Ministrul Energiei: Minele Lonea şi Lupeni din Valea Jiului vor fi închise până în 2018

Minele Lonea și Lupeni din Valea Jiului vor intra în programul de închidere a minelor până în 2018 și doar minele Livezeni și Vulcan vor mai face parte din Complexul Energetic Hunedoara, a anunțat, vineri, ministrul Energiei, Victor Grigorescu
Iulian Tudor
22 apr. 2016, 10:31
Ministrul Energiei: Minele Lonea şi Lupeni din Valea Jiului vor fi închise până în 2018

Închiderea minelor Lonea și Lupeni nu va însemna disponibilizarea de mâine a angajaților din aceste unități miniere, întrucât închiderea minelor este de durată și se va realiza cu personalul existent, a declarat, vineri, Corina Popescu, secretar de stat în Ministerul Energiei, într-o conferință de presă, potrivit Agerpres.

Anterior, în cadrul conferinței, ministrul de resort, Victor Grigorescu, a anunțat că minele Lonea și Lupeni din cadrul Complexului Energetic Hunedoara vor intra în programul de închidere agreat cu Comisia Europeană până în 2018.

La mina Lupeni lucrează 1.289 de oameni, iar la Lonea, circa 900, potrivit lui Dan Agrișan, administratorul special al CE Hunedoara, prezent de asemenea la conferință.

Acest lucru nu înseamnă că de mâine 2.000 de mineri vor fi disponibilizați, întrucât este nevoie de ei în procesul de închidere. Această închidere are două etape, respectiv lucrări de închidere în subteran și măsuri de viabilizare în suprateran„, a spus Popescu.

Victor Grigorescu a adăugat că acești mineri vor primi fonduri din zona ajutoarelor de stat care se acordă pentru programul de închidere a minelor.

Oficialii Ministerului Energiei au prezentat, vineri, planul de restructurare a CE Hunedoara, care va fi prezentat Comisiei Europene în vederea aprobării unor ajutoare de stat.

Ministrul a subliniat schimbarea de optică asupra sectorului miner în discuțiile cu autoritățile de la Bruxelles, respectiv faptul că menținerea mineritului în România este necesară nu din punct de vedere social, ci din perspectiva securității în alimentarea cu energie.

Astfel, planul include păstrarea a două mine, Livezeni și Vulcan, alături de câte un grup din centralele Paroșeni și Mintia, care să totalizeze 400 de MW. Este vorba de grupul viabil de 150 de MW de la Paroșeni, retehnologizat în 2005, care are rezolvate și problemele de mediu, și de grupul 3 de la Mintia, singurul viabil de acolo, unde mai trebuie rezolvate însă problemele legate de poluare și de modernizare.

Nu am lăsat nicio cifră la voia întâmplării. Am plecat de la ideea că problema Complexului Hunedoara nu este una socială, ci una de securitate a sistemului energetic, întrucât în acea zonă a țării sunt foarte puțini producători„, a spus ministrul.

El a adăugat că România va trebui să renegocieze cu Comisia Europeană și planul de închidere a minelor, care era agreat până în 2018. În acest plan au fost incluse anii trecuți alte trei mine din Valea Jiului (Uricani, Petrila și Paroșeni), care nu au mai făcut parte din CE Hunedoara la înființarea complexului.

La rândul său, Corina Popescu, cea care a coordonat comisia pentru minerit, a precizat că rolul comisiei a fost să identifice dacă mai poate fi salvat ceva din Complexul Hunedoara și ce poate fi salvat.

Varianta ideală ar fi o nouă companie, care să includă un grup la Paroșeni, unul la Deva și cele două mine viabile, care să nu aibă datorii. Dar toate acestea trebuie negociate cu Comisia Europeană”, a spus Popescu, în cadrul aceleiași conferințe.

CE Hunedoara se află în insolvență din 7 ianuarie 2016 și are 6.300 de angajați, care lucrează la minele de cărbune Lonea, Lupeni, Livezeni și Vulcan, precum și la termocentralele Mintia și Paroșeni.

DailyBusiness
Ilie Bolojan, anunț crucial înaintea deciziei europene pentru Ucraina: „Susținerea Ucrainei este și pentru pacea României”
Spynews
Bella Santiago a fost operată, după ce s-a accidentat în vacanță. Cum se simte fosta concurentă de la Power Couple
Bzi.ro
Cătălin Scărlătescu a povestit momentul în care a cerut-o pe Doina Teodoru: „Am umblat o lună cu inelul în buzunar!“
Fanatik.ro
Cum se spală, de fapt, corect, rufele colorate. Pontul care păstrează culorile vii o perioadă lungă
Capital.ro
Călin Georgescu intră direct în turul 2! S-a dat verdictul chiar acum
Playtech.ro
Dreptul moștenitorilor prea puțin cunoscut. Ce pot face la notar pentru a ușura procesul
DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Adevarul
De ce are nevoie Trump de metale din pământuri rare și ce legătură au Ucraina și Groenlanda cu acestea
wowbiz.ro
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Spynews
Cum arată camera cântăreței Minodora. Multe doamne doar visează la așa ceva / FOTO
Spynews
Top 3 zodii care vor începe un nou capitol luna aceasta. Au reușite pe plan personal și profesional
Evz.ro
Se închide un mare post de radio. Războiul dintre doi moguli
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
O româncă a dispărut fără urmă, în Italia! Familia o caută cu disperare pe Alina, după ce a plecat de acasă fără telefon și acte
Cancan.ro
Luca Manolache și-a sunat mama înainte să moară! Care au fost ultimele lui cuvinte: 'Mai bine nu-i mai auzeam deloc acea
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Dezastru pentru Călin Georgescu. Verdict definitiv. Decizia luată de judecătorii CEDO azi, 6 martie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
Pensiile NU ajung la timp în martie. Când vor primi pensionarii banii întârziați
MediaFlux
Un nou candidat la alegerile prezidențiale! A confirmat intrarea în cursă astăzi
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Acuzaţii grave: un fost preşedinte insinuează că MApN ar fi penetrat de serviciile de informaţii ruseşti