Ministrul Economiei: Stăm mai prost decât vecinii noştri în atragerea de investiţii străine

România stă mai prost decât țările vecine la atragerea de investiții străine, deși are nevoie de investiții masive pentru dezvoltare, a declarat, luni, Costin Borc, viceprim-ministru și ministru al Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, la un forum despre dezvoltarea teritorială.
Iulian Tudor
31 oct. 2016, 10:54
Ministrul Economiei: Stăm mai prost decât vecinii noştri în atragerea de investiţii străine

„Dezvoltarea teritorială prin parcurile industriale este un subiect foarte important. Stăm mai prost decât vecinii noștri în ceea ce privește dezvoltarea parcurilor industriale, stăm mai prost decât vecinii noștri în atragerea de investiții străine. Este important să nu cădem în ținte false, acum, în campanie electorală. Este foarte ușor să lansăm niște lozinci care sună frumos, dar care, deși au undeva un sâmbure de adevăr, sunt periculoase. Haideți să stăm cu picioarele pe pământ, să spunem ce are nevoie România. Avem nevoie de investiții masive, pentru că, dacă vrem să ne dezvoltăm, este nevoie de contribuabili care să permită cetățenilor să trăiască mai bine, cu un transport mai bun, cu servicii mai bune, spații publice, cinematografe”, a spus Costin Borc, potrivit Agerpres.

În acest context, ministrul Economiei a admis că trebuie sprijinit capitalul autohton, însă acest lucru trebuie să se realizeze „în linia normelor Uniunii Europene”, România fiind stat membru.

„Am acceptat că suntem într-o piață unică internă. Dacă am acceptat asta, înseamnă, de exemplu, că o firmă franțuzească, austriacă, irlandeză este o firmă din piața internă. Nu este investiție străină, haideți să acceptăm acest lucru! Da, capitalul românesc este defavorizat, dar nu este defavorizat de reguli, ci de know-how, de accesul la finanțare, deci este bine să vedem cum să ajutăm start-up-urile noastre, cum să luăm firmele bune românești să le creștem pentru a deveni concurente cu firmele cu capital străin”, a explicat Borc.

El a atras atenția că una dintre principalele teme care ar trebui rezolvată este lipsa forței de muncă.

„Astăzi sunt locuri în care nu mai avem forță de muncă. În zona Banatului se aduc zilieri din Serbia și din Ungaria; nu mai avem zilieri. În zona de nord a țării există, de asemenea, acest flux. Avem probleme cu forța de muncă calificată. Avem nevoie de oameni capabili cu care să reușim inclusiv o debirocratizare. Dacă oamenii de calitate, mă refer la oamenii cu școală, se duc în străinătate să studieze și rămân să lucreze în străinătate ce facem? Cum arată România anului 2030? Întrebarea este cum arată România și cum reușim să aducem înapoi oamenii din diaspora care vin cu niște cunoștințe profesionale și cu o dorință de antreprenoriat mai mare decât a noastră”, a adăugat șeful de la Economie.

În opinia lui Costin Borc, nu trebuie să ne plângem că nu avem suficienți antreprenori.

„Nu uitați, în 1989, acum 26 de ani, nu exista niciun antreprenor în România. Să creștem o generație antreprenorială destul de bună și de calitate până astăzi, când cu o generație înapoi nu exista nimeni, cred că este un start bun. Aș vrea să ne uităm în viitor cu optimism și răspundere, să vedem cum construim administrație locală, administrație centrală, mediu de afaceri, asociații”, a mai spus acesta.

Dezvoltarea teritorială prin investiții în parcuri industriale, precum și în alte proiecte relevante pentru sectorul economic, se aliniază obiectivelor asumate de autoritățile centrale, în vederea implementării Strategiei Europa 2020 și a Planului de Investiții pentru Europa, au apreciat organizatorii forumului. Beneficiile economice și sociale ale zonelor de oportunitate industrială se reflectă în dezvoltarea sectorului de cercetare și inovare, creșterea gradului de ocupare a populației active, prin crearea de noi locuri de muncă, reducând, în consecință, procentajul populației amenințate de sărăcie.

Camera de Comerț și Industrie a României a organizat, luni, forumul „Parteneriate pentru dezvoltarea României. Potențialul strategic al rețelei de parcuri, clădiri și de terenuri industriale”. La manifestare au participat reprezentanți ai Corpului diplomatic, specialiști în urbanism și construcții și ai unor organizații profesionale.

DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Spynews
Rețetă de prăjitură cu cremă fină de iaurt și marmeladă. O vei găti și a doua oară
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvășitoare doar în lenjerie! Imagini spectaculoase cu bruneta focoasă!
Fanatik.ro
Zodiile cu succes pe toate planurile până pe 5 martie. Iese soarele pe strada acestor 4 nativi
Capital.ro
Interzis în weekend pentru cei care stau la bloc. Iei amendă de până la 3.000 de lei
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poate avea simultan un angajat. Limita maximă de ore pe care le poate lucra. Prevederile Codului Muncii 2025
DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Adevarul
Cinismul înfiorător al armatei lui Putin. Soldați ruși legați de copaci, folosiți ca momeală pentru dronele ucrainenilor
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Deea Maxer, schimbări majore după divorț. Vrea să se mute din blocul în care locuiește și Dinu Maxer. Unde vrea să se stabilească
Spynews
Cum arată Prințesa de Aur la vârsta de 39 de ani. Abia o mai recunoști | FOTO
Evz.ro
Nativii care ies în mare pagubă. Pierd o sumă uriașă
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Anunț important pentru pensionari! Casa Națională de Pensii a anunțat când vor dispărea taloanele de pensii. Nimeni nu se aștepta
Cancan.ro
Acuzații grave la adresa Ancuței, fosta iubită a lui Andrei Perneș. Ce ar fi făcut la înmormântare: „Era toată numai un…”
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu nu poate fi președintele României! Anunțul care cutremură scena politică
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Taxa auto, pregătită pentru 1 ianuarie 2026. Cine sunt șoferii care ar putea plăti 2.000 de lei pe an
Raport OMS dezvăluie problemele de sănătate ale copiilor și adolescenților în Europa
MediaFlux
125 de lei în PLUS pentru PENSIONARI! BANII se dau în APRILIE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Brigitte Macron: ținta conspirațiilor absurde și triumful adevărului în fața dezinformării