Ministrul Costel Alexe a prezentat ghidul noului program „Rabla pentru Electrocasnice”

Ghidul programului "Rabla pentru electrocasnice" - ediţia 2020 a fost lansat în dezbatere publică, luni, de ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, în cadrul unei conferinţe de presă organizată la Bacău.
Romania TV
21 sept. 2020, 13:12
Ministrul Costel Alexe a prezentat ghidul noului program

„Avem la dispoziţie 40 de milioane de lei şi românii pot achiziţiona până la finalul anului electrocasnice, cu voucherele primite în schimbul aparaturii la care renunţă. Am estimat că venim în sprijinul a 100.000 de români care vor apela la acest program, dar şi a industriei româneşti. La fel de important este că, prin achiziţionarea de noi electrocasnice, facturile la energie vor fi mai mici , iar statul reuşeşte să extragă aceste obiecte, în fond, nişte deşeuri, din casele românilor. Colectarea lor se va face organizat, nu vom mai găsi frigidere la gropile de gunoi ale oraşelor. Dacă solicitările vor fi mari, vom suplimenta suma alocată”, a explicat ministrul Costel Alexe.

Prin noul program, este finanţată achiziţia a şapte tipuri de aparaturi electrice şi electrocasnice.

Vouchere în valoare de 400 de lei vor fi acordate pentru maşini de spălat vase, aparate de aer condiţionat, inclusiv cele portabile, frigidere şi combine frigorifice, televizoare şi uscătoare de rufe, cele de 300 de lei pentru maşinile de spălat rufe, iar cine achiziţionează un aspirator va primi 200 de lei.

Voucherele vor fi electronice, iar doritorii se vor putea înscrie on-line, în aplicaţia de pe www.amf.ro, unde vor primi un număr de înregistrare cu care se vor prezenta la vânzătorii acreditaţi în program.

La cumpărarea unui nou produs, trebuie predat unul similar.

Ghidul va sta în consultare 30 de zile, timp în care marii retaileri se vor înscrie în program, iar beneficiarii se vor putea prezenta apoi la unul dintre comercianţii acceptaţi.

Citeşte şi: Directoare la o şcoală din Bucureşti, condamnată la trei ani de închisoare pentru luare de mită

DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
De ce să nu arunci varza murată chiar dacă a trecut iarna. Ce poți să faci cu ea pe timp de vară
Capital.ro
Documentul devine obligatoriu de azi, 2 aprilie. Toți românii trebuie să îl prezinte. Expiră în 2 ani
Playtech.ro
Cât ar costa Metrorex siguranța călătorilor. Costurile dotării stațiilor de metrou cu un sistem de protecție EXCLUSIV
DailyBusiness
Se schimbă data plății pensiilor în aprilie! Anunț oficial pentru toți pensionarii din România
Adevarul
Reacția lui Piedone în timpul unui control la o măcelărie plină de icoane: „Intrăm in biserică”. Patru restaurante din Sectorul 5 au fost închise
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Icoana care îndeplinește dorințe. Biserica asaltată de credincioși
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
Anunț important pentru românii care beneficiază de acest tip de pensie! Ce trebuie să facă pentru a nu rămâne fără venit
Cancan.ro
A apărut o nouă infracțiune în Codul Rutier. Ți se suspendă permisul de conducere instant, dacă faci asta
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Lovitură cumplită pentru Elena Udrea. E de negăsit! Anunțul a venit în cel mai prost moment
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Întârzieri la plata pensiilor! Românii așteaptă și două luni să primească banii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Tragedia care a îndoliat Craiova. Tatăl și fiica de 7 ani, morți într-un accident în Serbia. „Daria, vei continua să dansezi printre îngeri“