Ministrul francez de interne: Romii nu pot fi integraţi şi singura soluţie este să fie trimişi acasă

Ministrul francez de interne, Manuel Valls, consideră că 'este o iluzie să credem că problema romilor poate fi rezolvată numai prin integrarea lor' şi, în opinia sa, singura soluţie este ca aceştia să fie retrimişi în ţările lor, consemnează AFP preluând un interviu acordat marţi de oficialul francez postului France Inter, potrivit Agerpres.
Romania TV
24 sept. 2013, 20:48
Ministrul francez de interne: Romii nu pot fi integraţi şi singura soluţie este să fie trimişi acasă

‘Soluţia integrării nu se poate aplica decât în cazul câtorva familii’, estimează ministrul, considerând că nu există ‘altă soluţie’ decât evacuarea taberelor şi conducerea romilor la graniţă.

AFP menţionează că, prin aceste declaraţii, Manuel Valls rămâne consecvent politicii pe care o susţine de mult timp în problema romilor, în faţa căreia primarii francezi par să fie tot mai deznădăjduiţi pe măsură ce dezbaterile despre această minoritate se inflamează, în contextul apropierii alegerilor locale, programate pentru primăvara anului viitor.

Întrebat dacă numai o minoritate de romi este dispusă să se integreze în Franţa, ministrul Valls a răspuns: ‘Da, trebuie să le spunem francezilor adevărul: aceste populaţii au moduri de viaţă extrem de diferite de ale noastre şi care intră evident în conflict’ cu cele ale populaţiilor locale.

Aceste declaraţii au determinat asociaţiile locale pentru apărarea drepturilor străinilor să reacţioneze, una dintre ele, SOS Racisme, acuzându-l pe Valls că a ‘trecut linia roşie a acceptabilului’. Critici s-au făcut auzite şi în rândurile Partidului Socialist, din care şi el face parte, deputata Pouria Amirshahi acuzându-l că a făcut o ‘obsesie’ din problema romilor.

Însă ministrul Valls este sprijinit indirect de un politician important al majorităţii, primarul Parisului, Bertrand Delanoe, cel care a cerut de la începutul acestui an evacuarea a 18 tabere de romi instalate în capitala Franţei. Politica de evacuare forţată a acestor tabere a fost iniţiată de fostul preşedinte de dreapta Nicolas Sarkozy şi este continuată de actualul guvern socialist, mai notează France Presse.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Culisele rupturii Claudiu Târziu – George Simion și demisiei din AUR: ”Sondajele publice nu au cifre reale! Lui Simion îi este teamă că nu intră în turul 2!”
Capital.ro
Taxa care dispare din România. Proprietarii de terenuri nu o mai plătesc. Legea a intrat în vigoare
Playtech.ro
Cum poţi obţine sute de lei în plus la pensie, înainte de Paşte. Tot mai mulţi pensionari procedează aşa
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Americanii se pregătesc pentru momentul în care haosul va cuprinde lumea
wowbiz.ro
Gică Hagi, în doliu! A făcut anunțul trist în urmă cu puțin timp
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Cod Alb. Traficul, afectat de viscol. Alertă ANM
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Șapte polițiști au fost răniți și mai multe vehicule au fost distruse într-o urmărire cu final dramatic pe A1, în Marea Britanie
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț pentru șoferii pensionari. Ce trebuie să aibă în mașină cei care au peste 65 de ani
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Petre Măgurean, fost jucător și antrenor de baschet, a murit la 67 de ani, cu doar două zile înainte de ziua de naștere: „A cucerit medaliile de bronz în Divizia A”
MediaFlux
Bani în plus la pensie pentru români. Se dau pentru cei cu minim 15 ani vechime
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta: omul care ”a salvat Belgradul” în urma unei ședințe secrete a Guvernului! ”A plagiat, dar a și inundat” – remarcă Cristian Preda