Ministrul de Finanţe, despre cazul naţionalizării pensiilor private: Nu s-a discutat nici în lift un semenea scenariu

Intervenţia dură a Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) în cazul subiectului naţionalizării fondurilor private de pensii, în care fondul NN Pensii a fost amendat, a fost una necesară, în contextul în care acest scenariu nu a fost discutat ”nici în lift la Ministerul de Finanţe”, a declarat ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, în cadrul emisiunii ”În faţa ta”, difuzată duminică, la Digi24.
Filip Stan
23 apr. 2017, 13:29
Ministrul de Finanţe, despre cazul naţionalizării pensiilor private: Nu s-a discutat nici în lift un semenea scenariu

La mijlocul lunii aprilie, ASF a decis sancţionarea fondului de pensii private NN Pensii cu o amendă de 750.000 lei, reprezentând 1% din capitalul social al fondului, de 75 milioane lei, aceasta fiind cea mai mare amendă aplicată de ASF de la înfiinţare, din cauza mesajului trimis clienţilor, legat de naţionalizarea fondurilor de pensii private. În plus, ASF a decis retragerea autorizaţiei directorului general Raluca Ţintoiu.

Vasile Ştefan a declarat că îi este greu să se pronunţe dacă decizia ASF a fost una corectă, dar era necesară o intervenţie dură în acest caz.

”Cu siguranţă era necesară intervenţia ASF într-o manieră foarte dură. Ce s-a întâmplat este fără precedent. Atunci când reprezentantul unei astfel de entităţi, care administrează resursele cetăţenilor, transmite către cetăţeni un mesaj de neîncredere în produsul respectiv, mesaj care pune semnul întrebării asupra siguranţei deţinerii lui, dat în administrare acelei entităţi, este fără precedent”, a declarat Ştefan.

Întrebat asupra posibilităţii ca scenariul naţionalizării pensiilor private să vină chiar dinspre Ministerul Finanţelor, Ştefan a negat vehement. ”Este aberant. Nu s-a discuta nici în lift la Ministerul de Finante, sau în alte lifturi de la Parlament, despre un astfel de scenariu. Eu cred că cineva… Nu ştiu ce a urmărit”, a afirmat ministrul. Ştefan a subliniat că acest scenariu nu s-a luat în calcul sub nicio formă şi nu există nicio raţiune economică pentru o astfel de măsură, în condiţiile în care pilonul II de pensii realizează un randament foarte bun.

La începutul lunii aprilie, prim-vicepreşedintele PNL, Cătălin Predoiu, a declarat că Guvernul ia în calcul naţionalizarea pensiilor private pentru a acoperi derapajele deficitului bugetar, lucru care ar duce, spune el, la înjumătăţirea pensiei în anul 2040.

Ulterior, NN Pensii, cel mai mare fond de pensii private obligatorii din România, şi-a anunţat clienţii că, în ultimele săptămâni, ar fi existat discuţii în spaţiul public privind o eventuală decizie de naţionalizare a fondurilor de pensii private şi le recomandă să se informeze despre contextul pieţei.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Vești bune pentru mai mulți pensionari: veniturile cresc din luna mai. Cetățenii care primesc bani mai mulți
Capital.ro
Decizie pentru toți clienții PPC, fostul Enel. Românii trebuie să aleagă din 1 iulie. Se bifează o singură variantă
Playtech.ro
Apare un nou tip de vouchere pentru români. Vor ajuta la dezvoltarea turismului, cine le va primi
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cum a pierdut Rusia Alaska și ce a câștigat America?
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Ce se întâmplă când moare Papa. Cum se alege un nou Suveran Pontif
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Breaking News! A murit Papa Francisc
Cancan.ro
De ce a murit Papa Francisc? Boala perfidă care l-a ucis în a doua zi de Paște
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit Papa Francisc. Doliu mondial în lumea creștinății chiar în a doua zi de Paște
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Cine ar putea să îl înlocuiască pe Papa Francisc. Următorul șef al Bisericii Catolice ar putea fi de culoare
Ultima apariție în Duminica Paștelui a Papei Francisc. Mesajul pentru Umanitate
MediaFlux
Cine va fi viitorul Papă? Care este procesul de selecție și ce urmează după moartea Papei Francisc
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, și-a tras vilă ANL în Voluntari dar ea se află… în București