Ministrul Finanţelor: Nu vom tăia bani de la investiţii ca să implementăm legea dublării alocaţiilor

Bugetul României nu are în prezent prevăzute resurse financiare pentru dublarea alocaţiilor, iar Guvernul nu va tăia din banii de la investiţii pentru a putea implementa această lege, a declarat, joi, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.
Romania TV
16 iul. 2020, 19:42
Ministrul Finanţelor: Nu vom tăia bani de la investiţii ca să implementăm legea dublării alocaţiilor

„Problema pe care am identificat-o este că această lege a fost votată în Parlament după ce a fost trecut Bugetul României. Şi acum, dacă mâine trebuie să implementăm această lege, nu există resurse în buget. Nu ai cum! Trebuie să măreşti deficitul bugetar cu suma cu care vei creşte aceste alocaţii. Ca să măreşti deficitul bugetar, trebuie să aprobi o rectificare bugetară, pentru că altfel nu ai cum – nu poţi să faci o derogare de la Legea Bugetului – şi prin care să schimbi acei indicatori din lege. Sau să tăiem din altă parte, să tăiem de la investiţii, ceea ce nu vom face”, a afirmat Florin Cîţu, la Digi 24.

DUBLAREA ALOCAŢIILOR mai aşteaptă. Veste proastă pentru copii de la ministrul Finanţelor 

Ministrul Finanţelor a explicat că în următoarele două săptămâni Guvernul va prezenta un proiect de lege privind creşterea alocaţiilor. „Premierul a spus deja că va exista o creştere a alocaţiilor. În următoarele două săptămâni vom veni cu acest proiect de lege. Nu ştiu… (cu cât vor creşte alocaţiile, n.r.). Va fi o decizie politică, eu voi prezenta situaţia, dar voi spune ca şi până acum: în acest moment nu există resurse în buget. Bugetul a fost construit pe un deficit de 6,7% la rectificarea bugetară, care nu a luat în calcul acest lucru”, a adăugat Florin Cîţu.

Ministrul Finanţelor a precizat că dublarea alocaţiilor ar însemna un efort financiar de 4 miliarde de lei pentru 6 luni. „Dublarea alocaţiilor înseamnă aproape 4 miliarde de lei pentru o jumătate de an. Nu putem să luăm această sumă din impozitarea pensiilor speciale, pentru că toată suma pentru pensii speciale este de aproape 1 miliard de lei, dacă scoatem militarii, deci n-ai cum să scoţi 4 miliarde dintr-un miliard de lei. Dublarea alocaţiilor reprezintă aproape 8 miliarde de lei, înseamnă 0,8% din PIB doar pentru dublare. Aşa cum am construit bugetul, am alocat până acum resurse importante către investiţii, mai multe decât în ultimii 10 ani. Dacă vrem să avem bani în continuare să plătim şi pensii şi alocaţii şi salarii, trebuie să alocăm bani pentru investiţii. Dacă nu, dacă decizia este să nu mergem către investiţii, ci să alocăm bani în altă parte, nu vom mai avea bani în anii viitori. Această strategie a fost folosită în trecut şi a dat greş”, a menţionat Florin Cîţu.

Ministrul Finanţelor a susţinut că recenta decizie a Curţii Constituţionale a României (CCR) pe subiectul dublării alocaţiilor nu schimbă faptul că legea privind dublarea alocaţiilor este neconstituţională.

„Pentru mine lucrurile nu se schimbă. Această decizie (a CCR, n.r.) nu are nicio legătură cu dublarea alocaţiilor. Era o decizie care spunea că Parlamentul României poate să dea o lege care respinge prorogarea acestei dublări a alocaţiilor. Dar rămâne un lucru foarte clar: legea (dublării alocaţiilor, n.r.) este neconstituţională, pentru că încalcă articolul 138 din Constituţie, aliniatul 5, care spune foarte clar: orice cheltuială bugetară trebuie să aibă stabilită o sursă de finanţare. Această lege, acest articol introdus, nu are sursă de finanţare stabilită, deci este clar pentru toată lumea că este o lege neconstituţională”, a declarat Florin Cîţu. 

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Localitatea din Ungaria în care se mută tot mai mulți români. Unii și-au cumpărat o casă întreagă la prețul unei garsoniere
Capital.ro
România e în doliu. Un celebru ministru s-a stins azi, 29 aprilie. Fiul său a anunțat tragedia
Playtech.ro
De ce unele ouă au pete negre sau maro pe gălbenușuri. Cât de sigure sunt pentru consum?
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Mihai Leu, în stare critică. Fostul mare pugilist a fost adus cu elicopterul la București
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Întreruperi de curent în Capitală, după pana imensă din Spania
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Urmează patru zile libere pentru elevii și bugetarii din România
Cancan.ro
Ce a făcut angajata unui fast-food din Plaza România, după ce a aflat că Piedone face controale în zonă. Șeful ANPC a prins-o în fapt!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizia pentru Elena Udrea. Va fi eliberată? Tribunalul Prahova a făcut anunțul azi, 29 aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Ultimă oră! Este vorba despre marele sportiv Mihai Leu. Este în stare critică
MediaFlux
Înalta Curte explică de ce decizia Curții de Apel Ploiești privind alegerile a fost ilegală: Judecătorul a comis abuz de putere
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster