„Avem multe proiecte în pregătire, proiecte de infrastructură de 10 miliarde de euro, ce cuprind drumuri naționale, porturi, infrastructură de transport. (…) Ne-am propus să facem proiecte și să nu mai pierdem banii . Vrem să pregătim un număr de două ori mai mare de proiecte decât bugetul alocat. Trebuie ca aceste proiecte să se adreseze întregii țări. Încercăm să implementăm proiecte de apă, stații de epurare, energie. (…) De aceea, e foarte importantă comunicarea cu beneficiarii, să existe o comunicare diferită ca până acum. Aceste e motivul pentru care trebuie să stabilim un plan de colaborare la nivel regional, cu puncte de informare la nivelul județului, să eliminăm acele reguli care au avut ca rezultat tăieri de buget„, a afirmat Carmen Răducu la Adunarea generală a Asociației Comunelor din România, potrivit Agerpres.
Aura Răducu a amintit că Ministerul Fondurilor Europene are 16.000 de proiecte implementate deja în perioada anterioară și și-a exprimat speranța că vor fi și în continuare alte proiecte, bugetul fiind mai mare.
„Aș dori să avem niște ghiduri și documente mai simple și mai clare, adaptate spre înțelegerea celor care realizează aceste proiecte„, a adăugat Răducu.
De asemenea, ministrul a amintit că trebuie pregătite proiecte și pentru a putea fi combătută sărăcia.
„Programul antisărăcie are în vedere stoparea acestui flagel, să lansăm aceste ghiduri, programe și să lucrăm la scheme, (…) ca să ajutăm oamenii să aibă un loc de muncă, tinerii să fie ajutați să înceapă afaceri. Încercăm ca suportul financiar să fie cât mai mare și eficient pentru aceste categorii„, a spus ministrul.
Aproape 500 de primari de comune s-au întâlnit luni la Adunarea generală a Asociației Comunelor din România, care are loc în Capitală. Au fost acordate și premii pentru edilii aflați la al șaselea mandat, au fost premiate 15 comune pentru activitatea desfășurată în slujba comunităților. Au participat și delegați din Republica Moldova, China și delegați ai Comitetului Regiunilor de la Bruxelles.
Reuniunea primarilor a început duminică, ziua fiind dedicată dezbaterii bilanțului de activitate pe 2015 și bugetului organizației pe 2016, și durează patru zile.
CITEŞTE ŞI: Sistemul informatic pentru depunerea online a proiectelor europene, lansat în luna martie