski față în față la Roma, înainte de funeraliile Papei Francisc
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un patron i-a revoltat pe tinerii din Generația Z: „Vă plângeți că luați 2.400 de lei și nici nu puneți bonurile în calcul”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Un cunoscut hipermarket se închide pe 18 mai. Face reduceri mari pentru clienți
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Primele imagini de la înmormântarea Papei Francisc. Suveranul Pontif este condus astăzi pe ultimul drum
Cancan.ro
Obiect din România, pus în sicriul Papei Francisc. Ce este, de fapt: 'Rămâne… până în ziua de apoi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Statul vrea banii cetățenilor. Românii au termen limită până pe 25 iunie. Nu poți depăși
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Sicriul Papei Francisc, sărutat la ieșirea din Bazilica Sf. Petru. Gestul de la slujba de înmormântare care a emoționat o lume întreagă
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Trump are planul final pentru război la funeraliile Papei Francisc. Zelenski cedează!
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte