Ministrul Educaţiei: Pentru prima dată, vom centraliza rezultatele evaluărilor de la clasele II, IV şi VI

Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, a declarat că le va cere inspectorilor şcolari judeţeni, pentru prima dată, să centralizeze rezultatele evaluărilor naţionale de la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a. Ministrul a spus că aceste evaluări nu sunt examene care să nască un soi de concurenţă între elevi.
Alina Costache
12 apr. 2017, 14:29
Ministrul Educaţiei: Pentru prima dată, vom centraliza rezultatele evaluărilor de la clasele II, IV şi VI

„Rezultatul acestor evaluări nu a fost niciodată centralizat la nivel naţional, să vedem exact care este situaţia. Mâine avem o conferinţă video cu inspectorii şcolari judeţeni şi le vom cere să facă o analiză la nivelul fiecărui judeţ şi apoi vom face o analiză la nivel naţional, să avem o hartă a acestor rezultate”, a declarat pentru MEDIAFAX, Pavel Năstase, ministrul Educaţiei.

Săptămâna aceasta, elevii de clasa a II-a susţin evaluarea naţională. De-a lungul a celor patru ani de când s-au introdus aceste evaluări, au apărut multe discuţii pe marginea acestui subiect. Ministerul Educaţiei explică faptul că evaluările nu trebuie luate ca pe nişte examene.

„Acestea sunt nişte evaluări care scot în evidenţă cunoaşterea nivelului de pregătire, la un moment dat, a elevilor. Aceste evaluări nu trebuie luate ca examinări. Acest cuvânt – examen – induce ideea de competiţie între elevi, dar această evaluare este una individuală şi care are ca rezultat o analiză a nivelului de pregătire, iar cadrele didactice ar trebui să întocmească pentru fiecare elev o fişă cu ce trebuie făcut ca elevii respectivi, în funcţie de nivelul de pregătire care rezultată din aceste evaluări, să îşi continuie pregătirea şi să ajungă la un anumit nivel de performanţă. Este învăţământul centrat pe elev sau învăţământul personalizat. Din păcate, aceste evaluări, în unele situaţii, atât de către cadrele didactice, cât şi de către părinţi, au fost văzute ca nişte examene şi a apărut această reţinere a părinţilor de a îi lăsa pe elevi să participe la aceste testări. Dacă nu se fac cu scopul de a testa nivelul de pregătire şi de a lua nişte măsuri corective, individuale pentru fiecare elev, ele nu îşi ating scopul şi de aici apar aceste interpretări”, a adăugat Pavel Năstase.

Reprezentanţii elevilor spun că nu văd rost acestor evaluări şi că este doar o simulare de aliniere la standardele europene.

„Din punctul de vedere al Consiliului Naţional al Elevilor, evaluările la clasa a II-a nu îşi au un scop precis. Este bine să ne aliniem standardelor europene din sfera educaţională, însă este şi mai bine să implementăm măsuri bazate pe analiza reultatelor lor pentru preîntâmpinarea analfabetismului funcţional şi pentru creşterea calităţii. Dar, la noi această evaluarea este mai mult o formă fără fond. Li se dau elevilor evaluări la română, limba maternă (inclusiv la citit) şi la matematică, în loc să se axeze pe învăţarea interactivă la nivelul clasei a II-a . Şi măsuri concrete în cazul elevilor care nu şi-au însuşit nişte competenţe se vor lua, poate, la nivel macro, ceea ce scade impactul la nivel micro, individual. Din păcate, se încearcă mai mult o simulare a alinierii educaţiei româneşti la competenţele-cheie promovate la nivel european şi credem că este prematur să vorbim de evaluări la clasa a II-a”, a explicat pentru Vlad Ştefan, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Chiar dacă aceste evaluări se dau de patru ani, părinţii nu înţeleg cum îi ajută pe elevi şi consideră că un copil de clasa a II-a nu trebuie să fie supus presiunii unei evaluări.

„Eu, vă spun sincer, că nu am înţeles rostul acestor evaluări. Mai am o fetiţă mai mare, care a dat acum doi ani această evaluare, şi acum trebuie să dea şi pentru clasa a IV-a. Ne-au spus de la şcoală că e pentru verificarea cunoştinţelor, dar copiii ăştia de opt ani ce ştiu ei că au de făcut? Ce înţeleg?” afirmă Doina, mama unei fetiţe de clasa a II-a.

„E greu să îi spui unui copil de clasa a II-a că urmează să dea un examen. Ei ştiu că e vorba despre ceva mult mai mare decât o lucrare la clasă şi au emoţii. Eu îi spun băieţelului meu să fie atent, să scrie corect, îi spun că orice notă ar lua nu se trece în catalog, ca să îl încurajez”, explică Radu, tatăl unui elev.

Psihologii spun că părinţii nu trebuie să exagereze importanţa acestei evaluări pentru a nu le induce copiilor frică.

