Ministrul Energiei: Gazele pentru populaţie se vor ieftini cu siguranţă în iulie, iar consumatorii pot schimba oricând furnizorul

Gazele pentru populaţie se vor ieftini cu siguranţă în luna iulie, odată cu liberalizarea pieţei, iar consumatorii casnici trebuie să ştie că îşi pot schimba oricând furnizorul în cel mult 21 de zile, indiferent dacă au semnat sau nu contracte noi, a declarat, luni, pentru Agerpres, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu.
Romania TV
22 iun. 2020, 12:24
Ministrul Energiei: Gazele pentru populaţie se vor ieftini cu siguranţă în iulie, iar consumatorii pot schimba oricând furnizorul

Popescu a explicat că România şi-a asumat în faţa Comisiei Europene, la finele anului trecut, în cadrul unei proceduri de infringement, că va liberaliza piaţa gazelor naturale la 1 iulie 2020 şi piaţa energiei electrice la 1 ianuarie 2021.

„În momentul de faţă, la 1 iulie, este cel mai propice moment pentru liberalizarea pieţei de gaze naturale, pentru că preţurile gazelor în regiune sunt cele mai mici din istorie. Vorbim de un preţ la bursa de la Viena în cursul lunii iunie de 24-25 de lei pe MWh, faţă de preţul reglementat în România de 68 de lei. Deci este un moment prielnic şi piaţa europeană este liberă, iar noi trebuie să ne aliniem. Eu cred că prin această liberalizare toţi consumatorii români, atât cei casnici, cât şi cei industriali, au de câştigat”, a arătat Popescu.

Ministrul a acuzat marile companii de gaze, E.ON şi Engie, de faptul că au încercat să profite de pe urma consumatorilor şi le-au transmis oferte cu acelaşi preţ începând cu 1 iulie, în loc să ofere preţuri mai mici.

„Sunt uşor dezamagit de reacţia furnizorilor, în special a furnizorilor mari care au foarte mult din piaţă, care au încercat să profite de pe urma faptului că românul e conservator şi poate că nu se informează corect. Există un comparator al preţurilor la gaze naturale pe site-ul ANRE, au apărut deja oferte – şi nu vorbesc de companii mici, ci de companii mari care în momentul de faţă sunt furnizori de energie electrică şi intră pe piaţa gazelor naturale – care oferă preţuri cu 15-20% mai mici decât preţurile pe care le au ceilalţi doi furnizori (E.ON şi Engie – n.r.). Cred că şi aceştia, până la urmă, vor examina şi, decât să piardă cota de piaţă, cred că vor scădea ofertele, vor face oferte alternative, astfel încât şi preţul lor să fie undeva între 10-15% mai mic pentru consumatorul casnic”, a spus Popescu.

El a subliniat faptul că orice consumator poate să-şi schimbe furnizorul de gaze în cel mult 21 de zile, chiar dacă a semnat un contract nou pentru o perioadă determinată.

„Îi sfătuiesc pe consumatori să se informeze, să se uite pe internet, să se uite pe site-ul ANRE, să nu se grăbească şi să ştie că oricând pot schimba un furnizor de gaze naturale printr-o notificare simplă, e o procedură simplă. Deci faptul că au semnat un contract sau au un contract în derulare nu înseamnă că nu îl pot schimba. Dacă au facturile achitate la zi, chiar dacă au semnat un contract, pot să se mute oricând la alt furnizor, cu o notificare prealabilă de 21 de zile”, a precizat oficialul guvernamental.

Potrivit acestuia, în cazul în care marii furnizori nu vor scădea preţurile, Legea concurenţei permite Guvernului să intervină în piaţă pentru o perioadă de şase luni.

„Suntem dispuşi să aşteptăm să vedem cum vom sta în iulie, cum se reglează piaţa, şi vom interveni dacă vedem că sunt speculaţii. Vom interveni pe Legea concurenţei şi ne vom asigura că diferenţa de preţ de achiziţie a furnizorilor se va regăsi şi în preţul final al cumpărătorilor. Dar eu sper să nu ajungem aici. Fiind un liberal, sper ca piaţa să se regleze. Eu am răbdare şi cred că în cursul lunii iulie toate lucrurile se vor regla şi vom vedea că şi marii furnizori clasici de gaze naturale vor scădea preţurile cam în aceeaşi zonă, cu 10-15%. Ştim ce avem de făcut, am discutat cu Consiliul Concurenţei şi am găsit soluţiile, dar, sincer, eu nu vreau să le aplic decât dacă este cu adevărat necesar. Dar haideţi să vedem preţurile de la 1 iulie, ofertele din 10 iulie, din 12 iulie, pentru că îi trebuie pieţei un timp să se regleze. Eu sunt ferm convins că vom avea oferte şi ale celor doi mari furnizori sub preţul de acum cu 10-15%”, a continuat Popescu.

