Ministrul Educației, Daniel David, introduce șapte materii opționale noi pentru elevi. Lista disciplinelor ce vor putea fi studiate

Daniel David, ministrul Educației, a semnat un ordin prin care aprobă noi materii opționale în anul școlar 2025-2026.
Irina Dumitrescu
09 apr. 2025, 18:41
Ministrul Educației, Daniel David, introduce șapte materii opționale noi pentru elevi. Lista disciplinelor ce vor putea fi studiate

Daniel David, ministrul Educației, a semnat un ordin prin care aprobă noi materii opționale în anul școlar 2025-2026. Printre acestea se numără  „Educaţie Nutriţională”, „Armonie şi expresie corporală” şi „Aventura cunoaşterii Universului”. Ordinul a fost publicat astăzi, 9 aprilie 2025 în Monitorul Oficial, dată la care este în vigoare.

Citește și: Inteligența Artificială îți spune ce facultate să alegi în 2025. Domeniile în care ai cele mai multe șanse să te angajezi în viitor

Conform Ordinului 3595/2025 al Ministerului Educaţiei, au fost aprobate șapte materii opționale noi pentru elevii din clasele pregătitoare, primare și gimnaziale.

Ministrul Educației, ordin pentru aprobarea noilor materii opționale

Iată lista disciplinelor din care elevii vor avea de ales:

  • „Educaţie prin minibaschet” – pentru clasele a III-a şi a IV-a;
  • „Armonie şi expresie corporală” – pentru clasele a V-a până la a VIII-a;
  • „Viitorii olimpioni” – pentru clasa a IV-a;
  • „Muzică şi dans” – pentru clasele a V-a şi a VI-a;
  • „Minihandbal – mişcare, joc şi fair-play” – pentru clasele a III-a şi a IV-a;
  • „Educaţie nutriţională” – pentru clasa pregătitoare, clasa I şi a II-a;
  • „Aventura cunoaşterii Universului” – pentru clasele a V-a şi a VII-a.

În același timp, ordinul stabilește că Direcția generală echitate și performanță în învățământul preuniversitar, Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, inspectoratele școlare și școlile trebuie să pună în aplicare măsurile.

Programele școlare menționate anterior se vor aplica începând cu anul școlar 2025-2026.

Mai mult, din septembrie 2026, elevilor li se vor adăuga materii de specialitate. Spre exemplu, Limba Română va fi obligatorie pentru toți elevii, de la clasa a IX-a până la clasa a XII-a, câte trei, respectiv două ore pe săptămână.

O altă noutate constă în faptul că elevilor li se va preda gramatică la liceu, în primii doi ani. Prima limbă străină se studiază, de asemenea, pe toată perioada liceului, câte două ore pe săptămână. Materiile specifice de real, însă, figurează obligatoriu doar în primii doi ani de liceu.

Citește și: Se dau bani pentru elevi. Cine poate primi 300 de lei de la stat, bani pentru mâncare, cazare și transport

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
A început Săptămâna Patimilor. Tradiții și obiceiuri pentru fiecare zi înainte de Paște
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce este laptele UHT vândut în supermarketuri, de fapt. Mulți români îl cumpără fără să știe
Capital.ro
Se schimbă banii. Termen pentru trecerea la Euro, 1 ianuarie 2026. Bancnotele vor trebui înlocuite
Playtech.ro
Spălătoriile auto sunt în continuare o mină de aur! afacerea clasică, dar profitabilă indiferent de orașul în care trăiești
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
De ce nu poate Putin să oprească războiul. Cinci capcane pe care și le-a întins singur
wowbiz.ro
Incredibil ce a spus Mihai Sturzu de la HI-Q despre Dana Nălbaru și viața pe care o duce fosta lui colegă acum: „Nici nu-ți dai seama că e trădare”
Spynews
Alexia Eram a plecat în vacanță! Ce destinație europeană a ales influencerița / FOTO
Spynews
Cât de mare a crescut fiul cel mic al lui Adrian Mutu. Tiago a împlinit 8 ani / FOTO
Evz.ro
Românii riscă amenzi uriașe. Totul se trage de la rețelele de socializare
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
kanald.ro
BREAKING NEWS Șoferul autoturismului care a fost evitat de microbuzul căzut în Dunăre a fost dus la spital! Câte persoane s-ar fi aflat în microbuz
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă nouă pentru proprietarii de locuințe. Se va achita obligatoriu la nivel național. Cine schimbă legea
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
stirilekanald.ro
Polițista de penitenciar, relații amoroase cu un deținut în celulă VIDEO
Crin Antonescu l-ar învinge pe George Simion în turul 2 al alegerilor prezidenţiale. Rezultatele ultimului sondaj CURS
MediaFlux
România, în pericol în următoarele luni! Șeful Armatei Române avertizează privind un atac al Rusiei
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Românii care stau la bloc riscă procese și executări silite dacă nu respectă această regulă