Ministrul Educaţiei: În momentul de faţă nu există şcoli în România care să nu beneficieze de cel puţin un calculator

Ministrul interimar al Educaţiei, Daniel Breaz, a declarat marţi că în prezent nu există şcoli în România care să nu beneficieze de cel puţin un calculator, iar 95% dintre acestea au şi conexiune la internet.
Filip Stan
10 sept. 2019, 10:13
Ministrul Educaţiei: În momentul de faţă nu există şcoli în România care să nu beneficieze de cel puţin un calculator

„Dotarea fiecărei şcoli depinde şi de cât de mult s-au implicat în aceste dotări atât comunităţile locale, cât şi directorii, ce proiecte au avut comunităţile respective. În momentul de faţă, nu există nicio şcoală în România care să nu beneficieze de cel puţin un calculator, în funcţie şi de dimensiunea şcolii. (…) Conexiune la internet avem în 95% din şcoli. Sunt cazuri izolate acolo unde nu avem în momentul de faţă acces sau conexiune la internet”, a declarat marţi ministrul Daniel Breaz, la Palatul Victoria, întrebat dacă există o statistică din care să reiasă câte şcoli sunt în prezent dotate cu calculatoare.

Două contracte de finanţare, din fonduri europene, pentru proiecte vizând domeniul Educaţiei, în speţă implementarea catalogului electronic şi a bibliotecii virtuale, au fost semnate marţi, într-o ceremonie desfăşurată la Palatul Victoria.

DailyBusiness
Subvențiile APIA pentru motorină întârzie. Agricultorii sunt la capătul puterilor!
Spynews
Ce exerciții face Natalia Mateuț pentru a arăta impecabil! Le poți face și acasă! Prezentatoarea Viața fără filtru are rețeta unui corp de invidiat / VIDEO
Bzi.ro
Loredana Groza a exagerat, din nou, cu editarea fotografiilor! Te uiți la ea și nu o recunoști! – FOTO
Fanatik.ro
PPC România, fostul Enel, lovitură spectaculoasă. E o premieră în țara noastră, ce trebuie să știe clienții
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu! Poate candida la președinție o persoană care contestă Constituția României?
Playtech.ro
Ce schimbări aduce Anul Șarpelui de Lemn pentru fiecare zodie. Nativii pentru care anul 2025 vine cu mari provocări
DailyBusiness
Ministrul Daniel David vrea eliminarea manualelor tradiționale și trecerea la o nouă eră a învățământului!
Adevarul
Averea fabuloasă a directorului Romsilva care a încasat 100.000 de euro la pensionare. A fost reangajat și câștigă 9.000 de euro lunar
wowbiz.ro
BREAKING! A murit Doru Mihăilescu! Vestea a șocat pe toată lumea: „Drum lin, prieten drag”
Spynews
Tzancă Uraganu și Lambada, surprinși împreună în Dubai! Cum l-a filmat blonda pe tatăl copiilor ei | FOTO
Spynews
Andrei Stoica și soția lui, prima reacție după ce au fost eliminați de la Power Couple: „Am fi vrut să ni se întoarcă favoarea”. Mesajul celor doi
Evz.ro
Predicțiile astrologice pentru 31 ianuarie 2025
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
kanald.ro
Ce salariu poți primi în Elveția ca muncitor necalificat! Un român care lucrează în construcții a dezvăluit cât încasează lunar
Cancan.ro
Vedeta PRO TV a luat cea mai grea decizie: 'Respir altfel!' În numele fiicei născute cu inima pe dreapta!
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care stau în chirie! Proprietarii de locuințe au tot dreptul. Scrie în Codul Civil!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată tânăra care a fost agresată în tren, spre meciul de fotbal
stirilekanald.ro
Cristina a mers la medic cu o durere de cap, dar s-a întors în sicriu. Familia spune că a fost ucisă: ”Ajunsese legumă”
substantial.ro
Elon Musk susține deschis extrema dreaptă în Germania înaintea alegerilor din februarie
MediaFlux
TRUMP nu DĂ ÎNAPOI privind românii DEPORTAȚI! România INTERVINE de URGENȚĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
AI-ul chinezesc a zburat sub radar în ultimii 10 ani. A venit vremea Alibaba să îşi ia revanşa?