„Pretenţiile părinţilor trebuie să fie adaptate capacităţii copilului de învăţare şi asimilare, să nu se insiste foarte mult pe examen, ci pe ce trebuie copilul să ştie şi pe faptul căeste o experienţă nouă pentru el şi că face parte din viaţa şcolară. Trebuie să i se explice în ce constă examenul ca el să nu îşi creeze scenarii care să îi provoace anxietate. Este foarte important să nu fie ameninţat sau condiţionat de rezultatul acestei evaluări. Evaluarea trebuie să reprezinte o experienţă firească, nu un motiv de teamă şi disconfort. Fiind prima experienţă, felul cum va face faţă, va influenţa viitoarele lui examene şi viitoarele reacţii legate de evaluare. O astfel de evaluare trebuie să îi inducă elevului responsabilitate, nu frică”, a afirmat Keren Rosner, psiholog.

Miercuri, elevii de clasa a II-a au susţinut evaluarea la matematică, iar luni pe cea la limba română. În ceea ce priveşte evaluarea naţională de la finalul clasei a IV-a 2017, pe 3 mai 2017 va avea loc proba la Limba română, pe 4 mai 2017, la Matematică, iar pe 5 mai 2017, la Limba maternă. În schimb, evaluarea naţională de la finalul clasei a VI-a are loc pe 10 şi 11 mai, cu probele la Limbă şi comunicare, respectiv Matematică şi ştiinţe.

Este al patrulea an consecutiv în care elevii susţin aceste evaluări. Rezultatele nu se trec în catalog, dar vor fi evaluate la nivelul fiecărei şcoli. Ordinul pentru calendarul evaluărilor a fost publicat în Monitorul Oficial pe 7 septembrie 2016.

Citeşte şi REZULTATE SIMULARE EVALUARE NATIONALA ARAD: Note mai bune cu 10%

 

DailyBusiness
Dani Oțil dă lovitura cu o nouă afacere, în 2025. Cât costă un abonament la studioul său de yoga și pilates
Spynews
Cum a reușit Constantin Enceanu să îi rămână fidel soției sale, deși avea gânduri de divorț. Cântărețul și-a salvat căsnicia
Bzi.ro
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele interimar al României
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea noroc total în următoarele 30 de zile. Primesc bani mulți și au parte de fericire și reușite pe toate planurile
Capital.ro
Călin Georgescu, în culmea fericirii. Anunț fabulos despre decizia CCR: NU e definitiv
Playtech.ro
Cine este Delia Dinu, femeia de lângă Iohannis? A plâns la ceremonie şi a făcut un gest uimitor. FOTO
DailyBusiness
Ajutor de la stat pentru părinții nou-născuților în 2025. Ce sume de bani primești în primii ani de viață ai copilului
Adevarul
Elevi de liceu, isterie în grup pe ritmuri de manele. Specialist: „Să asculți așa ceva la Balul Bobocilor e ca și cum ai merge în «treling» la Operă. E păcat”
wowbiz.ro
Alina Sorescu, șocată de discuția dintre Alex Ciucu și mama lui: „O să ajungă ca Mădălina Manole”
Spynews
Meteorologii anunță vreme rece și schimbări semnificative până pe 10 martie. Când vor crește temperaturile în România
Spynews
Ce cadou refuză Radu Vâlcan să îi cumpere Adelei Popescu. Din ce motiv nu dorește să îi facă o surpriză
Evz.ro
Ajutorul de deces. Schimbările care intră în vigoare joi, 13 decembrie
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. El are 72 de ani, ea doar 24. Milionarul nu mai are nicio jenă și se afișează cu ea peste tot
kanald.ro
Statul oferă 800 de lei pensionarilor cu venituri mici, în doua tranșe. Primii bani vor intra în luna aprilie
Cancan.ro
Felix ÎNȘELAT-O pe Răduleasca! Amanta a rupt tăcerea: un an de întâlniri ascunse, în hoteluri și pe barcă, în timp ce Mihaela trăia în iluzia fericirii
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Traian Băsescu, demolat în direct la TV. Moment istoric în televiziunea din România
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Vicecampioana olimpică și-a arătat tatuajele și piercing-ul dintr-o zonă delicată
stirilekanald.ro
"Unde nimerea, acolo îi băga cuțitul" O tânără mamă din București a fost măcelărită de propriul soț. Femeia a cerut ca bărbatul să fie monitorizat, dar a fost ignorată
substantial.ro
Elena Lasconi sugerează ruperea coaliției PNL-PSD și formarea unei alianțe de dreapta
MediaFlux
Ajutor financiar de 800 de lei pentru seniorii cu pensii mici! Când vin banii și cine îi primește. Coaliția a confirmat
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine îi ia locul lui Carmen Iohannis la Cotroceni? Cum arată partenera misterioasă a noului președinte al României