Ministrul a arătat că secretarul de stat pentru Energie, Niculae Havrileţ, este în contact permanent cu jucătorii de pe piaţa gazelor şi, dacă este cazul, se va întâlni şi el cu aceştia.

„Discuţiile mi se pare că pot debloca mai uşor acest gen de situaţie. Eu cred că piaţa este pregătită pentru liberalizare şi discutăm nu despre scădere, ci despre cu cât va scădea preţul. Cred că este clar că este cel mai oportun moment de liberalizare a preţului”, a conchis Virgil Popescu.

De la 1 iulie, piaţa de gaze va fi complet liberalizată, iar ANRE a obligat producătorii să vândă pe bursă 30% din producţie, la anumite preţuri de pornire.

Vineri au avut loc primele tranzacţii cu gaze pe Bursa Română de Mărfuri (BRM) în baza programului de gas release stabilit de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), în vederea liberalizării pieţei de la 1 iulie.

Astfel, preţul gazelor pentru populaţie în trimestrul al treilea al anului (lunile iulie, august şi septembrie) a ajuns la 38 de lei pe MWh, aproape la jumătate faţă de preţul reglementat în prezent la 68 de lei pe MWh.

Pentru gazele cu livrare în trimestrul al patrulea al anului, preţul mediu ponderat este de 56,9 MWh.

Citeşte şi: Luni aflăm noua listă cu ţările de unde nu te întorci în izolare. Arafat are veşti triste despre vacanţele preferate de romani

DailyBusiness
PSD pregătește reorganizarea teritorială a României. Ce schimbări majore vin pe cale legislativă
Spynews
Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor
Bzi.ro
Cum arată Lidia Buble în costum de baie, la 31 de ani! Și-a etalat silueta de model într-un costum minuscul – FOTO
Fanatik.ro
Superalimentul care este „o adevărată pastilă de sănătate”. Deși are proprietăți antioxidante și antiinflamatorii, protejează inima și ajută la slăbit, mulți români evită să-l consume
Capital.ro
Marea actriță a României a murit. A fost o legendă a teatrului. S-a înălțat la ceruri. Drum lin printre stele!
Playtech.ro
Detalii bombă despre viața Monicăi Gabor în America. Cum se comportă Mr.Pink cu ea
DailyBusiness
Ministrul Finanțelor lovește din plin zvonurile. TVA-ul rămâne neschimbat, guvernul nu ia în calcul majorarea
Adevarul
Maia Morgenstern, jignită în Teatrul Evreiesc de Stat, unde a jucat 45 de ani: „Ce caută asta în teatru?/E prea mult. E oribil”
wowbiz.ro
Cătălin Botezatu a văzut cum este tratată Monica Gabor de Mr Pink și acum rupe tăcerea
Spynews
Cât costă un preparat ”to go” în Poiana Brașov. Turiștii au rămas fără cuvinte când au văzut prețul unui hotdog
Spynews
Cum cureți corect o geacă umplută cu puf. Ce să faci înainte să o bagi în mașina de spălat
Evz.ro
Angela Gheorghiu, cină cu Principele Nicolae. ”Mița Biciclista” i-a găzduit
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
kanald.ro
Descoperire macabră în Bragadiru. O femeie a fost găsită fără suflare, cu o lovitură la cap, într-un depozit de fier vechi
Cancan.ro
Ce s-a descoperit pe cadavrul femeii ucise din Bragadiru. Medicii legiști au examinat trupul
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Lovitură imensă pentru Călin Georgescu! Anunțul venit chiar acum din străinătate
StirileBZI
Se înlocuiesc permisele de conducere vechi! Ordinul de la UE este pentru toate țările!
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
stirilekanald.ro
"L-am văzut!" - Dezvăluiri cutremurătoare despre Yanis, băiețelul sfâșiat de câini la Craiova
substantial.ro
Prognoza meteo: Vreme mai caldă și precipitații deficitare în următoarele patru săptămâni
MediaFlux
TRAIAN BĂSESCU, BOLNAV! Mâna îi TREMURĂ INCONTROLABIL VIDEO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Luna decisivă. Sunt așteptate ofertele pentru două autostrăzi cu impact major în România. Investițiile depășesc 5 miliarde de euro!