Redevenţele, adică taxele petroliere plătite de OMV Petrom către stat, au fost de 170 de milioane de euro în 2011, adică numai 6% din valoarea producţiei. Noul guvern nu le poate majora înainte de sfârşitul lui 2014, doar dacă vor fi de acord şi austriecii.
„Dacă OMV Petrom este de acord, putem să majorăm taxele, dacă nu ne gândim la alte soluţii de impozitare a veniturilor excepţionale”, a spus ministrul propus al Economiei.
Veniturile OMV Petrom sunt deja excepţionale. Profitul companiei a ajuns anul trecut la cel mai înalt nivel raportat vreodată de o companie autohtonă, 887 de milioane de euro. Şi nici anul acesta nu pare diferit. Din ianuarie preţurile au fost majorate de 6 ori.
„Voi colabora cu preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, astfel încât să facă verificări din punct de vedere al concurenţei în domeniul preţurilor la petrol”, a mai spus Daniel Chiţoiu.
Reprezentanţii OMV Petrom nu au dorit să comenteze declaraţiile noului ministru al Economiei.