Ministrul Energiei: Vom salva, într-un fel sau altul, Complexul Energetic Hunedoara de la faliment

Riscul de faliment în privința Complexului Energetic Hunedoara a existat încă de la început, dar, într-un fel sau altul, compania va fi salvată, fiind identificate deja soluții concrete, a declarat, vineri, ministrul Energiei, Victor Grigorescu.
Filip Stan
06 mai 2016, 14:42
Ministrul Energiei: Vom salva, într-un fel sau altul, Complexul Energetic Hunedoara de la faliment

Riscul de faliment în privința Complexului Energetic Hunedoara a existat încă de la început, din momentul în care Complexul, constatând acest lucru, a și solicitat instanței să îi ofere o protecție juridică, pentru a se putea restructura. Ceea ce instanța a constatat este că Hotărârea emisă de prima instanță trebuie rejudecată. Așteptăm motivarea instanței. Este foarte important să știm ce anume a stat la baza acestei opinii a Curții de Apel. Pot să fie o multitudine de motive. O să așteptăm să vedem care este motivarea. Ministerul (Energiei, n.r.) nu face decât să asigure că această companie continuă să funcționeze, că se va restructura. Pot să vă asigur că, într-un fel sau altul, noi vom salva Complexul Energetic Hunedoara, pentru că am anunțat deja că am identificat și soluții concrete. Cum o vom face din punct de vedere tehnic, cu ce instrumente legale, rămâne de văzut„, a menționat ministrul Energiei.

Oficialul a adăugat, totodată, că ministerul de resort trebuie să asigure funcționarea Complexului Energetic Hunedoara și continuarea procesului de reformă pentru asigurarea securității energetice a României.

„Există un risc ca societatea să fie atacată prin alte demersuri din partea altor operatori economici cu privire la executarea unui tip de creanțe. Ceea ce noi facem este să asigurăm funcționarea ei și continuarea procesului de reformă, astfel încât să asigurăm securitatea energetică a României. Sigur, ne-am fi dorit să o facem în circumstanțe mai facile, fără să avem un proces juridic așa de sinuos”, a mai spus Grigorescu.

Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a admis marți apelul formulat de Sindicatul „Noroc Bun” Petroșani împotriva sentinței prin care Tribunalul Hunedoara a admis, în 7 ianuarie, cererea de intrare în insolvență a Complexului Energetic Hunedoara (CEH), aceasta fiind anulată și cauza trimisă spre rejudecare la instanța de fond.

Tribunalul Hunedoara admisese, în 7 ianuarie, cererea de intrare în insolvență a CEH, urmând ca, potrivit acestei instanțe, de punerea în practică a acesteia să se ocupe Casa de insolvență GMC SPRL Craiova.

În cadrul CEH lucrează circa 6.300 de angajați la termocentralele Mintia și Paroșeni, precum și la minele de cărbune Lonea, Livezeni, Lupeni și Vulcan din Valea Jiului.

DailyBusiness
Capcanele contractelor prin telefon. Cum îți poți pierde banii și liniștea în doar câteva minute!
Spynews
Cristina Pucean se confruntă cu probleme de sănătate! Dansatoarea are nevoie de perfuzii | FOTO
Bzi.ro
Gabriela Cristea a plecat de la Antena Stars pentru că este însărcinată? Care este detaliul care a dat de gândit
Fanatik.ro
Singura localitate din România care are un imn propriu. Când se intonează acesta
Capital.ro
Ordin pentru creșterea pensiilor. Majorare din 1 septembrie: E un lucru promis și așteptat
Playtech.ro
Cum pot obține pensionarii o reducere de 50% la biletele de tratament și unde le pot folosi?
DailyBusiness
10.000 de lei cadou pentru românii care stau la casă! Cum poți primi banii cu un simplu dosar
Adevarul
Cât de mult a afectat războiul din Ucraina economia României: Impactul este aproximativ dublu faţă de cel estimat pentru celelalte state
wowbiz.ro
Gabriela Cristea, ÎNSĂRCINATĂ din nou la 50 de ani?! Acesta este, de fapt, motivul pentru care a demisionat?
Spynews
Vulpița a ajuns cu băiețelul ei la spital. Cum a fost văzută Veronica Stegaru / FOTO
Spynews
Șase persoane au murit și șapte au fost rănite, după un incendiu devastator la un azil de bătrâni. Cum s-a produs tragedia
Evz.ro
Bombă pe piața media din România. Apare un nume legendar
Ego.ro
Imagini neașteptate cu Melania Trump! Mulți s-au întrebat dacă ea e în aceste imagini
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
kanald.ro
Când intră banii pe cardurile de energie, în 2025, și cine beneficiează de ele. La ce sume s-a ajuns
Cancan.ro
Prima reacție a lui Gabi Bădălău, după ce CANCAN.RO a dezvăluit că se iubește cu Ema Uta: 'Am tot dreptul!'
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, prim-ministru! Cine va fi președintele: Mi-au zis să nu discut, că e strict-secret
StirileBZI
Călin Georgescu intră în turul doi! Cu cine va lupta la alegerile prezidențiale din 2025
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
stirilekanald.ro
"Persoana care a răpit-o...." Mama Luizei Melencu aruncă bomba
substantial.ro
Miliardarii din Tehnologie, în Prim-Plan la Ceremonia de Învestire a lui Donald Trump
MediaFlux
Mesaje INTERZISE pe Facebook, X, YouTube și Google! UE a ANUNȚAT SCHIMBAREA Se
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Acuzații de corupție la conducerea Hidro Prahova – Cum se scufundă o companie cu pierderi de milioane și salarii de lux