Ministrul Duşa, la Izvoru Mureşului: Sunt bucuros că ne apărăm demnitatea naţională

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a declarat la Izvoru Mureşului (judeţul Harghita) că instituţiile statului trebuiau să înţeleagă de mult că afirmaţiile "aberante" ale unor lideri din Ungaria încalcă legile României şi şi-a exprimat bucuria că "în sfârşit ne apărăm demnitatea naţională".
Romania TV
12 aug. 2013, 12:43
Ministrul Duşa, la Izvoru Mureşului: Sunt bucuros că ne apărăm demnitatea naţională

Ministrul Apărării Naţionale a reamintit, luni, celor prezenţi la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului, că a atras atenţia încă de acum doi sau trei ani instituţiilor statului că trebuie să trateze cu fermitate declaraţiile unor lideri maghiari, prezenţi an de an la Universitatea de vară de la Băile Tuşnad şi la Tabăra EMI.

„Eu aceste lucruri le spuneam acum doi sau trei ani. Dacă instituţiile statului român se hotărăsc să fie ferme, indiferent care instituţii, sunt bucuros că în sfârşit ne apărăm demnitatea naţională şi ordinea constituţională. Unii vin aici cu declaraţii aberante, la Tuşnad sau Borzont, şi răspund cu foarte multă vehemenţă. Instituţiile statului şi alţii trebuiau să înţeleagă de mult că asemenea afirmaţii nu îşi au locul aici, în inima României, că, până la urmă, aceste declaraţii chiar încalcă legile României şi ordinea constituţională”, a spus Mircea Duşa.

El a mai spus că atât liderul Jobbik, Vona Gabor, cât şi europarlamentarul Tokes Laszlo „au întrecut măsura”, reiterând necesitatea unei atitudini mai ferme din partea statului legat de „respectarea ordinii constituţionale şi a legilor”.

Ministrul Apărării Naţionale s-a referit şi la declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu, care a spus, luni, la Izvoru Mureşului, că România îşi asumă „lidersheap-ul punerii la punct a Budapestei”, afirmând că nu doreşte să comenteze afirmaţiile şefului statului, ci să îşi exprime convingerea că instituţiile statului român vor acţiona cu fermitate şi vor face în aşa fel încât „cei care se află în campanie electorală, să o facă acolo unde trebuie să lămurească electoratul, nu aici, în inima României”.

Mircea Duşa a reamintit că s-a numărat printre susţinătorii Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului încă de la prima ediţie şi că se consideră „gazda evenimentului”, care se desfăşoară în judeţul său natal, unde s-au dezbătut şi se dezbat teme importante, concluziile fiind „de fiecare dată” aduse la cunoştinţa autorităţilor statului, pentru a-şi „orienta politicile”.

„Se pare că românii din afara graniţelor au multe probleme în afirmarea identităţii lor culturale şi în viaţa de zi cu zi, şi eu, repet, că şi românii din Harghita şi Covasna au multe probleme legate de felul în care-şi trăiesc viaţa, de faptul că ei sunt aici de mii de ani şi vor fi. Trebuie să intrăm în normalitate chiar şi aici, în Harghita şi Covasna, unde românii trăiesc în înţelegere şi nu avem nevoie ca cineva să vină să ne amintească de fantomele trecutului”, a spus Mircea Duşa.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la Izvoru Mureşului (Harghita), că 2013 e ultimul an în care politicienii ungari au putut să se plimbe atât de relaxat în România, el avertizând că statul român „îşi va asuma leadership-ul punerii la punct a Budapestei”.

Vorbind despre principiul general al tratamentului minorităţilor în România, Traian Băsescu a afirmat: „Niciun prag constituţional nu poate fi nici luat în discuţie, nici depăşit. Poate să se perinde prin Harghita şi Covasna toată protipendada politicienilor maghiari. Cred că e ultimul an în care au putut să o facă atât de relaxat”.

Şeful statului român a susţinut că politicienii maghiari care au venit în Harghita şi Covasna au depăşit limita decenţei.

„Anul ăsta au ajuns la limita la care le spun: e prea mult”, a continuat preşedintele Băsescu.

El a susţinut că Ungaria a devenit „în momentul de faţă un focar de instabilitate din punct de vedere al tratării minorităţilor în regiune, nu în România, în regiune”, adăugând că politica Budapestei a început să creeze „dificultăţi”.

„România îşi va asuma leadership-ul punerii la punct a Budapestei”, a continuat Băsescu.

Ulterior, preşedintele Traian Băsescu le-a declarat jurnaliştilor prezenţi la Izvoru Mureşului că există mai multe ţări „deranjate” de „politica agresivă a Budapestei”.

„Sunt mai multe ţări din regiune care sunt deranjate de politica agresivă a Budapestei atunci când este vorba de minorităţi. România a stat rezervată până acum, dar cred că s-a ajuns la punctul de la care rezervele noastre trebuie date la o parte şi Budapesta trebuie pusă la punct”, a spus Băsescu.

Întrebat ce se va întâmpla dacă Budapesta nu va înţelege acest lucru, Băsescu a răspuns: „Va înţelege”.

DailyBusiness
Sprijin internațional puternic pentru justiția din România. Ambasadele Occidentale transmit mesaje clare de încredere în țara noastră
Spynews
Top 3 zodii cu cel mai bun suflet! Trebuie să le ai în jurul tău în 2025
Bzi.ro
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Alex Velea: „Au nenorocit-o psihic pe Antonia!“
Fanatik.ro
Greșeala pe care o fac majoritatea oamenilor atunci când spală șosetele. Cum să le cureți, de fapt
Capital.ro
Taxă auto pentru mașinile mici, de până la 3,5 tone. Când va intra în vigoare în România
Playtech.ro
Schimbarea din apartament pentru care ai nevoie de semnătura tuturor vecinilor. Amenzile sunt uriaşe
DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Adevarul
Trump a vrut să anuleze vizita lui Zelenski în SUA, dar Macron l-a convins să-l primească
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Cheeseburger cu bacon și maioneză de casă, după rețeta lui chef Horia Manea. Preparatul pe care trebuie să-l încerci
Spynews
Ce program are Irina Fodor la Asia Express. Răzvan Fodor, detalii importante despre competiție: „Când o sun, e deja în cursă”
Evz.ro
Panică în sistemul bancar european. Tranzacțiile, suspendate
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
kanald.ro
E oficial! Guvernul prelungește plafonarea prețurilor la energie și gaze încă 3 luni, respectiv un an
Cancan.ro
BREAKING | Un mare sportiv al României, internat în stare critică la Spitalul Universitar! „Să ne rugăm pentru sănătatea lui”
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, în culmea fericirii. Veste uriașă pentru românii care l-au votat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Iubita fotbalistului, pusă pe site-urile de escorte. A avut relații doar cu milionari celebri
stirilekanald.ro
„Asta își dorește și fiica ta” Igor Cuciuc, decizie radicală la doar 3 luni de la moartea unicului său copil! Nimeni nu credea că va face asta atât de repede
Abdullah Öcalan cere dezarmarea PKK și dizolvarea grupului
MediaFlux
Energia electrică se scumpește cu 60%. Hidroelectrica a făcut anunțul
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cazul penal al lui Călin Georgescu – analiză detaliată